Un atu in jungla afacerilor: cunoasterea factorului uman I

V-a venit o idee geniala, minunata si inca neexploatata prin care o sa deveniti cu siguranta un adevarat om de afaceri. Urmand toate sfaturile specialistilor in management, v-ati facut ca un copil model temele si, dupa o cercetare de piata si un studiu de fezabilitate, ati pregatit un plan de afaceri beton.
Printr-o minune nesperata (datorita unei interventii speciale a ingerului vostru pazitor), banca v-a aprobat creditul necesar, partenerii sunt disponibili, forta de munca e gata. De acum incolo totul va fi extrem de simplu: trebuie doar sa puneti in aplicare planul vostru si… bingo! – ati intrat pe piata, gata sa o cuceriti si sa faceti o gramada de bani. Dar…

Un tablou familiar intreprinzatorilor

Chiar daca nu luati in seama obisnuitele incurcaturi birocratice (pentru a obtine permisul A ai nevoie de adeverinta B, care se scoate numai cu certificatul C, pentru care, bineinteles, ai nevoie de permisul A) care de obiciei sunt suficiente pentru a scoate din minti pe orcine, n-aveti decat sa incepeti vreo actiune din planul vostru pentru a descoperi, de exemplu, ca:

-persoana de la care ati inchiriat spatiul pentru sediul firmei nu era adevaratul proprietar, asa ca adevaratul proprietar intra in scena si mai vrea bani;
-intre timp, persoana care vi l-a inchiriat voua l-a mai inchiriat si unui grup de chinezi, la doi tigani si la patru arabi, asa ca fiecare grupa etnica pretinde sa ocupe spatiul respectiv;
-secretara cu care ati pierdut timp si energie trei luni de zile ca sa o invatati toate procedurile firmei si care, in sfarsit, ar fi trebuit sa fie gata pentru a incepe serviciul, va spune ca tocmai s-a indragostit de un dansator de flamenco si ca va pleca impreuna cu el in Spania. Olé!
-informatiile fundamentale de la care a pornit toata afacerea, informatii primite de la un prieten in care aveati incredere totala, aflati ca se bazau de fapt pe o viziune avuta de un batran tibetan in cursul unei sedinte de spiritism, fara nici o legatura cu lumea reala;
-in timp ce incercati sa jonglati cu aceste prime dificultati, descoperiti ca asociatul vostru, ca sa “imbunatateasca imaginea firmei”, a folosit capitalul social (abia imprumutat) pentru a cumpara un Mercedes si un Rolex de aur, precum si pentru a angaja (de la o agentie de manechine) zece secretare de reprezentanta. Ca urmare, contul firmei este deja pe rosu;
-presupusul om de afaceri (reprezentant al unei mari firme) cu care ati semnat primul contract si care v-a garantat anumite facilitati, s-a dovedit un simplu intermediar, asa ca toate termenele contractului vor trebui rediscutate;
-oricum n-ati fi fost in stare sa porniti afacerea, pentru ca materia prima a produsului vostru, care trebuia sa ajunga de doua luni inca n-a ajuns (si patronul firmei care ar fi trebuit sa o aduca, de fiecare data cand il sunati, va spune: Stati linistit. Maine va fi acolo, pe cuvantul meu!).
-Etcetera, etcetera, etcetera…

Si chiar mult mai mult de-atat: discutati cu oricine s-a luptat in jungla afacerilor si o sa vedeti ca realitatea depaseste cu mult micile mele exemple. Iar asta conduce la o concluzie simpla: toate ideile, toate planurile si toate strategiile, oricat de bine gandite, sunt destinate esecului total daca nu luati in considerare ceea ce marii teoreticieni si economisti numesc, cu o nuanta de dispret, factorul uman.

In lupta cu oamenii

Din pacate, afacerile nu se fac intr-un laborator, ci in lumea reala, acolo unde sunt oameni.
Si, ne place sau nu, oamenii asa sunt: neseriosi, nevrotici, nebuni, invidiosi, necinstiti, mincinosi, incompetenti, rai s.a.m.d. (Asta nu inseamna ca nu pot sa fie si generosi, seriosi, buni, de incredere etc. Pur si simplu, fiind tot mai greu de stiut DINAINTE peste ce fel de oameni veti da, de obicei este mai bine sa presupuneti ce e mai rau si sa aveti apoi o surpriza placuta, decat sa presupuneti ceva bun si sa va treziti ulterior cu o surpriza foarte neplacuta.)
Romania, in acest sens, este un exemplu perfect. Si asta nu din cauza ca, asa cum spun unii, oamenii de aici sunt mai neseriosi decat in alta parte, ci pur si simplu pentru ca, fiind o tara cu o economie de piata tanara, mai sunt inca posibile niste comportamente care in Occident te-ar scoate rapid de pe piata: o vanzatoare care isi face unghiile in timp ce clientii asteapta sa fie serviti sau nerespectarea calitatii prevazute in contract ori a termenului de livrare sunt situatii de neconceput daca vrei sa ai clienti. (Apropo, sa nu par subiectiv: este acelasi motiv pentru care unii straini au putut sa faca in Romania o gramada de magarii. Lasand la o parte marile escrocherii sau actiunile de coruptie, multi au venit aici pentru ca pur si simplu stilul lor neserios de a face afaceri nu mai era tolerat in Occident.)
Oricum, sa ne intoarcem la subiect: in timp ce asteptam ca dezvoltarea concurentei sa-si faca datoria si sa-i scoata de pe piata prin selectie naturala pe cei care nu sunt in stare sa respecte un anumit standard de seriozitate, acestia sunt oamenii cu care avem de-a face si cu acestia trebuie sa stim cum trebuie procedat (sau, cel putin, cum sa-i recunoastem si sa-i tinem departe).

Atentie!!! Sa nu se inteleaga din ceea ce am spus anterior ca in Occident toti sunt seriosi, cinstiti si de incredere.

Fereasca Sfantul! Ceea ce am vrut sa spun este ca in Occident totul merge in directia de ridicare a standardelor calitative in orice aspect, deci ca nu poti sa ajungi nicaieri daca nu muncesti ca un adevarat profesionist.

Dar treaba aceasta cu profesionalismul este valabila si pentru hoti si escroci: daca in Romania escrocul actioneaza la coltul strazii cu alba-neagra, in Occident il gasesti la sacou si la cravata invartindu-se in domeniul bursier. Deci hotii nu au disparut, ci doar au devenit mai buni (profesional vorbind).

Descoperiti, in primul rand, cu cine aveti de-a face

Vom vedea in serialul pe care il incepem luna aceasta o serie de figuri psihologice in care vom recunoaste foarte usor asociati, colegi, cunostinte, prieteni, parteneri… Daca suntem cinstiti, vom vedea ca de multe ori noi insine ne purtam ca atare la randul nostru, incurcandu-i pe ceilalti si facand noi primii ceea ce le reprosam celorlalti.
Firesc, este vorba de o clasificare strict personala si arbitrara, dar de fapt orice clasificare este asa. Ceea ce conteaza este faptul ca astfel capatam un ajutor pentru intelegerea unor mecanisme ce ne permit sa scapam, pe cat se poate, de surprize neplacute datorate factorului uman.
Inainte de a intra (in urmatorul articol) in amanunte despre subiectul acesta al tipurilor de oameni pe care ii putem intalni, o sa va povestesc un lucru pe care l-am invatat de la tatal meu cu mult timp in urma si care, oricat de banal ar parea, se leaga perfect de tema noastra:
Intr-o zi, in familia noastra se discuta despre un proces pe care il aveam cu un vecin, in legatura cu o casa la tara, iar eu, care pe vremea aceea aveam cam 15 ani, am spus: Bine, dar nu mi se pare asa de grav, mai ales ca avem un avocat care lucreaza in interesul nostru. Tata s-a uitat la mine si a replicat: Copilule, avocatul nu lucreaza in interesul nostru, lucreaza in interesul LUI. Faptul ca interesul lui este ca noi sa castigam procesul este ceva complet secundar.
Astazi mi se pare ceva firesc, dar ideea aceasta, cum ca nimeni nu munceste in interesul tau (nici medicul, nici invatatorul, nici politicianul, nici politistul), ci doar in interesul lui, a fost atunci pentru mine un soc. Totusi, daca ne dam seama ca fiecare dintre noi nu face altceva decat sa-si urmeze propriul lui interes (care, atentie, nu trebuie sa fie neaparat legat de bani: poate fi vorba de satisfactia personala, de cariera, de nevoia de apreciere… oare cei credinciosi nu se poarta frumos in vederea obtinerii de viata vesnica?), toate aceste mecanisme vor deveni imediat evidente. Iar factorul uman ar deveni si el un pic mai previzibil.
Pe curand.