Secretul lui Casanova

“A pacali un prost este o actiune meritorie pentru un om inteligent”
“N-am mai avut niciodata un scop fix în faţa ochilor mei, şi sistemul meu, daca acesta poate fi numit un sistem, a fost de a se misca dupa fluxul vietii, avand incredere in vant, oriunde m-ar fi condus.”
“Omul este liber numa daca asta crede”

(din “Histoire de ma vie”, lui Giacomo Casanova)

————-

Cine nu-l cunoaste pe Giacomo Casanova? Dincolo de filme, de carti, de articole, de studii dedicate aventurilor lui romantice, chiar si in limbajul comun se foloseste cuvantul “Casanova” pentru a desemna un seductor obsedat de femei, un libertin imoral a carui principala ocupatie este aceea de a trece de la un pat la altul.

Se pare ca filmele si cartile care ii sunt dedicate fac tot posibilul pentru a pune cat se poate de mult in evidenta aspectul asta. Dar e o greseala, cat se poate de mare: Casanova e mult mai mult si oricine s-a apropriat de el si de operele pe care le-a lansat – sa nu uitam ca, fara indoiala, este unul dintre cei mai mari scriitori din secolul lui – nu poate fi decat dezamagit de faptul ca un personaj asa de complex si extraordinar este amintit ca un aventurier vulgar.

Autobiografia lui, departe de a fi o poveste pornografica, este un sir neintrerupt de aventuri farmecatoare, de calatorii, de dialoguri cu persoane extraordinare, de ganduri filozofice; o combinatie reusita de magie, afaceri, istorie, sociologie, si bineinteles, cuceririle lui; dar asta intr-un context in care orice face nu reprezinta o simpla cautarea a placerii, ci dorinta de a prinde momentul prezent si curiozitatea de a descoperi tot ce poate oferi acesta si asta dincolo de ipocrizii, de blocaje si frica.

Casanova a fost definit un filozof in actiune si nimeni mai bine decat el a stiut sa interpreteze maxima lui Horatius, “carpe diem”- „traieste clipa”, sau acel “sequere deum” – “urmeaza pe Dumnezeu” care, in cazul lui, nu are nici o conotatie religioasa ci exprima credinta ca fiecare dintre noi are in interior o “zeitate” care – daca va fi ascultata – ne va indreapta spre drumul cel mai profitabil.

Multi se intreaba care era secretul lui Casanova cu femeile, iar in acest sens anumite elemente ale vietii sale ne vor da niste indicii folositoare (nu intentionez sa rezum aici cele cateva mii de pagini ale autobiografiei sale). Casanova se naste in Venetia in 1725, fiul a doi actori (desi se zvonea ca tatal adevarat ar fi fost un nobil de rang inalt, a carui mama ii era amanta); este crescut de bunica lui care tinea loc de parinti, acestia fiind mereu plecati.

Din cauza sanatatii precare si a dificultatilor de vorbit si citit pe care le avea, este considerat aproape debil mental pana la 8 ani cand – dupa o criza mai mare, unde ajunge in pragul mortii, bunica il duce la un fel de vrajitoare care il vindeca complet si ii “deblocheaza” mintea; copilul se recupereaza intr- un timp extrem de scurt si demonstreaza ca are o memorie si o inteligenta fantastica. Studiaza latina, greaca, literatura clasica, teologie, matematica, muzica, si e trimis la Padova la facultatea de Drept pe care o termina la 16 ani. Intre timp, incearca sa se apropie de biserica, insa, fara succes.

Incepe sa calatoreasca, demonstrand o curiozitate crescanda, un talent innascut in a atrage atentia asupra sa, in a farmeca pe cine intalneste si – cu tendinta de a urma mereu impulsul momentului – de a se baga in tot felul de necazuri din care iese de multe ori prin noroc pur. Ajunge in Costantinopoli, Corfù, Roma, Napoli, dupa care, se intoarce in Venetia unde, pentru un timp, se relaxa cantand la vioara in orchestra teatrului.

Intr-o seara, in timp ce se intoarce de la teatru, salveaza un nobil de la inec. Acest gest reprezinta „lovitura de noroc” pe care o astepta: convinge nobilul ca este un magician expert in numerologie, si incepe, astfel, o alta constanta a vietii sale: aceea de a profita de oamenii cu bani folosindu-se de superstitiile lor.

Se muta in Paris, unde invata franceza si intra in contact cu societatea nobila de acolo. Intre timp, devine francmason. Dupa o serie de calatorii prin Europa, se intoarce in Venetia, unde este arestat si inchis in celebra puscarie de “i piombi”. Nu se stie exact de ce este acuzat, dar Tribunalul inchizitiei scrie ca este “libertin, vrajitor, fraudator, jucator, francmason”. Desigur, a suparat pe cineva aflat sus.

Dupa mai bine de un an de zile, primul si singurul din istoria inchisorii, reuseste sa evadeze si sa fuga din Venetia. Cartea lui in care isi descrie fuga devine cunoscuta in toata Europa si deschide usile celor mai inalte niveluri sociale, pana la nobili si regi.

Se intoarce in Paris, unde convinge o femeie nobila si extrem de bogata ca e in stare sa oficieze un ritual de “renastere” a ei in trup de barbat , iar aceasta devine o sursa nelimitata de bani pentru o perioada indelungata.

Intre timp, se da expert economist si explica ministrului finantelor francez – care era in cautare de bani, ca orice ministru al finantelor din orice tara – ca existe o metoda pentru a redresa balanta statului: un joc de noroc gestionat de catre stat. Regulile se pastreaza neschimbate si azi, jocul numindu-se “Loto” (da, daca nu stiati, Loto in forma moderna a fost inventat de Casanova…). In anii urmatori se intalneste printre altii cu Voltarie, Prevost, Sait Germain, Rousseau, Cagliostro, papa Clemente XIII.

Se intoarce din nou in Paris, urmand sa fie alungat pentru practici oculte si ajunge in Anglia, unde pentru prima data este el cel care isi pierde capul dupa o pustoaica (celebra Charpillon) care il face de ras in toate felurile si aproape il aduce la sinucidere.

De acolo pleaca in Berlin, unde vorbeste cu Fredrick cel mare, se da inginer hidraulic si ii propune noi metode de canalizare a apei; apoi se indreapta spre Rusia, unde e primit in audienta de Ecaterina a II-a cu care discuta despre organizarea statului. In Polonia risca sa fie omorat in duel, fuge in Spania, dar si acolo ajunge la inchisoare pentru probleme legate de bani. Iese prin interventia unei amante de-a lui.

Calatoreste prin toata Italia, pana cand este gratiat in 1774 si se poate intoarce in Venetia, unde se angajeaza ca spion chiar la cei care il condamnasera. In scurt timp, ramas complet fara bani, se apuca de scris, fara prea mult succes. Printre altele traduce Iliada lui Homer din greaca antica in dialectul ventian. Imbatranit si fara resurse, se angajeaza ca secretar la un nobil in Viena si apoi ca bibliotecar la castelul din Dux in Boemia. Isi petrece ultimii ani scriind in continuu, in mod special autobiografia, retraind astfel, pentru a doua oara, viata lui extraordinara.

Chiar si din aceste cateva notite ne putem dam seama cu ce fel de personaj avem de-a face: lumea astazi vorbeste cu admiratie de Casanova si se gandeste la numarul mare de femei cucerite, fara a lua in calcul faptul ca realizarea cea mai mare e reprezentata de nivelul social al celor cu care venea in contact. Intr-o societate cum era cea din 1700, rigid impartita in caste, era de negandit ca fiul a doi actori ar fi putut sa se adreseze unui nobil.

Contrar mentalitatii, Casanova e primit oriunde ca o vedeta: pe de o parte pentru ca era un vorbitor fantastic cu o cultura imensa, pe de alta parte pentru ca avea talent, curajul de a infrunta oamenii pe terenul lor, discutand la acelasi nivel despre filozofie cu Voltaire, despre teologie cu un Papa, despre politica cu o Regina, despre muzica cu Mozart, despre magie cu Cagliostro, lasand mereu oamenii fermecati si impresionati.

Daca exista un secret a lui Casanova, nu poate fi decat acela de a urmari un scop folosind orice mijloc aflat la dispozitie, fara cea mai mica retinere, si cu un talent extraordinar in a ghici care este butonul care trebuie apasat.

Varietatea de metode folosite in a seduce femeile e la fel de mare ca numarul de femei seduse. Avea capacitatea de a valorifica talentele unei femei. Discuta despre filozofie cu cea intelectuala, cumpara un violoncel pentru cea care avea talent la muzica, dadea sfaturi profesionale celei care trebuia se se angajeze, invata retete noi de la o gospodina. Astfel, Casanova are, printre altele, aceast atuu: toate fostele, chiar si cele de o noapte, pastreaza o amintire placuta despre el.

Totusi, nu vreau sa se ramana cu impresia ca a fost mereu un gentlemen, atunci cand Casanova nu reusea cu metodele bune, incalca fara cea mai mica remuscare orice norma morala sau de simplu bun simt. Asadar, nu isi facea nici cea mai mica problema, cand era cazul, in a santaja, ameninta sau a oferi bani (intr-un caz, oferind bani unei mame pentru a se culca cu fiica virgina).

Aceeasi lipsa de retinere o demonstreaza si atunci cand era vorba de a face rost de bani sau de a obtine un avantaj: astfel – si de aici reiese talentul de actor – la nevoie se dadea colonel de armata, medic, nobil (se autoproclama “Cavaliere di Seingalt”), magician, alchimist, inginer, economist, samd. In acelasi timp, actiunile de mare generozitate, la orice nivel, sunt nenumarate.

Apropo de seductie, confruntarea dintre Don Giovanni si Casanova era aproape inevitabila, si de multe ori – in limbajul obisnuit – nu se face diferenta intre a spune “Este un Casanova” sau “Este un Don Giovanni”.

Totusi, diferenta nu poate fi mai mare: in timp ce Casanova isi iubea fetele pe care le cucerea si incerca in toate felurile sa le faca fericite, Don Giovanni reprezenta coletionarul pur, care avea ca singur scop adaugarea unei noi cuceriri la catalogul lui, cu o indiferenta totala pentru rezultatul actiunilor sale. Sa nu uitam ca Don Giovanni este un personaj literar, in timp ce Casanova este un om real.

Sper ca am scos un pic pe Casanova din cliseul unui libertin obsedat de sex, fara alta ocupatie decat cea de a alerga dupa femei. Casanova nu alerga dupa femei, Casanova alerga dupa viata, si pentru el, femeile nu erau decat un aspect al vietii care trebuia explorat. Traind la maxim fiecare clipa, se scufunda cu toata fiinta sa in orice experienta si o folosea ca sursa de placere si ca lectie de viata, indiferent daca era pozitiva sau negativa.

Daca avem ceva de invatat de la el, este capacitatea sa de a se darui cu toata fiinta acelui “ceva” care reprezinta lucrul cel mai importat in momentul prezent, indiferent ca este vorba de o afacere, de o carte, de o piesa de teatru sau o femeie. Si, poate, vom descoperi ca a se darui in totalitate momentului prezent nu este numai secretul lui Casanova, ci secretul vietii.

Un salut, Bruno