Interviu (in chat…) despre coaching

Interviul acesta despre coaching a fost dat prin chat in Octombrie 2004 unui student de la psihologia (Radu Weiss, daca imi amintesc) pentru o revista studenteasca.
Mi se pare dragut s-o repropun, sa vad cum niste concepte au evoluat, alte au ramas neschimbate.
Si oricum cred ca sunt cateva idei interesante si pe ziua de azi
Asa, iata interviu:

R:
Unul din domeniile tale de activitate este coaching-ul. Ne poti spune ce este un coach, ce face, si la ce foloseste?

Bruno:
Ideea de baza este super simpla: daca faci un lucru, poti sa-l faci si mai bine.

R:
Nu exista o limita de sus? Sau asta nu o sa aflam niciodata pentru ca murim cu totii inainte sa ajungem acolo ?

Bruno:
Cine stie ? Toata istoria nu este decat o harta cu zone unde scrie “hic sunt leones”. Apoi le exploreaza cineva, si face o schita… Cat despre murit, exista o groaza de oameni care nu au murit niciodata…

R:
in ce sens?

Bruno:
Noi, de exemplu 🙂 … Cine stie ce se poate intampla… un backup in retea, si iata calea spre nemurire… Oricum, mai pamantesc, ideea este ca, din cate stim noi, am putea sa traim chiar daca am scoate 60% din creier. si nu este o gluma: exista un copil care a fost impuscat accidental in cap si caruia ii lipseste 60% din creier. Acum e mare, si gestioneaza o firma de software (sa nu faca nimeni apropo-uri de Microsoft va rog…).

R:
Hmm, daca se inventeaza chestia aia cu backup-ul, sper ca ma lasa sa sterg fisierele nasoale inainte.

Bruno:
Pai, ti-ai pierde individualitatea. Ce ai fi tu fara amintirile tale proaste? Oricum, bune sau proaste sunt numai pareri. E foarte misto sa inveti din greseli… asa poti sa faci tot timpul greseli noi. si oricum, greselile cele mai interesante se repeta de la inceputul istoriei. si nimeni nu invata nimic. Prima data cand un pusti are de-a face cu o pustoaica e la fel de aiurit ca un egiptean de acum 5000 de ani… Jocurile puterii, pozitiile filosofice… ideile despre moarte sau viata. Se pare ca fiecare o ia de la capat. De fapt, se pare ca la asta serveste religia: da o anumita explicatie pe care lumea o accepta ca sa se poata ocupa de lucruri mai concrete, in loc sa se gandeasca la moarte, la cer, la nu stiu ce.

R:
Um, ne intoarcem la coaching ?

Bruno:
Da. Totusi exista o legatura directa: potentialurile ascunse in creier sunt blocajul cel mai mare al teoriei evolutiei, chiar daca nimeni nu o spune. Adica, de ce s-ar fi dezvoltat un organ asa de puternic, daca, de fapt, nu este folosit? Daca fiecare ar face ceea ce deja stie ca poate, fara sa invete nimic nou, ar atinge rezultate spectaculoase. A invata, aici, inseamna a folosi alte resurse.

R:
Dar mai continua oamenii sa invete dupa ce ajung sa lucreze intr-un domeniu?

Bruno:
Pai, asta era inainte. Acum, daca stai cateva luni fara sa inveti nimic, esti scos de pe piata. De fapt, acum trebuie schimbat felul de a invata. Creierul trebuie folosit la altceva decat retinerea informatiilor care pot fi usor gasite pe Google, trebuie invatat sa faca mai bine legaturile pe care Google nu are cum sa le faca. De fapt, acum cu internetul (si acesta a fost subiectul a multe povesti SF), ne indreptam spre creierul global (si iata cum constiinta colectiva a lui Jung s-a materializat, daca va exista destula energie electrica bineinteles…:-).
Toti suntem ca un om care se chinuie sa traiasca cu 1.000 de euro pe an… si nu foloseste acei 100.000 pe care ii are la dispozitie sub saltea. Nu vom sti niciodata, probabil, cum ar fi sa traiesti folosindu-ti creierul 100%… Dar cu un un pic de tehnica, e usor sa dublezi sau triplezi performantele… si asa ne intoarcem la ocupatia mea.

R:
Triplezi performante?

Bruno:
De ce nu? Cu un pic de exercitiu, triplezi imediat viteza de citit, de exemplu. Cu un pic de mnemotehnica, poti sa faci show cu memoria. Situatia nu e diferita de aceea in care sunt oamenii carora le place sa stea la TV si sa bea bere (sa fie slabi si cu burta), cand, fara a fi nevoie sa ajungi la olimpiade, e nevoie doar de un mic efort si iti pastrezi un fizic atletic. De exemplu, trei sedinte de sala pe saptamana, sunt suficiente ca sa arati (si sa te simti) super. Cu un pic de “brainbuilding”, acelasi lucru se intampla si cu creierul.

R:
Mens sana en corpore sano…

Bruno:
Adevarul este ca inca nu s-a inteles prea bine cat de mare este legatura mintii cu trupul… si cat de mult se aseamana. Adica, oameni care nu ar baga in gura gunoi sau otrava permit sa le intre in cap idioteniile de la TV, sau otrava intelectuala de toate felurile. si poluarea idioteniilor e mult mai grava decat poluarea smogului. Deja, daca scapi de otrava, vei atinge performante minunate. Fara nevoie de cine stie ce antrenament, un om mediu care se lasa de tigari, de bautura, de junk food, in numai cateva saptamani isi imbunatateste spectaculos sanatatea. Daca am intelege ca mintea este la fel de sensibila – chiar mai mult – decat stomacul, am fi muuuult mai atenti la ce bagam inauntru. Mecanismul GIGO (garbage in garbage out). De exemplu, pana acum o suta de ani, nu se intelegea ca existau microbi, chiar daca lumea intelegea ca daca sta langa un bolnav se imbolnavea la randul ei. Apoi s-a inteles. Acum, avem intuitia ca daca stam langa cineva deprimat dupa o vreme ne deprimam si noi. Dar se pare ca inca nu intelegem. si nu intelegem puterea memeticii, si necesitatea mass mediei.

R:
Memetica = ?

Bruno:
in doua cuvinte inseamna ca o idee se raspandeste mult mai puternic daca are legatura cu sex, pericol, foame, s.a.m.d. Nimeni nu s-ar uita la stiri daca ar spune ca azi nu s-a intamplat nimic, si ca totul a fost bine. Asa, cum chiar am auzit o data la TV – si am murit de ras – mai bine decat nimic se spune ca in Filipine a fost un accident grav de masina cu 5 morti… Eu cred ca suntem asa de obisnuiti cu mecanismul acesta, ca nu ne dam seama cat de otravitor este.
Exemplu:
in State, probabilitatea de a muri intr-un accident de masina este de 1 la 30.000 pe an, si de a muri impuscat de 1 la 60.000 pe an. Acum imagineaza-ti ca esti pe o insula cu 3000 de locuitori. si un accident de masina echivaleaza cu a fi mancat de un rechin, iar a fi impuscat, sa te taie un vecin. Asta inseamna ca locuitorii traiesc intr-un rai pe pamant, unde o data la ZECE ani cineva e mancat de un rechin, si o data la DOUAZECI de ani – chiar ajung parintii sa povesteasca copiilor – un locuitor taie pe altul. Acum imagineaza-ti un arhipelag de 100.000 de insule, conectate de televizor. si iata ca raiul se muta intr-un cosmar unde in fiecare zi 31 de oameni sunt taiati… si 62 sunt mancati de rechini… si toti traiesc in frica.
Sa ne intoarcem la coaching. Filosofia mea de baza, fff simpla, este ca, in afara de cazuri patologice specifice, creierul este un instrument perfect si minunat, care, deocamdata, depaseste de infinite ori cel mai bun calculator, dar, ca si orice calculator, depinde de calitatea software-ului si de calitatea datelor. Iar GIGO.

R:
si coach-ul face upgrade la soft ?

Bruno:
Daca vrei sa insisti cu metafora, suntem si plini de virusi. Coaching se bazeaza in primul rand pe scaparea de blocajele cele mai mari. Daca ai un HDD de 200 de giga, si un giga de RAM, dar e tot plin de porcarii, calculatorul merge prost, independent de calitatea lui. De exemplu exista un program de coaching numit cleensweep, facut sa puna un pic de ordine in viata ta. Nici mai mult nici mai putin decat un program atletic. incepi sa faci curatenie de tot ce iti mananca energia. Relatii proaste, munca inutila si dezorganizata, lucrurile amanate,… adica, incepi sa reiei un pic controlul asupra vietii tale. Asta imbunatateste imediat calitatea vietii, face lumea sa capete incredere in sine – si in coach, evident – pentru a merge mai departe. Odata ce ai scapat de blocajele cele grave, incepi sa te concentrezi pe obiective, strategie, s.a.m.d. Dar este exact ca la sport: degeaba te duci la un antrenor super cu burtaa mare, o bere intr-o mana si o tigara in cealalta. Adica, nici un program nu poate depasi otrava. Evident, o bunta parte a muncii este chiar in a face clientul sa gaseasca energia de pornire.

R:
… si in a-l tine pe drumul cel bun…

Bruno:
…si in a-l ajuta sa faca fata deciziilor care pe moment sunt dureroase. Nimanui nu-i place sa tina regim, la inceput, sau sa scape de tigari. Uneori, cand vad ca cineva are o relatie sau o “prietenie” toxica, si il sfatuiesc s-o taie, aud: “Dar chiar trebuie sa plec? E prietenul meu cel mai bun…” si eu: “Nu, trebuie sa fugi cu viteza luminii….”.

R:
Hmm, cand e o relatie toxica?

Bruno:
Cand, sub o forma sau alta, iti mananca energia. De exemplu, tot in sport: daca vreau sa ajung la olimpiade, mai bine scap de gasca unde toata lumea bea, fumeaza, si se uita la meciuri. Nota: nu-i nimic “gresit” in a bea sau a fuma, daca cineva e multumit cu asta, dar desigur asa nu ajungi la olimpiade… sa nu se para ca dau o conotatie “morala” la ce spun, dar dacaa ai un prieten, oricat de bun, care nu face altceva decat sa se planga de bani, de tara, de sotie, si nu mai stiu ce, acesta este un prieten toxic. Otrava lui te va afecta si pe tine.

R:
Dar o persoana nu poate recunoaste si corecta singura toate aceste probleme ? De ce ai nevoie de un coach ?

Bruno:
Tocmai… de multe ori e nevoie de o privire externa. Gandeste tu de cate ori, dupa ce ai scapat dintr-o anumita situatie te intrebi “cum dracu’ am putut sa intru si sa suport asa ceva…”, dar cand esti inauntru, e mai greu sa iti dai seama. E nevoie de timp si eforturi mari, in ciuda evidentei rationale, ca sa scapi de emisiuni proaste, de prieteni negativisti, de activitati care iti distrug creierul. si sa nu uitam: asta este numai prima treapta: dusmanul adevarat este in mintea noastra. Dar n-ai cum sa-l bati daca, de exemplu, esti sprijinit prost din afara.

R:
si aici intervine coach-ul ?

Bruno:
Firesc, in limita posibilului …si in legatura cu nivelul obiectivelor. E evident ca pentru un om normal o bere nu strica (numai una!). Dar pentru cineva care se pregateste pentru olimpiade, e deja prea mult. Face parte din munca unui coach, sa-ti ajuti clientul sa isi lamureasca obiectivele. Adica, daca cineva vrea o medalie de aur, stie ca va trebui sa plateasca un pret ff mare, din punct de vedere social, intelectual, sexual, s.a.m.d. si va trebui sa se lamureasca daca intr-adevar merita. Problema este sa ajuti clientul sa gaseasca un echilibru si sa isi lamureasca prioritatile. in fine, Iisus spune “ce rost au toate comorile din lume daca iti pierzi sufletul”; degeaba faci o groaza de bani daca copilul tau se drogheaza… tu esti bolnav de inima de la stress… si nu poti sa iesi fara 4 bodyguards pentru ca, daca nu, cineva te impusca…

R:
Ma intreb… in situatii delicate, coach-ul nu il manipuleaza pe client ?

Bruno:
Poate ca da.. important e sa se faca o alegere.

R:
Sa scape de indecizie ?

Bruno:
Nu, contrariul.. sa scape de automatisme… Dar eu nu indrum pe nimeni. Asta e ff important. Obiectivul este “nosce te ipsum”, cunoaste-te pe tine insuti. Lucrul cel mai greu de invatat este chiar sa NU dai sfaturi. Sfatul este acel lucru de care inteleptul nu are nevoie… si de care prostul nu asculta. Ceea ce este important, si cere o tehnica specifica, este ridicarea nivelului de “perceptie” si cunostinta de sine. Nu e vorba daca este mai importanta familia sau descoperirea. EL trebuie sa stie daca pentru EL e mai important una sau alta… si sa afle asta cat mai repede, decat sa descopere dupa ce si-a distrus viata. Ceea ce este important este sa fie o alegere constienta: de asta spuneam ca e greu sa scapi de automatisme, oricat de daunatoare ar fi.
Nu uita ca urmarim obiective de “succes” care ne sunt impuse din afara. Ni se spune ca daca nu avem Mercedes-ul cel mai mare si mobilul cel mai mic, suntem prosti sau ratati… dar asta este o credinta care convine societatii, nu neaparat tie. Poate tu te-ai simti ff bine sa stai la sat, sa te plimbi cu calul, si fara nici un fel de mobil. Asta este problema cea mai mare cu toata povestea cu obiectivele. Lumea crede ca e greu sa atingi obiectivele, pe cand ceea ce este intr-adevar greu este sa ti le alegi… si sa scapi de toate influentele externe.
Deci, concluzie, orice faci in viata asta, trebuie sa aiba o baza filosofico-religioasa, intr-un fel sau altul adica, nici o realizare pamanteasca nu rezista la o simpla intrebare “si, ce daca?” Daca iti place Freud, poti s-o numesti angoasa mortii… iti trebuie un raspuns, oricare ar fi el, dar pe care sa il gasesti satisfacator. Pentru asta, e nevoie de mai mult de un coach… 🙂 Al doilea nivel este sa intelegem ce cautam pe planeta asta. E simplu: suntem aici pentru a afla de ce suntem aici 😉 Mai concret, suntem aici sa ne manifestam… Adica, sa exprimam talentele si capacitatile pe care le avem.

Radu Weiss
Facultatea de Psihologie
Universitatea Bucuresti – anul II