Greutatea de a fi propriul tau sef

Uneori, a scrie un articol pentru o revista se dovedeste cam greu: ori nu iti vine nimic interesant in minte, ori ai prea multe idei, ori nu gasesti modul cel mai potrivit de a le pune pe hartie s.a.m.d. De data aceasta, de exemplu, se implineste o saptamana de cand incerc sa ma apuc de treaba, fara succes: in primul rand, a fost meciul Italia-Franta si stiti cum e, nu poti sa-l ratezi si, pe deasupra, ai nevoie de pregatire psihologica ca sa-l urmaresti cum trebuie; apoi, mi-au trebuit doua zile sa-mi revin din dracii care m-au apucat. Dupa care a venit caldura si nu prea am mai avut chef sa scriu nimic; iar intr-o seara, cand era ceva mai racoare, am vrut sa scriu, dar a inceput un film foarte frumos pe ProTV si… hai sa las pe maine. Apoi am avut treaba la Pasapoarte, o data au venit niste prieteni, alta data copii faceau galagie… In sfarsit, abia acum, la o saptamana de cand trebuia sa predau articolul in redactie, s-ar putea sa-mi fac datoria.
Bineinteles, in fiecare zi m-a sunat redactorul sef: Bruno, cum merge cu articolul? si eu raspundeam: Ehm, am fost foarte ocupat cu o treaba extrem de importanta si delicata, dar promit ca maine o sa-l trimit. Nu am putut sa nu ma gandesc ca, din fericire, relatia cu redactia este bazata pe prietenie si lumea suporta cu rabdare asa ceva, pentru ca, daca as fi fost un redactor oarecare, as fi fost concediat fara multe discutii (si pe buna dreptate!).

Aceasta situatie pe care v-am descris-o mai sus m-a pus pe ganduri: nu stiu cat de credibil am fost cu pretextele mele despre treaba importanta si delicata, dar un lucru este sigur: EU stiu ca, de fapt, a fost vorba de nimicuri, adica fotbal, film, prieteni si, totusi, in momentul cand le-am spus mi s-au parut toate motive foarte convingatoare pentru a amana lucrurile pe alta data.
Mi-am imaginat ca vine un angajat de-al meu sa-mi spuna: “Imi pare rau, dar n-am putut sa-mi fac treaba pentru ca am fost suparat datorita meciului” (?!?) sau “As fi vrut sa termin sarcina, dar era un film foarte frumos la televizor si…” (?!?!?) sau “Stiu ca trebuia sa rezolv cutare lucru, dar era atat de cald ca n-am avut chef” (?!?!?!?) s.a.m.d. As fi acceptat asa ceva? Desigur, nu. Mai bine zis, daca cineva ar veni la mine cu scuze de acest gen, as crede ca a innebunit sau ca-si bate joc de mine, intr-atat de ridicole sunt.
Totusi, ramane faptul ca, pe moment, toate motivele acestea mi s-au parut suficient de convingatoare.
Ca urmare, mi-am pus o intrebare: cum se face ca scuzele pe care nici un sef (eu in primul rand) nu le-ar accepta din partea unui angajat mi se par asa de bune cand vin de la mine?
Este o intrebare asa de buna, foarte strans legata de succesul sau falimentul in afaceri, incat v-o adresez imediat si voua: de cate ori ati justificat actiunile voastre (sau lipsa acestor actiuni) cu motive pe care nu le-ati accepta din partea nimanui altcuiva?

Pentru unii, lucrul cel mai frumos cand esti intreprinzator particular, mic sau mare – nu conteaza, este chiar faptul ca nu ai un sef caruia sa trebuiasca sa-i dai socoteala despre ce faci si ce nu faci. Poti sa-ti organizezi timpul cum vrei, esti stapan pe actiunile tale, iei deciziile pe care le vrei, in momentul care ti se pare mai convenabil, poti sa stai in pat sau sa te duci la plimbare si nimeni nu-ti va reprosa nimic.
Din pacate, pentru cea mai mare parte a oamenilor, libertatea acesta se dovedeste pur si simplu cheia pentru faliment: este mai usor sa respecti un angajament cand ai pe cineva care striga la tine sau te ameninta cu o sanctiune, decat daca raspunzi numai in fata ta. In acest al doilea caz este extrem de usor sa o lalai, aducand scuze ca nu ar tine daca ai munci pentru altcineva.
Nu trebuie sa fii un geniu ca sa observi ca intreaga structura sociala si profesionala este facuta astfel incat sa fii obligat sa repecti angajamentele. Cati dintre noi ar fi avut aceeasi pregatire scolara daca ar fi invatat singuri? Cati dintre noi ar reusi sa respecte un program de antrenament sportiv fara un antrenor in spate? Etc. Capacitatea de a lua un angajament cu tine insuti si de a-l respecta este cheia succesului oricarui intreprinzator, mult mai importanta decat pregatirea scolara sau profesionala, sprijinul obtinut, capitalul initial avut la dispozitie s.a.m.d.
Si, fiindca revista Idei de Afaceri este citita de catre intreprinzatori, prezenti sau viitori, va propun un mic joc pentru a verifica daca intr-adevar aveti calitatile care va trebuie:
ganditi-va la functia pe care o ocupati in acest moment – poate sunteti un vanzator, poate un director, un intreprinzator, nu conteaza. Imaginati-va ca va trebui sa gasiti pe cineva care sa va inlocuiasca pentru un timp: ce calitati trebuie sa aiba persoana respectiva? Cum ar trebui sa actioneze? Ce pregatire i-ar fi necesara? Ce fel de om ar trebui sa fie? Ce anume ar trebui sa faca? Ganditi-va serios la aceste lucruri, ca si cum ar trebui sa pregatiti un interviu de angajare. Apoi, treceti la intrebarea-cheie: v-ati angaja pe voi insiva? Vi se pare ca indepliniti toate calitatile pe care le cereti? Iar daca ar fi vorba de o afacere, ati finanta ceva gestionat de voi insiva?
Facuta cu seriozitate, aceasta analiza se poate dovedi extrem de pretioasa pentru viitorul nostru. Daca reusim sa fim obiectivi si ne vom uita la noi ca si cum ar fi vorba de altcineva, s-ar putea sa ne descoperim slabiciuni sau forte la care nu ne-am gandit niciodata.

Iata cateva intrebari care va pot fi de ajutor in cadrul acestui interviu de angajare:

Care este experienta pe care o aveti, atat partile de succes, cat si cele falimentare? Amintiti-va, nu trebuie sa convingeti pe un strain, ci pe voi insiva. Daca mintiti, va pacaliti singuri.
Descrieti detaliat ultima saptamana de activitate. Cum ati folosit timpul? Ce decizii ati luat? Cum v-ati purtat cu colaboratori? Care actiuni au fost intr-adevar profitabile? Daca ati vedea pe altcineva actionand asa, l-ati angaja?
Care sunt dificultatile majore cu care va confruntati? Situatia pietii? Conducerea firmei? Birocratia? Clientii? Angajatii? Lipsa de organizare? Cate dintre aceste dificultati depind doar de voi insiva? Daca altcineva v-ar spune aceleasi lucruri, vi s-ar parea convingatoare?
Cum va privesc ceilalti? Ce parere are despre voi seful vostru? Dar clientii? Dar colaboratorii? Este foarte greu sa fiti obiectivi la aceasta intrebare si ar fi interesant daca ati putea sa verificati raspunsul: este extraordinar de necrezut cat de mare este diferenta dintre felul in care credem ca suntem priviti si felul in care suntem priviti in realitate. Un ajutor: daca ati vedea pe cineva care actioneaza ca voi, ce parere ati avea?
Daca un pestisor de aur v-ar permite trei schimbari, de orice fel, ce ati face? S-ar putea ca lucrurile pe care vreti sa le schimbati sa depinda numai de mici decizii. Si daca schimbarile se refera la voi ca persoana, poate veti realiza ca numai voi puteti sa le faceti.
Daca ar trebui sa dati niste sfaturi celui care va va inlocui, care ar fi cele mai importante? Fiecare dintre noi se dovedeste un mare expert in orice atunci cand este vorba de a sfatui pe altcineva (si este extrem de interesant faptul ca, de obicei, avem dreptate). Ca urmare, de ce nu folosim acest talent pentru a rezolva probleme si a gasi cai mai bune de a actiona, solutii…

Scopul acestei analize este de a deconecta mecanismele de aparare cu care ne protejam respectul fata de propria persoana. Chiar daca vom descoperi unele lucruri dureroase, ele pot fi cheia pentru imbunatatirea performantelor personale. Si e mult mai bine sa facem noi respectivele descoperiri, inainte sa le faca altcineva!
Spor la lucru!