Tot ce poti sa fii!

“Un om, cand era sa plece intr-o alta tara, a chemat pe robii sai, si le-a incredintat avutia sa. Unuia i-a dat cinci talanti, altuia doi, si altuia unul: fiecaruia dupa puterea lui; si a plecat.

Indata, cel ce primise cei cinci talanti, s-a dus, i-a pus in negot, si a castigat cu ei alti cinci talanti. Tot asa, cel ce primise cei doi talanti, a castigat si el alti doi cu ei. Cel ce nu primise decat un talant, s-a dus de a facut o groapa in pamant si a ascuns acolo banii stapanului sau…” Evanghelia dupa Matei 25 15-30.

Consider existenta muzicii lui Bach un motiv suficient pentru ca viata sa merite sa fie traita.
Un “preludiu si fuga” lui Bach atinge un nivel de complexitate matematica, insotit de o frumusete care uneori devine aproape imposibil de suportat; si reprezinta, poate, lucrul cel mai apropiat de perfectiune pe care il putem concepe pe pamant.
Sa nu uitam ca fiecare compozitie are nenumerate niveluri de citire – numerologic, teologic, metafizic, simbolic s.a.m.d., astfel incat ceea ce se asculta – pe cat de sublim – nu este decat nivelul cel mai elementar.

Asa ca a analiza o piesa de Bach e o placere si o sursa de surprize fara sfirsit. Uneori ma intreb cum ar fi lumea fara Concertele Brandenburgice sau fara Ofranda Muzicala.
Si ma intreb cum ar fi fost daca Bach ar fi fost lenes. Sau nemotivat. Sau deprimat. Sau nepasator. Sau daca pur si simplu nu ar fi considerat ca merita sa scrie si s-ar fi concentrat pe meseria de profesor de latina, cu care se intretinea mai mult decat cu muzica.
Ar fi avut toate motivele: Germania era permanent in razboi, viata era nesigura, nivelul saraciei era groaznic, erau o multime de boli pentru care nu se putea face nimic. Artistic vorbind, era permanent in conflict cu conducerea bisericii datorita stilului sau, si oricum era considerat depasit si mediocru.

Si la nivel de familie lucrurile nu au mers niciodata prea bine – prima sotie, cu care a avut sapte copii, murise foarte tanara. Si cu a doua facuse paisprezece. Dar, din toti acesti copii, numai patru devenisera adulti. Iar in ultimi anii devenise bolnav si orb, totusi nu incetase sa compuna cu ajutorul fiilor lui.
“Arta fugii”, una dintre cele mai perfecte opere ale spiritului omenesc, a fost scrisa in aceste conditii.
Nu putem decat sa fim multumiti daca, infruntand toate aceste dificultati, Bach a gasit energia, vointa, motivatia pentru a darui ceva care a depasit secolele si de care noi ne bucuram.

Totusi, daca incep sa gandesc asa, nu mai pot sa ma opresc: cum ar fi lumea fara Vivaldi, Mozart, Chopin… si fara Leonardo, Michelangelo, Raffaello…, fara Goethe, Tolstoi, Dante…

Ce i-a pus in miscare pe acesti oameni? Sa nu uitam ca cea mai mare parte dintre cei pe care azi ii slavim, ca genii absolute, au fost destul de putin apreciati in cursul vietii. Multi ar fi avut toate motivele sa-si lase balta opera si sa se ocupe de ceva mai la indemana. Si totusi…
Si de ce sa ne oprim la artisti? Ce sa spunem de oamenii de stiinta care, de-a lungul mileniilor, au ridicat tehnologia la nivelul actual? Cum sa multumim nu numai celor mai celebri, gen Newton, Galileo, Pasteur, ci si multimii imense si anonime de care nimeni nu-si aminteste azi, dar care a adaugat o caramida – mica sau mare – la dezvoltarea omenirii?

“Dupa multa vreme, stapanul robilor acelora s-a intors si le-a cerut socoteala. Cel ce primise cei cinci talanti, a venit, a adus alti cinci talanti, si a zis: Doamne, mi-ai incredintat cinci talanti; iata ca am castigat cu ei alti cinci talanti. Stapanul sau i-a zis: Bine, rob bun si credincios; ai fost credincios in putine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intra in bucuria stapanului tau. Cel ce primise cei doi talanti, a venit si el, si a zis: Doamne, mi-ai incredintat doi talanti; iata ca am castigat cu ei alti doi talanti. Stapanul sau i-a zis: Bine, rob bun si credincios; ai fost credincios in putine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intra in bucuria stapanului tau!” Evanghelia dupa Matei 25 15-30

Si ce sa spunem despre cei care, fara sa produca simfonii sau tablouri, fara a face catedrale sau descoperiri, au dat pur si simplu o contributie, oricat de mica, in a muta un pic mai incolo limita a ceea ce se credea posibil?
E adevarat, nu toti avem acelasi nivel de talent. Nu toti putem sa fim mari genii care influenteaza istoria. Dar, desigur, toti avem mult mai multe talente decat indraznim sa ne gandim.
Si, desigur, toti avem ceva de manifestat, de creat si, mai ales, toti avem posibilitatea de a oferi o contributie, in limita posibilitatilor noastre, acestei lumi. Si, de obicei, limita asta e foarte, foarte departe, cu siguranta mult mai departe decat ne lasa sa admitem comoditatea noastra.
Totusi, ar trebui sa ne gandim si la cei – trist de spus, sunt o imensitate – care au avut o parte din talent si posibilitatile necesare si nu le-au folosit. Ar fi putut sa scrie o carte, ar fi putut sa creeze ceva, ar fi putut sa ofere o contributie lumii, dar, din motive pe care probabil pe moment le-au gasit satisfacatoare, NU au facut nimic.

“Cel ce nu primise decat un talant, a venit si el, si a zis: Doamne, am stiut ca esti om aspru, care seceri de unde n-ai samanat, si strangi de unde n-ai vanturat:

Mi-a fost teama si m-am dus de ti-am ascuns talantul in pamant; iata-ti ce este al tau!
Stapanul sau i-a raspuns: Rob viclean si lenes! Ai stiut ca secer de unde n-am samanat, si ca strang de unde n-am vanturat; prin urmare se cadea ca tu sa-mi fi dat banii la zarafi, si, la venirea mea, eu mi-as fi luat inapoi cu dobanda ce este al meu!
Luati-i dar talantul, si dati-l celui ce are zece talanti.
Pentru ca celui ce are, i se va da, si va avea de prisos; dar de la cel ce n-are, se va lua si ce are!
Iar pe robul acela netrebnic, aruncati-l in intunericul de afara: acolo va fi plansul si scrasnirea dintilor.” Evanghelia dupa Matei 25 15-30

Consider aceasta pilda una dintre cele mai provocatoare din toata evanghelia.
Indiferent daca suntem sau nu credinciosi, suntem constienti ca avem o serie uriasa de talente, capacitati, posibilitati.
Si indiferent daca credem sau nu ca cineva ne va cere socoteala, un lucru este cert: la un moment dat in viata, NOI ne vom intreba ce am facut cu talentele, oportunitatile, sansele pe care viata ni le-a oferit.

Nu vreau sa insist prea mult, sa nu para ca vreau sa fac vreo “morala”, mai ales ca, desigur, nu am nici o autoritate s-o fac. Dar…

Scriu asta pentru ca nimic nu ma intristeaza mai mult decat talentul nefolosit si oportunitatile pierdute.

Scriu asta pentru ca traim intr-o societate care pune in permanta accentul pe ceea ce lipseste, determinand o stare de nemultumire permanenta si de pretexte pentru a nu actiona, in timp ce, daca ne-am concentra asupra a ceea ce avem si putem face, am descoperi ca posibilitatile pe care le avem, aici si acum, sunt absolut fantastice si asteapta numai sa actionam si sa profitam de ele.

Scriu asta pentru ca m-am convins ca – indiferent de cat succes ai si cati bani faci -, daca nu gasesti calea de a-ti folosi capacitatea si talentele oferind o contributie lumii, nu o sa te simti niciodata implinit.

Si scriu asta pentru a pune, inca o data, vesnica mea intrebarea: “Cum ar fi lumea asta daca fiecare ar folosi talentele pe care le are la dispozitie, dandu-i astfel o contributie?”

Un salut,

Bruno