Jungla certificarilor

A deschide subiectul diplomelor si certificatelor e calea cea mai sigura de a supara pe toata lumea. Asa incat, fiindca prietenii imi recunosc un talent deosebit in sensul acesta– adica, in a supara pe o groaza de oameni cu o simpla fraza…. – nu e de mirare ca mi s-a spus: Bruno, ocupa-te tu…
De fapt, nu ar fi prea mult de spus; fiindca sunt multe interese in joc, unii prefera sa pastreze o anumita ambiguitate si nu prea le convine ca cineva sa spuna cum stau lucrurile, dar realitatea este destul de simpla:

a – numai statul poate elibera certificate si titluri, si de obicei numai statul le poate impune

b – certificatele de la stat garanteaza indeplinirea unor standarde minimale de competenta

c – in anumite domenii in care statul nu este competent, “foloseste” competenta unor institutii neguvernamentale

d – oricine poate crea o organizatie (firma sau ong) care elibereaza diplome si, daca va gasi pe cineva care ii acorda incredere, “diploma” asta o sa inceapa sa aiba o valoare: exista certificate ale unor organizatii cu o reputatie asa de buna incat – chiar daca nu au valoare legala – reprezinta in intreaga lume o garantie de pregatire si seriozitate.

Mai concret: pentru a circula cu masina, statul impune obtinerea unui permis de conducere, care este eliberat de stat. Nu prea conteaza daca stii sa conduci perfect: chiar daca esti pilot de F1 – unde nu este nevoie de permis… –, daca vrei sa conduci pe strada, permisul este obligatoriu. Punct.
Asta, evident, nu garanteaza ca esti un sofer profesionist, ci ca ai un set de cunostinte minimale care iti vor permite sa circuli fara sa fii prea periculos pentru tine si pentru ceilalti.
Si, cu cateva exceptii (ca in armata, de exemplu), de obicei nu statul tine cursuri de condus, ci scolile de soferi care, la randul lor, au obtinut anumite autorizatii.

Odata depasit acest nivel elementar, oricine are competenta necesara poate deschide scoli pentru soferi de Rallyuri, scoli pentru a face cascadorii cu masina, scoli pentru a conduce mai eficient si sigur s.a.m.d.
Si nu este exclus ca o scoala de acest gen, daca face o treaba buna, sa castige o anumita credibilitate si, de exemplu, un certificat de-al ei sa-ti fie de folos pentru a fi angajat ca sofer.
S-ar putea si ca firma care angajeaza sa-l puna drept conditie obligatorie.

Evident, situatia este asemanatoare in aproape toate domeniile si meseriile in care statul a hotarat sa impuna un standard minimal: medic, avocat, profesor s.a.m.d.
In legatura cu training-ul si coaching-ul, statul inca nu s-a bagat, chiar daca incepe sa faca niste tentative de reglementare (vorbim despre asta alta data).

Deci, cum s-a observat deja, deocamdata nu este nevoie de nici un certificat de la stat ca sa declari ca esti trainer sau coach. Si, fiindca acum au aparut traineri si coachi la fiecare colt, se pare ca acest lucru a fost inteles perfect. Cum se explica atunci existenta – in lume – a unei cantitati spectaculoase de asociatii, federatii, ONG-uri, cluburi, scoli, academii, institute, denumirii, acronime, care elibereaza tot felul de diplome, si fiecare se lauda ca e cea mai buna (poate chiar unica…) si mai importanta in domeniu?

Fiindca nu vreau sa vorbesc direct despre lumea training-ului si sa nu vreau sa para sa ma iau de cineva, va descriu o situatie absolut asemanatoare, dar intr-un alt domeniu, cel al diplomelor pentru antrenori de sport.

Daca aruncati o privire pe net, sau pur si simplu va uitati la un pliant publicitar al unei sali de fitness la moda, o sa vedeti ca vi se ofera – in afara de lucrurile traditionale – o cantitate uluitoare de cursuri, care iau numele cele mai fantastice: Spinning, Burner Step, Power Yoga, Tae Bo, Dance Step, Workout, Step, Aqua aerobic, Pilates, Body Balantes, Body Styling, Aqua Fit, Abs Blast, EnduroSpin, Body Sculp, Calorie Burner, Hip Hop, Rope Skipping, Cycling, Spin & Shape, Easy Power Yoga, Hi-low aerobic… lista pare fara sfirsit.

Ca sa aprofundam exemplul, sa luam un stil de fitness la moda si destul de cunoscut, cum ar fi Tae Bo, care, de fapt, nu este decat o imbinare intre aerobica uzuala si niste miscari tipice de la box si arte martiale.
Poate oricine sa predea cursuri de Tae Bo? Nu, pentru ca trebuie sa fii certificat de Billy Blanks, cel care a pus la punct “sistemul”. Daca folosesti numele Tae Bo si nu esti certificat, el – nu statul – are drept sa te dea in judecata.
Cum sa obtii certificarea asta? Cu un seminar de trei zile – Billy Blanks Tae Bo Boot Camp –, care costa in jur de 500 $ si trecerea unui simplu examen.
Are vreo valoare pentru stat certificarea aceasta? Nu, nu are.
Are vreo valoare pentru a fi angajat ca antrenor la o sala? Poate: daca proprietarul considera ca Tae Bo e de valoare, si Billy Blanks un om serios, iata ca aceasta acreditare capata valoare.

Acum sa presupunem ca cineva se duce in SUA, face cursul, plateste, si se intoarce frumos cu certificarea lui. Asta ii da vreo competenta?
Depinde: daca e un fost campion sau are o facultate de sport, o centura neagra de ceva, sau deja este un antrenor, nu va avea nici o dificultate sa inglobeze noile cunostinte in expertiza lui si sa predea stilul aceasta specific, iar certificarea in Tae Bo ii va permite poate sa atraga mai multi clienti folosind un brand destul de cunoscut.

Daca, in schimb, cel care a luat aceeasi certificare nu are nici o competenta prealabila in sport, ma cam indoiesc ca in trei zile poate sa inteleaga intr-adevar ceva din ceea ce face.
Mai grav, presupunand ca el chiar se implica si studieaza perfect manualul si reuseste pana la urma sa-l puna in practica, va suferi aproape sigur de greseala cognitiva cunoscuta sub nume de “frumoasa satului”: fiindca taranul care nu a plecat niciodata din satul lui si are o vecina draguta, este convins ca ea este cea mai frumoasa din lume.
Adica, cel care si-a luat certificare in Tae Bo fara alte cunostinte e foarte probabil ca va crede ca Tae Bo e singura cale in care te poti antrena, singura eficienta si, inca mai grav, va dispretui si desconsidera tot ce nu este Tae Bo. Si se va simti autorizat sa critice si sa dea indicatii cuiva care poate e campion olimpic si cu facultate de sport, dar nu are certificarea respectiva in Tae Bo.

Daca ne intoarcem la training si la coaching, legatura ar trebui sa fie destul de evidenta.
Cine plateste bani frumosi pentru a urmari niste seminarii unde se predau teoriile la moda, ar trebui sa fie constient de fapt ca isi cumpara numai dreptul de a folosi un brand: daca ce este predat in 2-3 zile de seminar nu se incadreaza intr-o competenta mai generala si aprofundata, chiar daca ar fi inteles si invatat perfect, ar avea acelasi efect ca certificarea in Tae Bo de mai sus.
Asa incat ar trebui sa fie foarte clar ca cineva care tinteste o certificare in XXX si care va primi o “diploma recunoscuta international” cu semnatura originala a Doctorului ZZZ, in primul rand va avea o competenta destul de limitata, in al doilea rand aceasta diploma va fi recunoscuta international numai de ceilalti discipoli ai Doctorului ZZZ, dar nu de alte firme sau organizatii concurente si cu atat mai putin de vreun stat.
Si in cazul asta, efectul “frumoasa satului” va fi mult mai periculos, pentru ca foarte rapid tehnica XXX se va transforma intr-un fel de cult. Vorbiti cu unii dintre ei si o sa aveti confirmarea imediata a ceea ce va spun.

Solutii? Nu prea am. Despre parcursul pe care il consider necesar ca sa fii un trainer sau un coach bun, va promit un articol mai amanuntit.
Singurul sfat este sa urmati cat mai multe cursuri si cat mai diferite, sa puteti face o evaluare globala si o comparatie, in timp ce va creati o experienta personala.
Mai mult decat atat, sa va creati o cultura clasica: in ciuda a ceea ce ne spun americanii, in domeniul resurselor umane nu s-a mai inventat nimic intr-adevar nou in ultimele 2-3.000 de ani: daca cititi Aristotel, Cicero, Epictet, Cezar, veti gasi tot ce aveti nevoie si o sa puteti evalua mai corect ultimele “noutati”: efectul va fi acelasi cu a compara Mozart cu un rapper…
Si sa considerati diplomele drept ceea ce sunt, adica niste bucati de hartie.
Daca va plac asa de mult, cu Photoshop va puteti face cate diplome doriti.

Cand, acum cativa ani, explodase in Italia nebunia cu diplomele pentru toate aceste tehnici made in USA (cele care acum sunt la moda aici…), am fondat impreuna cu niste prieteni o firma (fantoma, bineinteles) care se numea “God Training Academy srl”, cu sediu pe muntele Olympus, si prin care ne-am eliberat unul altuia diplome de D-zeu (certificate si recunoscute international, ca va sans dire), care aveau ca apostila “aceasta diploma elimina necesitatea tuturor celorlalte diplome”.
Ideea era sa cream si niste niveluri gen Practitioner, Master si Trainer, cu toate conditiile de indeplinit (pentru ceilalti, evident) de a fi un D-zeu certificat, dar am lasat-o balta, pentru ca nu exista internet si nu era asa de simplu sa faci informatia sa circule (poate imi reiau ideea acum…), si apoi – fiindca noi aratam diploma asta in dreapta si in stanga –, unii s-au cam plans ca toata faza era neserioasa si impertinenta (noi avem Vaticanul…).

O ultima consideratie despre aceste “certificari” in cateva zile: ar trebui sa fie clar ca sunt lucruri comerciale pentru publicul larg. Chiar daca vreti sa mergeti numai ca elevi, tineti cont cat de limitate sunt.
Tae Bo sau Aqua Gym pot fi foarte distractive pentru o gospodina sau un bugetar, dar nici un atlet serios si de performanta nu si-ar pierde timpul cu asa ceva: daca vrea rezultate, ii va trebui un antrenament adevarat.
In aceeasi ordine de idei, cursurile de comunicare, negociere si alte soft skills sunt foarte bune pentru angajatii de rand ca sa deprinda niste competente minimale, dar, desigur, nu cu asa ceva devii un expert in PR sau un negociator profesionist.
Si nu este de mirare ca teoriile care au avut un succes comercial deosebit nu au nici cea mai mica valoare pentru lumea academica.

O lamurire importanta: faptul ca aceste certificari nu au o valoare legala, iar multe dintre ele vi se dau pentru simplul fapt ca ati platit (verificati cate certificari vi se ofera online…), nu inseamna ca nu exista scoli serioase si parcursuri de formare extrem de valabile.
Singura garantie este sa obtineti toate informatiile necesare in legatura cu programele oferite: de obicei, cine ofera programe serioase nu are nevoie sa se laude- cand faptele vorbesc, hartiile nu prea conteaza…

Apropo de verificarea programelor, ca sa nu credeti ca este vorba numai de chestii marunte gen training sau coaching, aruncati o privire aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Diploma_mill

Deci, in concluzie: inainte sa dati bani pentru ceva, verificati EXACT ce cumparati cu acesti bani. Romanii au impresia ca, daca ceva vine din Occident, trebuie sa fie mai bun din principiu; va pot asigura – cred ca vorbesc in cunostinta de cauza… – ca, atunci cand e vorba de bani, europenii sau americanii n-au nici un drept sa faca cea mai mica morala nimanui.
Asa incat, daca veti cauta un pic pe net, o sa verificati usor ca niste presupuse mega organizatii cu care unii se lauda nu sunt decat o pagina web si o cutie postala in SUA sau in Europa.
Si ca niste programe, vandute la preturi uriase, nu sunt decat o bataie de joc.

Sper ca aceste consideratii – chiar daca probabil vor supara pe cei care profita de situatie – o sa fie de folos pentru cei care erau gata sa intre in randul victimelor – ca sa nu arunce bani degeaba…

Un salut

Bruno Medicina