Formam, informam sau eliberam?

… cineva s-a gindit sa vina in ajutorul taranilor si a inventat acest instrument mai ingenios decit bricegele lor. Astfel a aparut cosorul zis al lui Moceanu, fiindca asa il chema pe inventator. El e compus din doua parti, partea lemnoasa (si ne-o arata) si partea fieroasa! Deci, sa recapitulam pe scurt: Cosorul lui Moceanu a fost inventat de Moceanu. El se compune…” “…din doua parti”, se auzira deodata vocile ascultatorilor. Incintat si surprins, individul surise in sine. “Partea lemn…” zise el… “…oasa”, il completa auditoriul… si partea fier…” “…oasa”, se ridicara vocile noastre. “Domnilor, exclama individul (si isi propti o clipa barbia in piept de satisfactie), e o adevarata placere sa ai de-a face cu intelectuali.”
Apoi trecu la demonstratia practica, folosirea acelui cosor la impletirea unui cos… ….
…si a doua zi s-a infiintat din nou. “Sa-mi spuna cineva, a inceput el, cine a inventat cosorul lui Moceanu”. “Cosorul lui Moceanu a fost inventat de Moceanu,” a raspuns imediat in cor echipa noastra. “El se compune din doua parti, a reluat individul. Partea…” “…lemn-oasa”, am silabisit noi… “Si partea…” “fie-roasa”, am cintat mai departe. “Domnilor, constat cu bucurie ca intelectualul de-aia poarta aceasta denumire, ca te scuteste de explicatii inutile…”

Piata de training a explodat in sfirsit si in Romania: firmele care ofera tot felul de programe au aparut ca ciupercile dupa ploaie, marile branduri straine (pentru care– dupa ani de dificultate in saturata piata ocidentala – tarile din Est reprezinta o adevarata gura de oxigen) incearca sa cucereasca un nou teritoriu, tineri licentiati– sau inca nelicentiati– se autoproclama traineri, la fel ca profesorii care, facand o mica comparatie intre salariul din invatamant si ceea ce poti sa ceri daca te recomanzi ca trainer, si-au schimbat denumirea.
In consecinta, in urma confuziei create, au inceput sa apara organizatii, asociatii, certificari, cereri de aprobari, propuneri de standarde, tentative de reglementare… In fine, obisnuitul balamuc care se creeaza cand apare o piata nereglementata si fiecare incearca sa-si cucereasca bucata lui de teritoriu, eventual incercand sa se puna in pozitia mai comoda de arbitru care poate hotari cine are si cine nu are drept sa actioneze pe piata. Nihil novi sub sole.

Fiindca acum m-am intors in Montecarlo la meseria mea de agent imobiliar si ma gasesc in pozitia de trainer numai din cand in cand, si mai ales numai cand imi face placere (in Romania tin mai multe prelegeri gratuite la asociatiile studentesti decat traininguri la firme), privesc toata aceasta miscare cu o anumita detasare; totusi, as vrea sa va impartasesc niste idei despre training pe care sper ca le veti considera dezinteresate.

In primul rand, ce se intelege prin training, si in ce sens se deosebeste de scoala?
Exista o diferenta, sau pur si simplu e mai misto sa folosesti expresii din SUA?
Citind si discutand, am auzit tot felul de pareri, unele interesante, altele aiurea, altele absolut caraghioase.
Cea mai distractiva ar fi ca training-ul se deosebeste de scoala pentru ca e vorba de interactivitate si learning by doing (sau invatarea experientiala).
Asta e absolut fantastic si foarte simptomatic: oare unii cred ca exista vreun learning fara sa fie si un doing?

Asta se datoreaza unui sistem scolar criminal, care ne-a convins din copilarie ca, daca citim o carte despre o materie X si stim s-o repetam in fata unui profesor, am devenit competenti in materia X.

Asta ar insemna– si mi-am dat seama ca multi cred asta – ca, daca ai citit niste carti despre box, esti competent in box. Fireste, instinctul de autoprotectie iti va spune ca nu e cazul sa urci pe ring; dar asta nu ta va impiedica sa ai pretentia de a-i invata pe ceilalti ce stii si sa te proclami trainer de box. Poate si cu certificare…

Dar, in afara de aceste aberatii (oricum foarte raspandite), nici cand e vorba de a dobandi abilitati practice nu vad vreun motiv de a folosi cuvantul training. La un moment dat, daca vreau sa invat sa conduc o masina, nu ma duc la un seminar despre high performance driving training sau unleash the driver within, ci ma duc la o banala scoala de soferi (desi, in viitor, cine stie… poate o sa ne trezim cu o noua meserie de driving coach…)
Si asta este valabil pentru cea mai mare parte a compententelor care produc rezultate si in care nu te poti ascunde dupa cuvinte, explicatii, justificari.
Un ajutor in intelegerea termenului ar putea veni din clasicul training intern al unei firme: fiecare companie are procedurile ei, care, evident, nu pot fi dobandite la scoala. Deci, oricat de pregatit si experimentat ai fi, cand intri intr-o organizatie noua ai nevoie de o perioada de training pentru a invata procedurile specifice care iti vor permite sa iti indeplinesti functia cu succes. Dar, de obicei, acest gen de training este facut de cineva din interiorul organizatiei, sau de o firma externa care colaboreaza de zeci de ani cu firma respectiva si stie perfect ce este nevoie pentru fiecare functie, asa ca nu prea ne intereseaza aici.

Deci, cand ne uitam la situatia tipica in care o firma externa– care isi cunoaste putin sau deloc clientul– propune o oferta obisnuita de training despre comunicare, obiective, leadership, coaching, motivare, sau asa-numitele soft skills, la ce ne referim? E ceva de folos? E ceva care se poate preda? E ceva din care firma va beneficia? Dar persoana?

Raspunsul este, categoric, da: o companie, mare sau mica, traieste in permanenta intr-un echilibru greu de pastrat intre exigentele firmei si exigentele individului, care de multe ori, pot fi in conflict.

Nu este aici locul pentru a aprofunda, dar e clar ca, atunci cand acest echilibru se strica, performanta scade, lumea nu munceste bine, profitul si calitatea se reduc.
Deci, orice fapt care poate imbunatati, sub orice forma, capacitatea indivizilor de a se lamuri si de a se raporta in mod sanatos la ei insisi, la firma si la celelalte elemente ale sistemului, nu poate fi decat pozitiv.

Dar…

In timp ce e foarte simplu sa faci un training despre proceduri definite si bine puse la punct (chiar daca sunt complexe), abilitatile soft sunt foarte greu de modelat, foarte greu de explicat si, mai mult, foarte greu de transferat cuiva.

Chiar daca unii care, folosind teoriile la moda, pline de neologisme fanteziste (care oricum ajung in Romania cu zeci de ani de intarziere), au pretentia ca predau niste proceduri de comportament, rezultatul– atunci cand este!– cam lasa de dorit (mai ales ca multi procedeaza ca expertul in box de care vorbeam mai sus…)

Adevarul este ca, in cea mai mare parte a cazurilor, tehnicile invatate la aceste seminarii, desi sunt intelese de catre cursanti, nu produc nici o schimbare semnificativa. Pentru ca, in multe cazuri, problema nu este lipsa de tehnica, ci a vointei de a o pune in practica care de multe ori se reduce la niste angajamente de Revelion: da, stiu ca trebuie un pic de regim, sa ma duc la sala, sa nu mai tip la colegi, sa respect termenele de livrare, sa…, sa…, sa…, , dar a doua zi caietul de la seminar e pus in sertar si uitat acolo.

Atit cat poate valora parerea mea, consider ca tehnica, in orice domeniu, nu conteaza mai mult de, sa spunem, 20% si, oricat de bine stapinita, va fi complet inutila fara atitudinea mentala potrivita!
Degeaba cunosti tehnicile de Karate daca nu stii sa declansezi combativitatea: un baietel al strazii te va bate.
Degeaba stii tehnica de a canta la un instrument, daca nu ai muzicalitate: orice lautar va fi mai placut de ascultat.
Degeaba cunosti tehnicile retoricii, daca nu stii sa pui pasiune in ceea ce spui: lumea nu te va urma.
Degeaba stii toate formulele macro- si micro-economiei si toate tehnicile de marketing, daca nu ai simtul afacerilor: o sa fii mereu in situatie de faliment.
Degeaba inveti tehnici de raport: daca nu esti interesat de ceilalti, se va observa.
Degeaba stii pe dinafara toate smecheriile psiholingvistice si tehnicile de manipulare: daca nu ai personalitate de vanzator, nu o sa vinzi nimic.
S.a.m.d.

Asta e partea proasta si, invatand alte tehnici, ea nu se va rezolva. Cu atat mai putin in 2-3 zile cat dureaza un training obisnuit!

Partea frumoasa este ca aceste trasaturi aparent innascute si rezervate la niste norocosi, de fapt sunt la dispozitia tuturor, chiar la un nivel mult mai mare decat indraznim sa gandim.
Astfel ca, in sfirsit, spun care este, dupa mine, adevarata sarcina a unui trainer: nu de a preda teorii, tehnici, proceduri (chiar daca uneori trebuie si asta), ci de a reusi sa puna oamenii in contact cu partea lor care deja cunoaste, care deja ar fi perfect in stare sa faca lucrurile si care nu asteapta altceva decat permisiunea de a se exprima. Cum am scris de nenumarate ori– si nu ma intereseaza daca ma repet–, cea mai mare parte a oamenilor are talente si potentialitati spectaculoase, care sunt blocate din cauza lipsei de incredere, nesigurantei, fricii, lenei s.a.m.d.

Asa ca adevarata sarcina a unui trainer este de a ajuta alte persoane sa isi exprime potentialitatile lor adevarate.

Un training nu este un training daca, alaturi de competente noi, nu aduce si o crestere ca persoana.

Dar… (iata un alt dar…)

Pentru a face asa ceva, nu ajunge numai ca trainerul sa fie pregatit, ci trebuie sa invete din exemplul propriu si sa demostreze ceea ce spune prin viata lui personala, altfel nu nu va avea nici un succes.

Si aici pot sa apara dificultati: oricine poate citi carti sau urmari seminarii despre marketing, arte martiale sau muzica, si apoi sa repete ce a auzit, cu un rezultat decent. Dar, pentru a scoate la iveala din ceilalti talentele autentice, cum ar fi simtul afacerilor, vointa, comunicativitatea, competitivitatea s.a.m.d., nu exista scurtaturi: va merge numai daca trainerul a trecut prin asa ceva. In caz contrar, nu va reusi niciodata!

Nu intru in polemica, mai ales ca eu urmaresc niste fantezii personale despre coerenta, dar daca vine si mi se prezinta ca trainer si personal coach, asa cum mi s-a intamplat acum ceva vreme, un tip cu o bere intr-o mana, tigara in cealalta si burta de un metru, ma gandesc ca poate avem pareri diferite despre ce insemna dezvoltare personala. Si acesta este numai exemplul cel mai banal care imi vine in minte si nu fac o lista pe care fiecare dintre cititori o poate face singur foarte usor.

In concluzie: scoala este ceea ce a fost dintodeauna scoala, si nu prea avem de-a face cu ea.

Invatarea unei meserii obisnuite, de rand sau de high level, generica sau specifica unei firme, tot nu ne priveste: deja sunt procedeuri foarte bine puse la punct de-a lungul timpului si va fi foarte dificil sa le imbunatatim daca nu suntem, la randul nostru, in bransa.

In schimb, in ceea ce priveste soft skills, da, putem, intr-adevar, sa facem o diferenta in viata altora si sa oferim oamenilor– sub pretextul unor tehnici– un impuls spre crestere si dezvoltarea personala si capacitatea de a accesa talentele si potentialitatile pe care poate lumea nici nu banuieste ca le are. Dar… bineinteles, numai daca ascultam, cu tot cu limitele noastre, celebrul citat al lui Ghandi: Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume.

Un salut

Bruno

P.S. Poate cineva s-a intrebat de ce am pus citatul lui Marin Preda la inceput.
Daca nu gaseste legatura, ma intreb de ce a citit articolul asta pana aici…

Publicat pe Business-edu, 24 Aprilie 2007