Programare Neuro Lingvistica – Bruno Medicina

Dictatura normelor!

mai 18, 1997/0 Comentarii/în Articole, Blog, Pretul Succesului, Programare Neuro Lingvistica/de Bruno

“Orice prost poate face o regula si orice prost o poate respecta”
Citește mai mult

Cand alegi un tel, tinteste Luna!

martie 20, 1997/0 Comentarii/în Articole, Blog, Pretul Succesului, Programare Neuro Lingvistica/de Bruno

“Nu ti se va darui niciodata o dorinta fara posibilitatea de a o indeplini. Dar va trebui sa muncesti din greu pentru aceasta”.
“Daca gasesti justificari pentru limitele tale, o sa le ai intr-adevar”.
Richard Bach

**************************************

Daca doriti sa construiti o casa, trebuie sa faceti un proiect.
Daca doriti sa faceti afaceri, trebuie sa pregatiti un plan de marketing.
Daca doriti sa faceti o calatorie trebuie sa stabiliti un itinerar.
Daca doriti sa atingeti o performanta sportiva trebuie sa urmariti un program de antrenament.

Este adevarat ca uneori un individ deosebit de dotat (si/sau norocos) poate sa obtina rezultate “improvizand”. Totusi nici un proiect complex nu a fost dus la bun sfirsit fara o atenta programare prealabila. Pe de alta parte este suficient sa privim in jur pentru a constata care pot fi rezultatele unei proaste planificari.
Nu este de mirare deci, ca si in ceea ce priveste obiectivele personale o planificare atenta mareste cu mult sansa de a reusi.

S-au scris sute de carti in ceea ce priveste “arta” succesului. Ideosebi profetii “visului american” propun in mod constant “retete” care nu sunt altceva decat variante ale unui algoritm destul de simplu:

1. a hotari care este obiectivul;
2. a face un plan pentru atingerea acestui obiectiv;
3. a pune “la lucru” toate competentele, ambitia si rabdarea necesare pentru indeplinirea acestui plan.

Formulei acesteia pe care multi o considera aproape “perfecta” eu i-as adauga, la punctul 4 – flexibilitatea de a schimba la nevoie planul. Desigur se pune intrebarea: “Daca lucrurile sunt asa de simple, de ce atunci oamenii de succes sunt asa de putini?”

In realitate se pare ca “profetii succesului” nu iau in considerare faptul ca de obicei problemele cele mai mari nu apar atunci cand se urmareste atingerea unui obiectiv, ci in etapa premergatoare, cand se incearca stabilirea, alegerea obiectivului respectiv.
Pentru cea mai mare parte dintre noi sarcina de a stabili obiective personale se dovedeste extrem de grea. De ce?
In primul rand pentru ca atunci cand ne gandim la stabilirea unui obiectiv trebuie de fapt sa luam hotarari importante despre ceea ce efectiv vom face cu viata noastra, si aceasta determina desigur conotatii care nu pot fi infruntate cu usurinta.
A doua problema consta in aceea ca libertatea de care dispunem face intotdeauna mai grea alegerea. in ultima instanta alegerea unui obiectiv inseamna un proces de analiza prin care renuntam la o multime de alte posibilitati. Pentru foarte multi dintre noi acest proces de selectie determina inconfort psihic, angoasa si in cazuri extreme chiar o “paralizie” volitionala. In fine, pentru ca suntem in mod constant bombardati de informatii, ne este destul de greu sa judecam “la rece”.
Mass – media ne propune pe toate canalele un anumit model de succes si stil de viata la care suntem treptat impinsi sa ne adecvam, chiar daca aceasta nu corespunde deloc cu exigentele noastre mai profunde, cu structura noastra psihica.

Daca luam in discutie procesul de alegere a obiectivelor, trebuie sa tinem cont ca acestea au o legatura directa cu viziunea noastra asupra lumii, cu propria scara a valorilor. Este, desigur, vorba de ceva extrem de personal asupra caruia fiecare merita sa ne oprim cu mai multa atentie. in cuprinsul acestui articol eu incerc sa va propun o parte din viziunea mea, cu care nu neaparat trebuie sa fiti de acord.
Am aceasta indrazneala deoarece eu gasesc aceasta idee extrem de motivanta si raman convins ca mai important decat bazele realiste ale unei viziuni este gradul de utilitate al acesteia. Convingerea mea este ca fiecare dintre noi are pe pamant o “misiune” si s-a nascut cu toate calitatile necesare pentru a o indeplini cu succes. “Misiunea” aceasta nu poate fi aleasa, ea trebuie descoperita.
A descoperi “misiunea” personala poate fi munca intregii vieti si aceasta determina ca uneori descoperirea misiunii sa fie ceva mai important decat procesul de indeplinire a ei. Obiectivele pe care ni le propunem pe termen scurt si mediu, deci la inceputul fiecarei zile sau saptamani, ar trebui sa ne ajute in parcurgerea unui nou segment pe calea indeplinirii misiunii noastre.
Sunt convins ca acesta este secretul a ceea ce numim satisfactie personala.
Acordul actiunilor cu drumul catre indeplinirea misiunii determina o stare de bine, in timp ce disonanta dintre obiectivele pe care ni le stabilim si misiunea personala este aproape sigur principalul motiv de insatisfactie.
Desigur, a va oferi sfaturi in ceea ce priveste gasirea misiunii voastre ar fi o proba de orgoliu exagerat. De aceea pot numai sa va propun cateva intrebari care se vor putea constitui in “balize”.
Cand o sa aveti cateva ore libere si chef pentru a reflecta un pic luati un creion si cateva coli de hartie si faceti urmatoarele “exercitii”:

1. Descrieti ziua voastra ideala : cu cine v-ati intalni, ce ati face, unde v-ati duce. incercati sa fixati un numar cat mai mare de detalii, mai ales cu privire la senzatiile pe care le-ati trai.

2. Descrieti mediul vostru ideal. Apoi incercati sa precizati cum vedeti locul perfect pentru voi.

3. Faceti un “inventar” al viselor voastre in privinta a ceea ce ati vrea sa fiti, sa faceti, sa dobanditi. Intrebarea cheie pe care trebuie sa o puneti este: “Ce as face daca as sti ca nu pot gresi”?. Scrieti fara pauza cel putin 15 minute incercand sa nu va fixati nici un fel de limite. Daca aceasta va poate fi de folos, va propun sa va imaginati ca ati gasit lampa lui Aladin si in consecinta “duhul” este in serviciul vostru: puneti pe hartie toate dorintele voastre in domeniul social, profesional, material, spiritual, sentimental etc.
Cand ati terminat aceste trei exercitii, incercati sa descoperiti daca este ceva comun in spatele dorintelor voastre exprimate la fiecare punct, de ce vi se pare ca aveti intr-adevar nevoie de acele lucruri si mai ales daca acele dorinte sunt intr-adevar ale voastre sau au fost impuse din afara.
A invata sa recunoastem aspiratiile noastre adevarate este desigur un proces dificil. in fata “spalaturii de creier” pe care mai mult sau mai putin direct ne-o administreaza factori externi ca mass – media, preoti, profesori, politicieni, parinti etc. singurele arme cu care ne putem apara sunt introspectia si independenta in judecata. Dupa “rezolvarea” primelor trei “exercitii” aproape sigur aveti deja niste indicatii despre “misiunea” voastra. Pe aceasta baza putem continua cu urmatoarele puncte.

4. Referitor la obiectivele personale pe care le considerati cu adevarat importante consemnati in scris o estimare despre cat timp aveti nevoie pentru a le atinge. De fiecare data cand se vorbeste despre obiective trebuie sa tinem cont de “chenarul” temporal in care actionam.

5. Alegeti patru obiective mai importante pentru anul acesta si scrieti tot ceea ce va determina sa le considerati ca atare. Daca veti reusi sa gasiti motive suficiente si sa le exprimati cu claritatea o sa va dati seama ca aveti capacitatea de a le atinge. Cheia succesului este, sa nu uitam, motivatia pe care eu as defini-o tocmai ca “motiv in actiune”.

6. Controlati formularea obiectivului: a. obiectivul trebuie scris in sens pozitiv; b. trebuie redactat cu maxima precizie; c. este necesara elaborarea unei proceduri de verificare; d. stabiliti parghiile pe care le puteti folosi pentru a pastra controlul situatiei; e. verificati daca obiectivul vostru nu intra in conflict cu interesele legitime ale altora.
Pentru a folosi o formula tipic americana trebuie sa controlati ca obiectivul vostru sa fie “SMART”, adica: Specific, Masurabil, Accesibil, Realist si bazat pe Timp.

7. Faceti o lista cu resursele cele mai importante pe care le aveti la dispozitie. Fiecare dintre noi detine in grad variabil resurse in sensul de talent, capacitati, relatii, cunostinte etc.
Din pacate foarte multi nu reusesc sa exploateze aceste resurse tocmai datorita lipsei de organizare. in cazul in care ati trait anumite experiente in cursul carora ati utilizat aceste resurse, descrieti respectivele situatii in scris. Astfel veti avea o proba foarte concreta asupra faptului ca detineti aceste resurse si ati reusit deja sa le folositi cu succes.

8. Descrieti genul de persoana care ar trebui sa deveniti pentru a dobandi un maximum de sanse in indeplinirea obiectivelor pe care le-ati ales. Americanii spun ca pentru a castiga 1 milion de dolari trebuie in primul rand sa devii o persoana in stare sa castige 1 milion de dolari.
Adevaratul motiv pentru care stabilim si urmarim obiective este nevoia de afirmare, de dezvoltare. Luate in sine obiectivele nu inseamna mare lucru. Esential este procesul prin care veti deveni persoana capabila sa le atinga.
Obstacolele pe care le intalniti si depasiti in acest proces constituie sursa celui mai profund si durabil sentiment de satisfactie, de implinire personala.

9. Consemnati in cateva fraze ceea ce va impiedica sau v-a impiedicat in indeplinirea aspiratiilor voastre. Veti descoperi ca in majoritatea cazurilor vinovate sunt limitele pe care voi insiva le-ati creat. In ultima analiza, exista doar doua obstacole in calea succesului: lenea si frica.. Distrugeti-le!

10.Reveniti la cele patru obiective principale pe care vi le-ati fixat si incercati sa realizati o planificare a actiunilor necesare in vederea atingerii acestora. in cazul in care ati parcurs corect procesul de stabilire a obiectivelor o sa descoperiti ca acum ele o sa va apara ca perfect realizabile si nu veti intampina mari dificultati in stabilirea unei strategii pentru transpunerea acestora in practica.

Desigur, intr-un articol de doua pagini este foarte greu de rezumat o problema atat de importanta cum este relatia intre “misiunea” personala si obiectivele pe care ni le fixam. Subliniez insa, ca pe parcursul a numeroase seminarii pe care le-am tinut pe aceasta tema am verificat faptul ca procesul pe care vi l-am prezentat, daca este parcurs corect, poate deveni un bun punct de pornire pentru o mai buna cunoastere de sine.
Important este de retinut faptul ca nici unul dintre raspunsurile pe care le-ati gasit nu este definitiv, ci “perisabil”, deci este necesar ca procesul acesta sa fie repetat cel putin din trei in trei luni. Va fi interesant sa observati cum se schimba aspiratiile voastre pe masura ce atingeti noi nivele de cunoastere, acumulati experienta.
Acesta este motivul pentru care mi se pare potrivit sa inchei cu un proverb Maya: “Cand alegi un tel, tinteste Luna! Chiar daca gresesti, oricum vei fi inconjurat de stele”.

Puterea gandului bun

decembrie 15, 1996/0 Comentarii/în Articole, Blog, Pretul Succesului, Programare Neuro Lingvistica/de Bruno

In orasul meu natal, Genova, am avut norocul de a cunoaste o persoana despre care pot spune ca mi-a marcat pozitiv existenta: o femeie care a condus un program radiofonic de mare succes, a scris o carte care a fost tradusa in peste 30 de tari, a dat zeci de interviuri pentru ziare, reviste si televiziuni din intreaga lume, reusind ca, in acelasi timp, sa fie la dispozitia celor care care aveau nevoie de un cuvint de incurajare, de sprijin.
Este posibil ca si dumneavoastra sa fi auzit de ea, mai ales datorita faptului ca un film despre viata ei a fost transmis in urma cu citeva luni la postul public de televiziune.
Contrar probabil asteptarilor, nu este vorba de o vedeta, ci de Rosanna Benzi, lovita, in copilarie, de o grava forma de poliomelita, care a condamnat-o la imposibilitatea de a se misca.
Desi fata aceasta si-a petrecut viata cu trupul inchis intr-un plamin artificial si nu a parasit niciodata camera de spital in care era instalata aceasta masinarie, intrebata de un ziarist daca nu se simte uneori “limitata”, ea a raspuns: “Limitata? Unica limita pe care o admit este timpul, care nu-mi permite sa profit de toate posibilitatile pe care situatia mea le ofera”.
Sigur, unii dintre dumneavoastra ar putea spune ca nu este vorba de un caz de exceptie. Sunt nenumarate exemplele in care fiinta umana a demonstrat capacitatea de a infrunta cu succes situatii aparent fara iesire. Renuntand la o retorica facila, care ar presupune comparatia cazului prezentat cu cei foarte multi,care au parte din ceea ce isi doresc si totusi viata intr-o permanenta nemultumire, este bine sa ne punem anumite intrebari.
Cum se explica faptul ca anumite persoane reusesc sa depaseasca groaznice nenorociri, transformand existenta lor aparent condamnata intr-un triumf, dintre cele mai diverse, “izbutesc” sa-si conduca vietile catre mediocritate, poate chiar dezastru?
De ce pentru cineva o nenorocire, un faliment, un ghinion reprezinta calea catre inertie si depresie nervoasa, in timp ce, pentru altcineva, acestea se constituie in impulsul catre autodepasire?
De ce acelasi fept, poate acelasi mijloc, aceeasi situatie determina rezultate atat de diferite?
Sau cu alte cuvinte, care este “diferenta ce determina diferenta” (nota: este intrebarea care va fi prezenta, intr-o forma sau alta, in toate articolele mele…).
Desigur, fiecaruia dintre noi i se poate intampla sa fie confruntat cu o sfidare de genul acesta si, de obicei, fara “preaviz”.
Dar exceptand, binenteles, evenimentele de un tragism extrem, trebuie sa constientizam faptul ca a ramane fara serviciu, a da faliment, a fi parasit de sotie s.a.m.d. sunt lucruri care fac parte din viata.
Nu ar fi nemaipomenit daca ar exista un sistem prin care noi sa putem sa ne pregatim pentru a infrunta orice situatie cu spiritul pozitiv si a obtine astfel un rezultat pozitiv in ciuda tuturor greutatilor?
Sa ne amintim de cuvintele a doi importanti filosofi ai antichitatii: Epictetus – “Oamenii nu sunt afectati de dificultati, pe cat sunt afectati de opiniile pe care le au asupra acestor dificultati” – si Seneca – “Reactia noastra este ceea ce determina semnificatia faptelor”.
Plecand de la aceste afirmatii, consecinta logica este ca primul obiectiv pe care ar trebui sa-l urmarim este acela de a impiedica posibilitatea ca problemele sa fie abordate cu o stare mentala negativa.
Fireste aceasta nu inseamna a trece cu vederea dificultatile, a “ascunde capul in nisip”, ci dimpotriva, inseamna a intelege ca o stare mentala negativa este cea mai serioasa piedica in calea gasirii unei unei iesiri fericite.
De exemplu, daca slujba pe care o aveam a fost desfiintata, este clar ca am o problema grava, reala, care trebuie infruntata urgent si cu decizie. Dar, daca datorita complexitatii problemei devin deprimat, ma subevaluez, pun in discutie capacitatile mele, nu mai am de infruntat o singura problema, ci mai multe, si aceasta va determina o stare psihica ce foarte probabil va face imposibil accesul la resursele mele cele mai bune.

Cum putem proceda pentru a nu permite starilor negative sa isi instaureze controlul asupra psihicului nostru?
Atunci cand se confrunta cu o problema majoritatea oamenilor sunt tentati sa isi puna intrebari de genul: “Cum de mi se intampla tocmai mie?”; “Oare de ce sunt asa de ghinionist?”; “Aceasta sa-mi fie soarta?”. Evident, oricare ar fi raspunsurile la aceste intrebari, ele nu pot determina decat cel mult o consolare momentana.
In schimb cei care par a depasi cu usurinta orice dificultate isi pun intrebari cu o structura diferita, de genul: “Cum pot folosi mai bine ceea ce am la dispozitie pentru a imbunatati situatia?”.
Sa fie oare o lege ca diferenta intre modurile de a reactiona la ivirea unei probleme depindem de intrebarile pe care ni le punem? Este oare posibil ca operand schimbari in privinta acestor intrebari sa obtinem schimbari si in ceea ce priveste modul nostru de a reactiona?

Da! Fara nici o indoiala! Din cauza faptului ca opiniile pe care ni le formam despre anumite fapte au legatura directa cu particularitatile asupra carora ne concentram, este evident ca intrebari diferite despre acelasi fapt pot determina raspunsuri, solutii complet diferite. Spre exemplu, un director de firma este confruntat cu o problema de aprovizionare si desigur se intreaba: “Care poate fi solutia?”. Un alt director confruntat cu o problema similara formuleaza o alta intrebare: “Cine este de vina?”.
Fapt este ca aceste intrebari schimba imediat subiectul asupra caruia ne concentram si implicit orientarea eforturilor noastre.
A formula intrebari constructive in momentele de criza reprezinta o abilitate determinanta pentru viata noastra personala si profesionala.
Aceasta abilitate poate fi dezvoltata prin invatare? In majoritatea cazurilor se poate da un raspuns afirmativ. Secretul il reprezinta dezvoltarea unui set de intrebari “productive” pe care sa le folosim ca ajutor la momentul potrivit.
Ori de cate ori am avut ocazia i-am intrebat pe oamenii de succes cu care m-am intalnit despre felul in care ei infrunta dificultatile. Analizand aceste raspunsuri, am descoperit ca in marea lor majoritate oamenii de succes isi pun anumite intrebari pe care le-am putea numi “tipice”.

a) “Ce putem gasi pozitiv in aceasta problema?” Chiar daca primul raspuns care va vine in minte este “nimic!”, orice situatie are cel putin un aspect pozitiv. Cautati-l!

b) “Ce anume poate fi imbunatatit?” Aceasta intrebare permite izolarea aspectelor cu adevarat importante si concentrarea asupra rezolvarii acestora. Chiar modul in care este articulata intrebarea sporeste increderea intr-o rezolvare satisfacatoare.

c) “Ce anume sunt dispus sa realizez (sau refuz sa realizez) pentru ca situatia sa evolueze in conformitate cu dorintele mele?” Aceasta presupune in primul rand ca avem deja o idee despre cum ar putea fi rezolvata problema (daca nu este asa inseamna ca nu ne aflam in fata unei probleme ci dorim pur si simplu sa ne plangem), iar in al doilea rand semnifica acceptarea faptului ca lucrurile nu se pot rezolva de la sine. Astfel, intelectul nostru se va “pune in miscare ” in directia potrivita.

d) “Cum trebuie sa actionez pentru ca eforturile necesare imbunatatirii situatie sa nu fie percepute ca obligatie, corvoada, ci sa-mi mobilizeze cu adevarat interesul, devenind poate chiar placute?” Aceasta implica constientizarea faptului ca, desi infruntarea unei probleme complexe poate cere mult timp si multa munca, asta nu inseamna neaparat ca rezolvarea nu poate fi obtinuta intr-o atmosfera placuta. Cu alte cuvinte, este o invitatie la actiune inteligenta.

Verificand personal de nenumarate ori puterea acestor intrebari (si va sfatuiesc din suflet sa le supuneti si dumneavoastra unui “examen”) m-am gandit ca nu este neaparat nevoie sa avem probleme pentru a incerca sa ne instalam intr-o stare pozitiva. Va propun sa incercati pregatirea unui, hai sa-i spunem, “ritual al succesului”, care sa va permita concentrarea asupra problemelor, aspectelor pozitive ale existentei, in loc sa va lasati prada gandurilor negre.
Pentru o perioada de o luna incercati ca, la inceputul fiecarei zile, poate inaite de a bea prima ceasca de cafea, sa va adresati urmatorul set de intrebari.
Ideal este sa gasiti cel putin doua, trei raspunsuri pentru fiecare iar daca chiar nu va vine in minte nimic este bine sa recurgeti la o constructie de tipul “ar putea”.
1. Ce m-ar interesa in mod special sa realizez astazi?
2. Care este aspectul ce m-ar putea motiva in mod deosebit astazi?
3. Care sunt conditiile despre care astazi pot spune ca imi sunt favorabile?
4. Ce anume m-ar putea bucura in cursul acestei zile?
5. Care este principala problema in rezolvarea careia astazi trebuie sa ma angajez?
6. Cine ma apreciaza? Pe cine apreciez?
7. Cine ma iubeste? Pe cine iubesc?

Seara puteti sa repetati aceste intrebari la care sa adaugati, ca o consecinta logica si interogatiile urmatoare:
1. Ce anume am oferit astazi celorlalti?
2. Ce anume am invatat astazi?
3. Ce am intreprins astazi pentru a-mi imbunatatii calitatea vietii?

Nu sunt un sustinator al optimismului cu orice pret, mai ales atunci cand este foarte usor ca acesta sa fie un pretext pentru a refuza infruntarea vietii. Dar raman convins de faptul ca o stare mentala negativa nu a ajutat niciodata pe nimeni in solutionarea unei probleme.
Asigurandu-va de faptul ca in numarul urmator al revistei vom incerca sa gasim o explicatie pentru faptul ca intreaga noastra societate este, se pare, sub influenta unui sistem de gandire negativ, imi permit sa va sfatuiesc sa incercati a “inota” impotriva curentului, folosind intrebarile pe care vi le-am propus.
Sunt sigur ca, pentru cei mai multi dintre dumneavoastra, rezultatele vor depasi asteptarile.

“Ancora” succesului

noiembrie 15, 1996/0 Comentarii/în Articole, Blog, Pretul Succesului, Programare Neuro Lingvistica/de Bruno

Sa presupunem, ca sa dam un exemplu, ca vreti sa va lasati de fumat. Pe cine vi se pare mai convenabil sa aveti alaturi: cineva care nu a fumat niciodata, unul care a reusit sa se lase, sau un fumator “inrait”?
Raspunsul este evident, dar sa-l analizam un moment: doar ex-fumatorul este in masura sa inteleaga greutatea efortului vostru si sa va dea un sprijin cand aveti nevoie; dincolo de asta, aceasta persoana este demonstratia evidenta ca un rezultat pozitiv este posibil.
In schimb, cel care nu a fumat niciodata, desi nu va impiedica reusita, nu va poate da nici un ajutor deoarece nu este in masura sa inteleaga in ce consta dificultatea.
Si fumatorul? In acest caz, este intr-adevar o problema: dupa cum demonstreaza statisticile, este aproape imposibil sa ambadonezi viciul fumatului traind sau muncind intr-un mediu cu alti fumatori.
In primul rand pentru ca astfel va este amintit tot timpul ceva de care doriti sa va eliberati, si cum in orice moment exista posibilitatea de a vi se oferi o tigara, acest lucru este de obicei suficient pentru a lasa balta bunele dumneavoastra intentii.

Exista insa si un adevar mai important: daca reusiti intr-adevar, o sa deveniti pentru fumator o proba constanta a incapacitatii sale de a renunta la viciu. Prin urmare, intr-o maniera mai mult sau mai putin constienta, el va boicota eforturile voastre, repetandu-va, de exemplu, ca fumul nu este chiar atat de daunator, ca “bunicul mau fumeaza doua pachete pe zi”, ca exista pericolul sa “puneti” kilograme, etc.

O propunere pentru “legea fundamentala” a succesului

Am folosit acest exemplu pentru ca mi se pare ca demonstreza perfect ceea ce eu consider a fi legea fundamentala a succesului: “Stai alaturi de cei care castiga, si evita pe cei care pierd!” Iata si o lista de motivatii:

– Cei care pierd nu pot sa vada succesul in ei insisi, si in consecinta nu il vor vedea in voi, deci va vor deprima cu apatia si negativitatea lor; cei care castiga va vor incuraja sa depuneti maximum de efort si vor sprijini si aprecia eforturile voastre. (Amintiti-va ca atunci cand cineva va spune ca ceva este imposibil, aceasta inseamna ca, de fapt, pentru el este imposibil.)

– Cei care pierd isi amintesc problemele si falimentele trecute si le utilizeaza ca scuze pentru a renunta; cei care castiga incep de la prezent, de la situatia in care se gasesc acum, cu o atitudine pozitiva.

– Cei care pierd lasa ca mediul sa determine starea lor mentala; cei care castiga controleaza atitudinea lor.

– Cei care pierd o sa va spuna: “Poate este posibil, dar este prea dificil”; cei care castiga o sa va spuna: “Poate este dificil dar este posibil”.

– Cei care pierd vor vedea o problema in orice solutie; cei care castiga vor vedea o solutie pentru orice problema.

In concluzie, intrebarea este: ce aveti in jurul vostru, oameni cu mentalitate de castigator sau de invins? Traiti intr-un mediu stimulativ si competitiv sau frecventati persoane cu care va consolati si va justificati reciproc?

Mai inainte de a continua, as vrea sa clarific un lucru: bogatia materiala e uneori rezultatul unei personalitati de invingator, dar legatura nu poate fi considerata “automata”.
Miliardarul care isi foloseste banii pentru a-si cumpara cocaina este un invins din orice punct de vedere.
Pe de alta parte, o persoana invingatoare este posibil sa nu fi acumulat avere pentru ca a gasit ceva mai interesant de facut, si sunt sute de exemple in acest sens.
Nu vreau sa se inteleaga ca v-as sfatui sa frecventati numai persoane bogate, vedete, campioni. Fereasca Dumnezeu!
O personalitate de invingator semnifica o persoana care se asteapta la rezultate pozitive in activitatea sa si isi da seama ca viata tinde sa fie o “profetie” care se autorealizeaza: fericirea este calatoria, nu destinatia; fara o atitudine mentala realmente pozitiva nici un rezultat nu este posibil, pentru ca eforturile par lipsite de folos.

Creierul nostru este un instrument extraordinar, mult mai eficace decat orice computer, dar ca orice computer, ia decizie in baza datelor pe care le are la dispozitie.
Si daca noi introducem in mintea noastre date incorecte, evaluari negative, ganduri deprimante, exemple proaste, nu are rost sa ne miram daca rezultatele pe care le avem nu sunt bune. (Este extraordinar cum oricine este de obicei atent la ce introduce in stomac, dar permite in schimb ca intelectul lui sa fie umplut cu tot felul de reziduuri existente in mediul inconjurator – si probabil, in viitor, o sa vorbim despre televiziune!)

Iata de ce trebuie sa incercam a petrece cat mai mult timp posibil cu cine are o mentalitate pozitiva, de castigator, care ne poate servi de exemplu si sprijin. (Asta nu inseamna ca nu trebuie sa dati ajutor cui se gaseste in dificultate: inseamna ca inainte de a putea ajuta pe altii trebuie mai intai ca noi sa invatam sa gandim intr-un mod pozitiv).
Cititorii mai atenti si-au dat probabil seama ca aici este o dificultate logica: daca noi gandim ca invinsi, unui castigator nu o sa-i convina compania noastra; prin urmare trebuie in primul rand sa invatam a gandi in mod pozitiv.

Cum sa gandim ca un invingator si sa ne instalam intr-o stare pozitiva

In mod esential, avem nevoie de doua instrumente, unul care sa ne permita a produce o stare mentala de invingator, un altul care sa ne permita a avea la dispozitie starea asta cand ne trebuie.
Programarea neuro-lingvistica ne furnizeaza conceptul de “ancora” (vezi box la sfirsit), care pentru scopul nostru se revela particular eficace.

Cum se procedeaza: sa pornim de la presupunerea ca toti, chiar si cei mai putin dotati, au avut in cursul vietii lor experiente de succes, in care au avut acces la cele mai bune resurse ale lor si s-au simtit satisfacuti si apreciati pentru aceasta.
S-a putut intampla poate la scoala, rezolvand o problema dificila, sau pe parcursul unui eveniment sportiv, poate in timpul luarii unei decizii importante, etc.
Cautati in trecutul vostru un eveniment in care v-ati simtit intr-adevar “invingatori”. (Nota: nu mergeti mai departe pana nu l-ati gasit). Ati gasit? Bine. ..
Va puteti aminti efortul facut pentru a obtine acel rezultat?
Puteti resimti sentimentul de entuziasm de atunci?
Vizualizati scena in modul cel mai detaliat posibil. Este important, pentru a obtine un bun rezultat, sa folositi cat mai mult posibil simturile voastre, deci: reauziti sunetele si vocile, concentrati-va asupra culorilor, asupra senzatiilor tactile, asupra mirosurilor, pana cand scena devine aproape reala.
Acum incercati sa reproduceti pozitia corpului, miscarile, pozitia capului, expresia fetei.
Simtiti emotia care creste?
Simtiti incredere in voi insiva ca atunci?

Cand va dati seama ca emotia este la nivelul maxim, este momentul sa aplicati “ancora”, adica semnalul fizic pe care l-ati ales (de exemplu, puteti lua pulsul stang intre degetul mare si aratatorul de la mana dreapta si apoi sa rotiti incheietura, sau incrucisati mainile si strangeti, etc. Important este sa nu fie vorba de un gest obisnuit).
Repetati secventa aceasta de doua – trei ori pe zi pentru o saptamana, incercand de fiecare data sa cresteti intensitatea emotiei.
Va veti da seama deja dupa cateva zile ca este suficient sa executati gestul pentru a intra in starea sufleteasca de “invingator”. Asa ca, de acum incolo, aveti la dispozitie un instrument extraordinar pentru viata voastra profesionala si sociala. Noroc!

Imi permit o intrebare: cati cititori vor face intr-adevar proba pentru a verifica eficacitatea a ceea ce am propus, si cati, in schimb, vor spune “interesant”, si vor continua sa rasfoiasca revista?
Asa ca folosesc ocazia pentru a aminti o celebra fraza a lui Henry Ford: “Diferenta dintre cei care au si cei care nu au este diferenta dintre cei care actioneaza si cei care nu o fac”.

****************************************

“Ancora” este unul dintre instrumentele cele mai pretioase pe care ni le pune la dispozitie programarea neuro – lingvistica.
Fara a intra in detalii teoretice, aceasta se explica prin faptul ca mintea noastra functioneaza in maniera “asociativa”, si ii este suficient sa-i reproduci o parte, chiar si minima, a experientei trecute pentru a reconstrui restul, firesc, cu diverse gradatii care depind in mod esential de intensitatea experientei traite (ganditi-va ca uneori este suficient a simti un miros sau un sunet pentru a reproduce in minte fapte petrecute cu decenii in urma, si pe care le credeati complet ingropate).
Mai mult, cea mai mare parte a ancorelor s-au instalat intamplator, si actioneaza sub nivelul constiintei, functionand ca “intrerupator” al unor intregi secvente de comportament.
Este posibil, deci, sa utilizam constient acest mecanism, asociind, cu tehnica corecta, un stimul particular la o anumita stare mentala, intr-un mod care o sa ne fie de folos cand avem nevoie.
Acest mecanism poate fi folosit cu o extrema eficacitate asupra noastra, dar poate fi utilizat si ca o metoda extraordinar de puternica si greu de detectat pentru a manipula pe cei care ne inconjoara: nu este spatiu pentru a da exemple, dar un expert in aceasta tehnica va poate induce aproape orice stare sufleteasca, utilizand doar micromodificari ale tonului vocii sau mici gesturi sau pozitii corporale fara ca sa va dati seama.
Si daca e adevarat ceea ce s-a spus, ca la baza oricarui comportament exista o stare sufleteasca care il determina, nu e greu sa ne imaginam care sunt posibilitatile acestor tehnici.
Dar despre toate acestea vom vorbi pe larg in articolele viitoare.

Nu va ganditi la un elefant galben! …

octombrie 15, 1996/0 Comentarii/în Articole, Blog, Pretul Succesului, Programare Neuro Lingvistica/de Bruno

…dar mai ales, nu va uitati la maimuta rosie care i se urca pe trompa …

De catva timp, a inceput sa se vorbeasca si in Romania despre un lucru caruia i se spune “programarea neuro lingvistica” (prescurtat p.n.l.) si, daca este sa dam crezare zvonurilor celor “bine informati”, s-ar parea ca ne gasim in fata unei tehnologii mentale demne de un roman SF:
mi s-a intamplat sa aud vorbindu-se despre “tehnici diabolice de manipulare prin p.n.l.”, despre posibilitatea de hipnotizare a interlocutorului fara ca acesta sa-si dea seama”, de solutii miraculoase pentru a mari inmiit capacitatea de a invata, pentru a obtine performante sportive de Superman, a dezvolta abilitati de vanzari si negocieri spectaculoase, pentru a vindeca psihoze si nevroze in cateva minute etc.
Mai mult decat atat, se spune ca ar exista posibilitatea de a modifica de la distanta reactiile fiziologice ale unui individ, chiar si prin scris.

Desigur, este vorba de exagerari grosolane. Posibilitatea reala de a crea imagini in mintea interlocutorului si prin aceasta al determina sa aiba un anumit comportament este absolut supraestimata: se spune ca, folosind un sistem de cateva interogatii, un vanzator expert in p.n.l. ar fi in masura sa descopere punctele slabe ale clientului, si ar sti, deci, unde trebuie sa actioneze pentru a-l manipula dupa bunul lui plac.
Absurd: ce rezultate ar obtine un vanzator de asigurari care ar spune clientilor ceva de tipul: “Ganditi-va la frumoasa dvs. vila distrusa de flacari si la faptul ca dvs. va treziti in mijlocul strazii, fara nici un ban, privind impreuna cu familia ramasitele carbonizate si asta doar pentru ca ati vrut sa economisiti putinii bani pe care vi cer”.

Sa nu mai vorbim de felul in care aceste tehnici ar fi aplicate in domeniul politicii: unul dintre adevarurile care stau la baza p.n.l. este acela ca secretul persuasiunii consta in a mentine ocupata partea logica a creierului, astfel incat sa se poata avea acces in mod direct la partea emotionala, sensibila la sugestii.
S-ar putea ca una dintre tehnicile oratorice cele mai banale si elementare care se afla la dispozitia politicienilor ar fi una de tipul: mai intai se apeleaza la o serie de intrebari retorice, al caror raspuns este automat unul afirmativ (asa numitul YES SET) pentru a produce un flux de aprobare; apoi se trece la TRUISM, care este compus dintr-o serie de afirmatii foarte discutabile, dar pe care publicul, purtat de un val sentimental simtit mai inainte, continua sa le aprobe prin forta inertiei; in cele din urma apare sugestia adevarata, care este tocmai comportamentul pe care omul politic il asteapta de la noi.
Iata un exemplu: “Doamnelor si domnilor, sunteti speriati din cauza cresterii continue a preturilor la produsele alimentare? V-ati saturat pana peste cap de exorbitantul pret al benzinei? Nu mai suportati obraznicia celor corupti? Sunteti satui de nivelul de trai scazut si de nesiguranta viitorului? (YES SET) De fapt, stiti foarte bine ca celalalt partid va ingadui ca inflatia sa ajunga la 40%, nu are nici un program serios pentru pensionari si asistenta medicala si are intentia de a creste in continuare pretul carburantilor, ceea ce va dezvalui o crestere ulteriora a preturilor (TRUISM). Raspunsul corect la aceste probleme este sa ma alegeti pe mine, XXX YYY, la presedentia natiunii. Votati in consecinta!”.
Daca v-ati saturat deja de ceva in genul acesta iata va propun un alt exemplu: ” Roberto are o sora mai mult decat draguta, al carui logodnic spunea ca are un var care, de fiecare data cand intra in bucataria sa, deschide frigiderul, alege lamaia cea mai mare si mai zemoasa pe care o gaseste, o taie pe jumatate si ii stoarce sucul direct pe limba, pana cand gura ii este plina de zeama de lamaie rece…”

Ce este programarea neuro lingvistica?

Decat sa va plictisesc cu explicatii teoretice despre noile “tehnologii” psihologice, am preferat sa va dau cateva exemple despre aplicatiile acestora, pe care le consider mai ilustrative decat orice tratat (aproape sigur, titlul v-a trimis cu gandul la un elefant galben, iar exemplul cu lamaia v-a excitat glandele salivare).
Dar sa vedem, mai intai, despre ce este vorba exact in cazul p.n.l.
Definitia oficiala a notiunii de programare neuro lingvistica, este “studiul structurii experientei subiective si a tot ceea ce implica”.
Intr-un limbaj mai putin criptic, semnifica faptul ca, in baza recentelor descoperiri ale neurobiologiei, ale psihologiei cognitive si ale lingvisticii s-a gasit un mod eficace si complet de a descrie un anumit comportament si relativa motivatiei psihologica.
Care este legatura cu cele prezentate anterior? Una dintre cele mai mari dificultati de a ne insusi o anumita deprindere consta in a intelege exact care sunt procesele mentale care stau la baza.
In anii ’70, Richard Bandler, un matematician si John Grinder, un lingvist, au decis sa studieze cei mai buni psihoterapeuti din lume pentru a descoperi exact ceea ce faceau acestia pentru pacienti.
Ei si-au dat seama ca rezultatele obtinute in cursul sedintelor terapeutice nu aveau nici o legatura cu teoria, ci depindeau de niste strategii mentale care erau folosite instinctiv.
Aceste strategii puteau fi deci descoperite prin tehnici particulare de studiu si observate, dar marea intuitie care a determinat succesul p.n.l. a fost ca aceste deprinderi puteau sa fie “instalate” (de unde si numele de programare) la alti terapeuti nu tot atat de dotati.
O data perfectionat mecanismul de studiu si instalarea strategiilor mentale care stau la baza fiecarei abilitati, era inevitabil ca cei doi sa aplice acelasi sistem si in alte domenii, studiind de exemplu cei mai buni manageri, politicieni, parinti, actori etc., avand in minte convingerea ca, daca o persoana obtine rezultate mai bune decat majoritatea, inseamna ca face ceva deosebit; daca acest lucru poate fi descoperit si studiat (“diferenta care face diferenta”), poate sa fie si invatat.
Rezultatul acestor studii il constituie o serie de tehnici extraordinar de eficace, care, dincolo de partea strict psihoterapeutica, privesc:

– imbunatatirea capacitatilor de comunicare;
– tehnici de “hipnoza ascunsa”;
– tehnici de “lectura interlocutorului”;
– tehnici de vanzare si negociere performante;
– o serie de tehnici mentale pentru imbunatatirea propriilor performante;
– tehnici de motivare si automotivare;
– tehnici pentru atingerea obiectivelor personale si profesionale;
– tehnici pentru imbunatatirea performantelor atletice.

Nu este acesta locul potrivit pentru a analiza tehnicile in detaliu: chiar daca pe viitor ne vom referi la acestea, ele pot fi “predate” numai de catre un specialist in domeniu prin contact direct cu auditoriul, fiind neaparat necesare o serie de exemple concrete. Prefer deci sa va prezint cateva principii de baza care au permis constructia acestui extraordinar edificiu:

1) ” Harta nu este teritoriul”. Aceasta celebra afirmatie a lingvistului Kozybsky sta la baza intregii munci de cercetare a p.n.l. Noi nu putem inmagazina toata informatia primita din lumea exterioara, astfel ca, in mod necesar, trebuie sa facem o “harta” a realitatii, care ne ajuta sa ne miscam in aceasta realitate. Atunci cand apare o problema, solutia nu trebuie cautata in lumea exterioara, ci in remedierea unei erori de pe “harta” noastra.

2) Imaginea realitatii se formeaza prin intermediul impulsurilor senzoriale si fiecare dintre noi are un canal senzorial predominant (vizual, auditiv, kinestezic etc.), care poate fi descoperit si folosit.

3) Pentru a comunica eficient cu ceilalti, trebuie sa descoperim continutul si dominantele “hartii” lor si canalul lor senzorial preferat.

4) Majoritatea indivizilor dispun deja de toate resursele de care au nevoie. Singura dificultate consta in a le pune in joc la momentul oportun si la locul potrivit.

5) Din punct de vedere al coerentei logice, fiecare comportament poate fi considerat drept eficient, util in contextul in care el se desfasoara si in spatele lui exista mereu o motivatie: fiecare persoana actioneaza in modul cel mai bun pe care il cunoaste pentru a-si atinge scopurile (care pot fi inconstiente), utilizand informatiile continute in a sa “harta a lumii”. Fireste, daca informatiile nu sunt corecte, nici rezultatele nu vor fi cele dorite.

6) Fiecare comportament este determinat de o stare mentala: deci, decat a insista cu noi insine sau cu ceilalti pentru a obtine un anumit comportament, este mult mai eficient a ne concentra asupra crearii starii mentale care determina comportamentul acesta.

7) Orice comportament comunica ceva, asa ca, independent de vointa noastra, trimitem constant mesaje catre lumea exterioara.

8) Semnificatia comunicarii trebuie cautata in raspunsul obtinut si nu in intentia noastra.

9) Daca nu obtinem raspunsul dorit, este clar ca trebuie sa schimbam ceva in “harta” noastra sau in strategia comunicarii.

10) Nu exista faliment, exista doar “feedback” (sau rezultate); ceea ce noi numim faliment este pur si simplu un rezultat care difera de asteptarile noastre, dar care, oricat de greu ne vine sa recunoastem, nu este decat produsul strategiei noastre.

11) In orice sistem, elementul cu cea mai mare flexibilitate este acela care exercita cea mai mare influenta.

12) In general, daca cineva stie sa faca ceva intr-un interval rezonabil de timp, acel ceva poate fi modelat si invatat de ceilalti.

********************************************

Articolul acesta este numai o introducere in sfera unei noi stiinte: programarea neuro lingvistica. Daca il parcurgeti cu atentie veti realiza ca el contine mai multe informatii decat s-ar parea la o citire superficiala. In numerele viitoare ale revistei vom trece la o analiza mai concreta si in detaliu a tehnicilor despre care am vorbit, si veti ramane probabil uluiti de ce performante este capabil creierul noastru, daca il folosim corect.

Arta de a deveni… simpatic

ianuarie 1, 1996/0 Comentarii/în Articole, Blog, Idei de Afaceri, Programare Neuro Lingvistica/de Bruno

Daca v-as spune ca in acest articol as vrea sa va explic tehnica de compunere a unei simfonii ati gandi ca am innebunit dintr-o data, sau ca vreau sa rad de voi: admitand ca o creatie artistica complexa – cum este o simfonie – se poate codifica intr-o serie de reguli fixe (ceea ce, oricum, nu este adevarat…), oricine stie ca invatarea lor cere ani de studiu la conservator, indrumarea unui specialist, lucru din greu si, mai presus de toate, o experienta personala formata in principal din incercari si greseli.
Afirm aceasta intrucat pretentia de a explica tehnica (sau, mai bine, tehnicile) “raport” intr-un articol de cateva pagini este nu numai absurda dar, fiind vorba despre raporturi personale, devine si periculoasa (tehnicile mai avansate deriva in mod direct din cele intrebuintate in hipnoza terapeutica si sunt orientate spre influentarea partii inconstiente a interlocutorului, implicand toate resursele de comunicare, verbale si non-verbale; aplicarea lor incorecta ar duce la rezultate catastrofale).
Sa nu uitam: comunicarea, in special cea paraverbala si non-verbala (care, sa ne reamintim ca reprezinta impreuna 93% din mesajul perceput), constituie o activitate a carei invatare solicita verificarea directa a aplicarii in practica a ceea ce s-a invatat teoretic. Este acelasi lucru ca si cum v-ati instala la conducerea unui aeroplan dupa ce veti fi citit o carte despre “Cum sa devii pilot in 24 de ore”.
Asadar, ma voi limita la expunerea conceptelor de baza, fara a intra in detaliile tehnicilor care ar putea fi usor intelese gresit, propunandu-va un exercitiu simplu care va poate folosi la crearea unei experiente proprii.
Inca ceva! Pentru a evita repetari inutile, contez pe faptul ca ati citit articolele dinainte, la care va trebui, deseori, sa fac referire.

Ce este <>

Va propun un exercitiu. Amintiti-va de ultima intalnire cu un prieten. Acum incercati sa va amintiti pozitia corpului dvs., gesturile pe care le-ati facut, tonul vocii si cuvintele pe care le-ati folosit, ca si senzatiile pe care le-ati incercat. Evocati, pentru cateva minute, situatia cu maxima precizie posibila.
Bun. Acum faceti acelasi lucru, dar gandindu-va ca stati de vorba cu un preot, apoi un ofiter din armata, apoi cu un copil de cinci ani si, de ce nu, cu o fata frumoasa (puteti sa continuati asa cat va place, imaginandu-va si alte situatii: intalnirea cu presedintele Statelor Unite, cu un star rock, cu un extraterestru…).
Cu un minimum de atentie, v-ati dat cu siguranta seama de capacitatea dvs. de a va modifica nu numai limbajul ci si tonul, privirea, pozitia corpului fata de persoana cu care sunteti. V-ati dat seama si de faptul ca aceste modificari nu sunt datorate ipocriziei sau falsitatii, ci necesitatii de a stabili un dialog cu interlocutorul, cautand afinitati comune in care acest dialog este posibil (de exemplu, sper ca nimanui sa nu-i vina in minte sa discute cu un copil ca si cum ar vorbi cu Bill Clinton sau viceversa…).
Mergand mai departe cu rationamentul, ajungem la concluzia ca in aceste cazuri tema noastra este relativ usoara, in masura in care rolul public jucat de o persoana ne informeaza suficient asupra sistemului sau de credinte, asupra valorilor, asupra modului in care, probabil, va reactiona la comportamentul nostru.
O prima definitie a “rapport”-ului ar fi deci: capacitatea de a intra in sintonie cu interlocutorul, astfel incat sa respectam sistemul de credinte si valori si sa utilizam o comunicare verbala si non-verbala care sa ne permita sa fim intelesi.
Ceea ce este important de inteles, acum, este ca noi deja avem, instinctiv, capacitatea de a stabili un “rapport” si de a ne modifica comportamentul in acest scop, fara a ne simti, cu toate acestea, ipocriti sau privati de individualitatea noastra.

Fara “rapport” nu exista comunicare eficienta

Sa mergem mai departe. Fara indoiala, v-ati dat seama ca in unele situatii este mai usor decat in altele si aceasta avand in vedere propriile dvs. experiente: poate ca v-ati simti in largul dvs. cu un preot si nu cu un copil, poate ca ati sti cum sa tratati un general dar va simtiti jenat cand aveti de-a face cu o fata. Consecinta celor ce-am spus, poate evidenta, dar din cauza careia, din pacate, majoritatea testelor de vanzare si de comunicare se prabusesc, este aceea ca nu exista un mod potrivit sau o tehnica perfecta de a dialoga cu cineva, dar exista un mod mai eficace decat altele de a dialoga cu acea persoana anume.
Urmarea definitiei “rapport”-ului este deci, capacitatea de a alege din gama de comportamente pe care o avem la dispozitie, pe acela care ne permite cel mai rapid sa gasim o baza comuna de intelegere. Consecinta este urmatoarea: cu cat este mai mare flexibilitatea noastra (capacitatea de a ne adapta comportamentul), cu atat este mai mare capacitatea noastra de a intra in “rapport” cu interlocutorul.
Si atunci, inainte de a examina diferite tehnici, imi permit o consideratie: orice ne-am gandi sa facem, orice obiectiv am hotari sa urmarim, exista cineva in masura sa ne ajute sa-l indeplinim mai repede si mai bine (va amintiti? Credinta nr.6: Oamenii sunt resursa noastra maxima).
In afara de aceasta, “rapport”-ul este considerat indispensabil pentru capacitatea de a-i motiva pe ceilalti. Odata stabilita baza comuna de intelegere, imi va fi infinit mai usor sa conduc interlocutorul acolo unde doresc EU.
Capacitatea de a institui “rapport”-uri productive cu ceilalti reprezinta baza oricarui lucru si a oricarei realizari si ma ajuta sa inteleg imediat daca o persoana va avea succes sau nu in ceea ce face. Caci figura lupului singuratic este o inventie literara fascinanta, dar nu isi gaseste nici un corespondent in realitate (si, admitand reusita, cu cine va imparti succesul?).

Cum intri in <> cu interlocutorul

Constatandu-i importanta, sa vedem cum este posibil sa intri in “rapport” cu interlocutorul.
Primul pas este acela de a cerceta ceea ce este comun sau de a face in asa fel incat interlocutorul dvs. sa perceapa o anumita afinitate cu dvs. Ganditi-va inca o data la o intalnire ocazionala si veti constata ca primii pasi au avut o oarecare baza comuna: un domeniu de interes, o persoana care va cunoaste pe amandoi sau chiar si numai faptul ca aveati acelasi semn zodiacal.
Ganditi-va la “rapport”-ul care se formeaza imediat cand se intalnesc doi microbisti purtand culorile aceleiasi echipe: doi necunoscuti perfecti care, dupa cateva minute, converseaza ca doi vechi prieteni!
Atunci, daca vrem sa instauram un dialog cu cineva, este fundamental sa ne concentram asupra afinitatilor, lasand pentru moment la o parte diferentele. Dar acest lucru este evident si pe noi ne intereseaza ceva mult mai subtil si eficace. Procesul de perceptie a afinitatilor cu o alta persoana functioneaza mai ales la nivelul subconstientului si este determinat de toata acea serie de microcomportamente (sa ne amintim ca fiecare comportament reprezinta comunicare) care, cu toate ca sunt percepute pana sub limita constientului, determina rezultatul final.
Sn acest caz, mecanismul consta in decodificarea elementelor care il caracterizeaza pe interlocutorul nostru, utilizarea lor pentru a stabili contactul si, succesiv, pentru a-l conduce acolo unde consideram oportun. (Procedeul “reflecta si ghideaza”).

Punctele <> ale cunoasterii interlocutorului

In toate cursurile de vanzare ni se spune sa ne punem in locul clientului sau sa vedem lucrurile din punctul lui de vedere, fara a ni se spune insa… cum. Sa vedem punctele “cheie” asupra carora sa ne concentram pentru a obtine rezultatul dorit. Fiecare dintre aceste puncte are un mecanism de “reflectare si ghidare” specific, asupra caruia avem acum o imagine, dar pe care il vom analiza intr-unul din articolele viitoare.

Fizice

– Respectarea distantelor. Fiecare persoana, intr-o conversatie particulara, are o zona proprie de distanta optima, care va fi descoperita si respectata. Zona se descopera cu usurinta intrucat, incalcand-o, persoana se lasa putin pe spate sau se retrage cu un pas (marunt).
– Pozitia corpului si gestica. Imitarea (sau mai bine, oglindirea) pozitiei corpului interlocutorului, cu o tehnica potrivita, induce imediat o senzatie de afinitate pe care persoana o percepe si pe care nici ea insasi nu stie sa o explice.
– Ritmul respiratiei. A va sincroniza cu ritmul respiratiei interlocutorului, chiar daca aparent este ciudat si nenatural, este unul dintre cele mai puternice mijloace pe care le avem la dispozitie pentru instaurarea “rapport”-ului.

Verbale si paraverbale

– Copierea canalului senzorial predominant al interlocutorului. Am vorbit despre aceasta in numarul din august. Fiecare persoana utilizeaza cu predilectie un anumit canal senzorial (vizual, auditiv, kinestezic) si exprima acest lucru folosind cu predilectie anumite cuvinte “cheie”. in acelasi mod, el va da o semnificatie aparte anumitor cuvinte si noi suntem aceia care trebuie sa le descoperim si sa le folosim. Cat despre ceea ce am spus in numarul din octombrie despre intrebarile de pus, acestea ne vor fi de un real folos.
– Tonul vocii si viteza. Si aici, ca si in cazul gesticii, copierea se va face cu extrema atentie, pentru a evita depasirea limitei constientului; importanta lor este, oricum, fundamentale.

Mentale

In acest caz este nevoie de o carte (pe care, de fapt, o am in pregatire!), cadrul limitat al unui articol, sau al unor articole, fiind absolut insuficient. Sa va prezint, totusi, un rezumat schematic.
Metaprogramele sunt structuri de ordine generale, independente de continut, care determina modul nostru de abordare a experientei.
Principalele metaprograme sunt:
– Catre/Dinspre: o persoana poate fi motivata pentru a obtine ceva placut sau pentru a evita ceva neplacut.
– Referinta interna/Referinta externa: persoana ia decizii bazandu-se pe propriile senzatii sau in functie de ceea ce spun altii.
– Adecvate/Neadecvate: persoana se poate concentra masiv asupra afinitatilor sau diferentelor.
– Posibilitati/Necesitati/Motive: este in functie de justificarea pe care o persoana o gaseste pentru propriile actiuni.
Metaprogramele trebuie descoperite cu tehnici potrivite si apoi copiate si utilizate in cursul conversatiei.

Valori

Sunt veritabile filtre de evaluare. Ele privesc modul in care noi decidem ceea ce este bun sau rau, corect sau gresit.
Ca sa le aflu trebuie sa raspund la intrebarea “Ce este important pentru mine?”
Valorile sunt ordonate ierarhic, de la cea mai importanta la cea mai putin importanta si pot fi usor descoperite cu cateva intrebari cheie.

Criterii echivalente

Reprezinta modul in care valorile sunt intelese in practica. Caci aceeasi valoare (libertate, de exemplu) este inteleasa in moduri foarte diferite.

Credinte

Credintele se refera la convingerea ca anumite lucruri sunt adevarate si altele nu (vezi articolul din noiembrie) si la secventele cauza – efect (daca…, atunci…).
Ele se formeaza pe parcursul intregii noastre existente pe baza:
– mediului social
– evenimentelor
– cunostintelor
– rezultatelor precedente
Nici o persoana nu ar putea, in mod normal, sa reactioneze in afara propriilor credinte, asadar si acestea trebuie a fi descoperite si copiate cu grija.
A nu tine cont de credintele si de valorile altei persoane reprezinta principala cauza a neintelegerilor.

Atasamente

Insotesc valorile si credintele si privesc un element specific (sunt fundamentale, pe parcursul unei intalniri in scop de vanzare).

Amintiri

Amintirile influenteaza profund perceptiile si raspunsurile comportamentale ale persoanelor.
Este evident ca nu puteti sti tot ceea ce isi aminteste cineva, dar informatiile pe care o pesoana le pastreaza din anumite experiente ne pot fi de asemenea de folos in conducerea unei conversatii. Daca… ele ne sunt cunoscute.

Decizii

Deciziile se refera la noi si la mediu si sunt luate in mod inconstient in primii ani de viata si preponderent constient ulterior (rational sau afectiv). Ele exprima credinte, valori, atasamente.

Poate ca unii dintre dvs., in acest moment, se intreaba daca intr-adevar merita sa cunoasca toate acestea referitor la o persoana, iar altii se minuneaza de cat de multe sunt de descoperit. Ceea ce eu pot spune, pe baza experientei mele, este ca dupa putina practica devine un automatism descoperirea punctelor “cheie”. Invingerea rezistentelor in aceste puncte “cheie”, in special in ceea ce priveste tratativele comerciale, inseamna sa le utilizezi astfel incat sa conduci conversatia spre beneficiul tau fara ca interlocutorul sa constientizeze acest lucru. In acest moment, interlocutorul te va percepe ca o persoana deosebit de simpatica careia, nu stie de ce, dar este inclinat sa-i faca anumite favoruri pe care nu le-ar face altei persoane.

Tema… pentru <>

Oricum, avand in vedere ca, dupa cum cred eu, rezultatele personale obtinute au ultimul cuvant, va propun un experiment preliminar, in asteptarea marilor rezultate.
Incercati, pe parcursul urmatoarei intalniri cu cineva, sa va reflectati pozitia corpului si a miscarilor (evident, in maniera discreta si nu vulgara) si observati ce se intampla. Adaugati si copierea canalului senzorial predominant al interlocutorului, dupa cum am vazut in numarul din august; apoi intrerupeti contactul. O data in plus, observatiile personale vor reprezenta cea mai buna experienta pentru dvs. Ca exercitiu de flexibilitate, distrati-va copiind anumite credinte particulare ale cuiva pe care il cunoasteti si incercati sa va imaginati cum s-ar schimba modul dvs. insusindu-va, pentru scurt timp, aceste credinte. Este un exercitiu obositor dar extrem de instructiv.
Un ultim lucru: in momentul in care copiati gestica, sistemele de valori si credintele cuiva, incepeti intr-adevar sa vedeti lucrurile din punctul sau de vedere si sa fiti mult mai intelegatori si empatici. Vi se pare un rezultat de dispretuit?

Forta de vanzare in economia de piata

decembrie 1, 1995/0 Comentarii/în Articole, Blog, Idei de Afaceri, Programare Neuro Lingvistica/de Bruno

Incepand cu acest numar vom intra in detaliile specifice tehnicilor de vanzare; oferim astazi o vedere de ansamblu, urmand sa aprofundam subiectul in articolele viitoare.
Ca in orice alta stiinta umana, exista multe teorii si metode referitoare la vanzare, fiecare dintre acestea cu adevarurile sale; nu trece nici macar o zi, cel putin in Occident, fara sa apara carti cu “secrete” despre cum sa vinzi mai mult si mai bine, despre tehnicile in domeniu, despre ceea ce trebuie sau nu trebuie facut. (Cartile despre vanzare apar intr-un numar mai mic doar decat al celor despre… cum sa devii miliardar). Interesant este tocmai faptul ca cei care propun teorii, secrete, metode nu sunt vanzatori profesionisti, ci profesori si psihologi care nici macar nu s-au gandit sa verifice pe teren sfaturile pe care le dau altora.

N-am sa incerc deci sa va dezvalui o noua metoda, extraordinara si miraculoasa, pentru a vinde orice, oricui, ci pur si simplu va propun sa abordati problema dintr-un alt punct de vedere, pe baza experientei mele de vanzare si de negociere.
Dupa cum am afirmat in primul articol, am constatat ca intotdeauna este mai eficient sa ma concentrez asupra principiilor, lasand specificul sa se formeze in mod natural, ca o consecinta a acestora. Dincolo de orice metoda, teorie sau sintetizare esenta vanzarii se poate rezuma intr-o fraza: descopera ce-si doreste clientul si ajuta-l sa obtina ceea ce-si doreste.
Si atunci, primul principiu general, de referinta, este acela al SCHIMBULUI. Cand se impun tratative de vanzare, vanzatorul si clientul au in minte un OBIECTIV. incheierea eficace a unei negocieri reprezinta, asadar, atingerea respectivelor obiective, cu satisfactie reciproca.
inainte de a intra in miezul problemei, se impune o paranteza; este destul de simplu sa vinzi un obiect sub impulsul momentului, fortand vanzarea cu tehnici de manipulare, dar daca, mai apoi, acesta nu va fi ceea ce isi doreste clientul, veti avea un sir intreg de probleme care va vor face sa regretati acea vanzare.
Nu vreau sa vorbesc despre morala in afaceri, dar tineti cont ca toata lumea se bazeaza pe increderea pe care reuseste sa o castige pe propria piata; daca vindeti cuiva ceva de care nu are nevoie sau altceva decat ceea ce i-ati promis, de fapt l-ati inselat si pierderea pe termen lung este mult mai mare decat castigul imediat.

Cand vorbim despre aplicarea tehnicilor de vanzare, presupunem ca voi sunteti efectiv convinsi ca produsul vostru este tocmai acela de care clientul are nevoie si ca singura dificultate consta in a explica acest lucru in mod eficace.
In caz contrar, mai bine – chiar mult mai bine – renuntati la afacere si recomandati clientului pe cineva care sa-l ajute si sa nu-l incurce cu false promisiuni. (Ceea ce nu inseamna ca uneori nu se poate ajunge la fortari: de exemplu, astazi toti poseda un calculator dar cand, in 1981, eram unul din primii vanzatori de calculatoare personale pentru micile firme, nu este greu de imaginat rezistenta si lipsa de incredere intampinata de acest obiect misterios, scump si dificil de utilizat. Deseori a trebuit sa fortez clientul sa cumpere dar am facut-o cu siguranta ca va beneficia enorm. Si, de fapt, asa a si fost).
Repet: oricat de tentant ar putea fi un castig imediat, amintiti-va intotdeauna ca o vanzare care nu satisface o nevoie reala este, sub toate aspectele, o escrocherie si, intr-o economie de piata, nu va fi pentru dvs. decat un impediment in afacerile viitoare.
Ceea ce va voi spune presupune ca ati asimilat si ati pus deja in practica toate “banalitatile” care se spun de obicei despre ceea ce trebuie sa faca un vanzator: aveti un aspect curat si ingrijit, sunteti cordial si amabil, sunteti punctual la intalniri, promiteti numai ceea ce puteti respecta, tineti mostrele in ordine, tineti la zi evidenta clientilor, cunoasteti perfect produsul etc.
Daca aveti probleme in acest sens, rezolvati-le rapid, pentru ca nici o tehnica de vanzare nu va mai poate ajuta daca ati ajuns tarziu la o intalnire, cu camasa patata si necunoscand ceea ce vindeti.
Mai ales asupra acestui ultim aspect as vrea sa insist, deoarece, in contextul obisnuintei pe care am constatat-o in Romania de a se improviza “oameni de afaceri” (care se ocupa de toate si introduc schimbari in activitate in orice adiere), m-am trezit purtand “discutii de afaceri” absolut suprarealiste cu “intermediari” care nu stiau nici macar ce anume vroiau sa-mi vanda.
Inutil sa mai spun ca nici una din aceste discutii nu a avut vreo urmare dar, ceea ce este mai rau, mi-au lasat de fiecare data impresia de lectie neinvatata si neseriozitate care, in mod sigur, nu aduce nici un castig unei economii tinere si in crestere.

Intr-o economie de piata forta de vanzare este elementul care atrage dezvoltarea, de care depinde supravietuirea aparatului productiv si dupa care se apreciaza eficienta intregului sistem; tocmai de aceea, daca doriti sa aveti relatii de afaceri cu parteneri straini, trebuie sa stiti ca raspunderea dvs. este foarte mare: daca dati impresia ca nu sunteti pregatit si de incredere, aceasta impresie se va transfera si asupra tarii dvs.
Inchisa fiind aceasta paranteza, sa identificam, totusi, sapte etape fundamentale ale unei operatiuni de vanzare:

1. Clarificati obiectivele clientului

Prima observatie referitoare la acest subiect este ca nimeni nu vrea un anumit produs, ci mai curand raspunsul la o nevoie, deseori nu expresa si de multe ori irationala. Nu se vinde un computer ci ordinea, eficienta, rapiditatea; nu se vinde o haina ci posibilitatea de a fi eleganti, agreati; nu se vinde o masina de spalat rufe ci curatenie si economie.
Ceea ce v-am explicat in numerele precedente referitor la obiective si intrebarile de pus, adaptate la situatia specifica, va va ajuta sa intelegeti precis care sunt obiectivele si nevoile clientului dvs. si ce legatura exista intre acestea si ceea ce aveti dvs. de oferit. (Amintiti-va permanent ca persoana cu idei confuze cu care discutati este chiar clientul; este datoria dvs. sa-l ajutati sa-si exprime clar propriile dorinte).

2. Utilizati tehnica reformularii si pe cea a exemplificarii (<>)

Pentru a verifica daca ati inteles bine obiectivul clientului si pentru a obtine un prim acord, invatati sa reformulati si sa sintetizati cerintele sale; cu alte cuvinte, faceti-l sa vizualizeze situatia, ca si cum ar poseda deja produsul dvs. Pentru a reformula cerintele clientului este suficient sa utilizati o fraza de genul “Daca am inteles bine, ceea ce doriti dvs. este…”
In rest, va va fi mult mai usor – odata intelese dorintele si ambitiile clientului – sa-i proiectati o situatie in care aceste dorinte si ambitii, cu ajutorul produsului dvs., vor fi satisfacute. Utilizata la momentul oportun, aceasta tehnica este deosebit de puternica, in primul rand pentru ca va confirma faptul ca ati inteles intr-adevar care este nevoia clientului – ceea ce va va spori increderea in dvs. insiva. in al doilea rand, pentru ca va determina cresterea irezistibila a dorintei clientului dvs. pentru obiectul respectiv.

3. Sporiti acuitatea senzoriala a clientului

Am spus deja ca atunci cand clientul cumpara un obiect nu cumpara de fapt obiectul insusi, ci mai degraba senzatia pe care o incearca atunci cand il poseda. Rezulta ca, pe baza a ceea ce am explicat despre functionarea mintii noastre, noi cumparam stari de spirit si stimuli senzoriali (vizuali, auditivi, kinestezici); de aceea, invatati sa utilizati un vocabular care stimuleaza imaginatia clientului si il ajuta sa amplifice senzatiile pozitive pe care el le coreleaza cu produsul.

4. Obtineti un acord conditionat

Este pasul urmator tehnicii “Ca si cum…”, de utilizat doar atunci cand v-ati clarificat suficient de bine obiectiile clientului.
Reformuland cererea clientului, prezentati o serie de conditii si intrebati clientul daca, in cazul in care vor fi satisfacute, el va incheia intelegerea.
in caz afirmativ, ati obtinut un prim acord, ati limitat discutia la putine puncte precise, care va vor fi mai usor de argumentat si ati redus mult posibilitatea ca clientul sa-si schimbe ideea, gasind in ultimul moment noi obiectii sau noi cerinte.

5. Anticipati obiectiile clientului

Obiectiile inspira deseori teama, fiind considerate un principal obstacol in calea vanzarii.In schimb, ele demonstreaza interesul pentru produsul dvs. si, corect anticipate, reprezinta un ajutor formidabil.
Amintiti-va ca in 90% din cazuri clientul obiecteaza din ignoranta, nesiguranta sau pur si simplu din placerea de a va pune in dificultate. Pe de alta parte, va veti da seama ca obiectiile sunt intotdeauna aceleasi, indiferent de client. Cunoscand toate acestea, nu va fi dificil sa va pregatiti o serie de raspunsuri pe care sa le adaptati unor intrebari specifice, ceea ce va da imediat impresia de siguranta si seriozitate (activitatea de pregatire a intrebarilor este foarte importanta pentru cunoasterea produsului si va fi desfasurata cu grija, acasa – nu uitati aceasta).
Obiectiile evident absurde pot fi depasite cu calm sau folosind umorul inteligent (clientul stie ca a spus ceva absurd si de aceea va accepta un astfel de raspuns).
Daca o obiectie este serioasa si va pune in dificultate (ceea ce inseamna ca nu v-ati pregatit suficient), veti face o impresie mult mai buna daca o veti admite in mod deschis, mai degraba decat sa improvizati un raspuns care s-ar putea dovedi incorect.
Nimic nu va impiedica sa cereti permisiunea de a telefona superiorului dvs. pentru clarificari sau de a va intoarce cu raspunsul peste cateva secunde. in orice caz, impresia lasata va fi de seriozitate si de responsabilitate.

6. Raportati-va la client

Aceasta este partea cea mai tehnica si mai interesanta, dar spatiul ma constrange sa va indrept catre articolul viitor, care se va ocupa in mod precis si exclusiv de acest subiect.
In articolele trecute am vorbit despre “harta personala a lumii”, pe care fiecare o are si care contine judecati, experiente, valori, credinte etc. Sa va raportati la client inseamna sa intrati in “harta lumii” clientului si sa o folositi pentru a comunica cu el.
In putine cuvinte, este vorba despre mentinerea, pe tot parcursul tratativelor, a unei comunicari corecte la toate nivelurile (verbale, paraverbale, non verbale), astfel incat clientul sa va inteleaga si sa se simta inteles. In asteptarea viitorului articol, amintiti-va de o situatie in care ati experimentat aceasta empatie cu cineva si incercati sa intelegeti de ce anume era determinata; s-ar putea sa gasiti singuri anumite raspunsuri.

7. Terminati orice discutie cu un angajament

Indiferent daca vanzarea s-a incheiat sau nu, nu va limitati sa salutati, ci solicitati o forma de legatura, chiar banala, pentru viitor. Poate fi un telefon, o intalnire, o expediere, important este sa mentineti relatia cu clientul. Daca vanzarea nu s-a incheiat astazi, nu inseamna ca nu se va realiza in viitor. Daca, in schimb, totul s-a terminat cu bine, aveti un motiv in plus sa faceti astfel incat clientul sa nu se simta abandonat si sa stie ca poate conta pe dvs.

Inchei cu o consideratie: tehnicile de vanzare nu reprezinta decat o parte din tehnicile de negociere care, la randul lor, fac parte din marele domeniu al comunicarii. Am vorbit despre vanzator si despre produs dar trebuie sa fiti constient ca in orice moment fiecare dintre noi vinde ceva, pentru a primi altceva: idei, lucruri, informatii etc.
Dincolo de orice tehnica, exista o conditie de care nu poate face abstractie nici un vanzator, si anume, de a crede in produsul pe care il vinde. (Voi nu veti cumpara in mod cert, ceva ce va inspira dubii).
Si atunci, va las cu o intrebare: Cat de mult credeti in produsul pe care il vindeti?

Principiile intreprinzatorilor de succes

noiembrie 1, 1995/0 Comentarii/în Articole, Blog, Idei de Afaceri, Programare Neuro Lingvistica/de Bruno

– Desigur ca este imposibil, spuse regina, insa trebuie sa crezi!
– Dar, regina mea, raspunse Alice, eu nu pot sa cred in lucruri imposibile!
– Asta pentru ca nu ai experienta, spuse regina, si nu ai fost bine educata. Cand aveam varsta ta, credeam chiar si patru lucruri imposibile, inainte de micul dejun!”
(Din “Alice in tara minunilor” de Lewis Caroll).

Dupa articolul mai mult tehnic de data trecuta, astazi as vrea sa va ofer o serie de consideratii generale asupra carora sa reflectati:

1. Ceea ce simtim intr-o situatie data nu are nimic de-a face cu situatia insasi, ci mai curand depinde de elementele specifice asupra carora hotaram sa ne concentram, mai mult sau mai putin constient.
2. Daca suntem intr-o dispozitie proasta, avem tendinta sa vedem doar aspectele negative ale unei situatii; daca suntem bine dispusi, totul ni se pare bun si pozitiv.
3. Important este ca, in timp ce realitatea nu se schimba, se schimba interpretarea noastra. Legat de aceasta, cu riscul de a parea evident si banal, as vrea sa va amintesc ca ceea ce am spus functioneaza in doua sensuri: daca ma concentrez asupra aspectelor negative ale unei situatii, starea mea de spirit se va inrautatii in mod inevitabil si viceversa.
Dar ceea ce este negativ sau pozitiv ramane astfel, independent de interpretarea mea. Adevarata problema este ca, daca raman concentrat asupra aspectelor negative, imi impiedic de fapt creierul sa vada posibilele solutii ale unei situatii date.
In acest caz sa spunem ca, pentru a gasi solutii, ne este mult mai util sa ne concentram asupra aspectelor pozitive.
Toate cele de mai sus ne duc la conceptul de CREDINTA sau PRINCIPIU.
Analizand persoane care au avut succes in afaceri si persoane care au dat faliment, s-a descoperit ca adevarata diferenta nu consta in inteligenta, varsta, capital sau fizic, ci in sistemul de credinte (principii).

Va prezint cele sapte lucruri in care cred in mod invariabil persoanele care au succes:

1. Eu sunt singurul responsabil pentru urmarirea obiectivelor mele.
Cei care au avut succes nu se plang niciodata de situatii. Ei incearca sa modeleze aceste situatii conform vointei lor.
In orice situatie, chiar si in cea mai dramatica, avem posibilitatea sa alegem intre a reactiona pasiv si a actiona exploatand la maximum resursele pe care le avem la dispozitie. A te concentra asupra propriilor limite echivaleaza cu a alege paralizia.

2. Nu exista esecul, exista doar rezultate.
Nimeni nu a reusit totul de la prima incercare, toti au trecut prin esecuri si probleme financiare; au mers insa mai departe, considerand aceste probleme ca fiind temporare si schimband strategia de atac. (Va amintiti modelul TOTE?).

3. Lucrurile nu se imbunatatesc din intamplare, ci numai in urma intreprinderii actiunilor adecvate.
Este o consecinta a ideii precedente. Cine doreste sa obtina rezultate, reuseste urmarind anumite proceduri, nu asteapta daruri din cer. Cand urmarim pe cineva din afara, ne este foarte simplu sa prevedem rezultatele pe care le va obtine, pe baza actiunilor pe care le intreprinde.
Sa reusim acest lucru cu noi insine este mai dificil, dar are o importanta fundamentala.

4. Munca este ceva distractiv.
Nimeni nu a avut niciodata succes urmarind pur si simplu imbogatirea, ci dimpotriva, facand extraordinar de bine ceva ce ii placea. Banii trebuie sa reprezinte o consecinta secundara si nu scopul cel mai important. Altfel nu s-ar explica de ce miliardari ca Bill Gates, Silvio Berlusconi, Donald Trump continua sa lucreze 16 ore pe zi fara pauze, desi ar putea sa-si permita o vacanta fara sfarsit.

5. Nu exista succes de lunga durata fara sacrificii.
Cine a avut succes s-a implicat cu toate fortele in intreprinderea in care a crezut, sacrificand prietenii, distractiile si odihna. Nici o mare opera nu s-a realizat intr-un timp scurt si cu implicare redusa.

6. Oamenii reprezinta resursa noastra cea mai importanta.
Analizandu-i pe cei care au avut realizari deosebite, vom descoperi ca le-au avut pentru ca au stiut cum sa utilizeze cel mai bine resurele si capacitatile persoanelor din jurul lor. Multi dintre creatorii marilor imperii financiare, ca Ford sau Onassis, aveau o pregatire scolara limitata, dar au stiut sa se inconjoare cu consilieri competenti.

7. Daca reusim sa dam celorlalti ceea ce doresc si au nevoie, atunci ei ne vor da ceea ce noi dorim si avem nevoie.
Am mai vorbit despre aceasta in primul nostru articol. Succesul nostru, chiar si cel exprimat in bani, este masura exacta a utilitatii noastre pentru ceilalti si pentru societate. Daca ceea ce facem noi nu este util nimanui, indiferent de cat de bine este facut sau de cat efort am depus, aceasta nu va produce nici o centima. Exista, desigur, multe alte credinte care ne pot fi utile, dar aceasta reprezinta deja cea mai buna baza de pornire.

Daca nu v-am convins, va propun sa incercati sa demonstrati adevarul urmatoarelor propozitii, care de fapt reprezinta negatii ale principiilor mai sus mentionate:

1. Nu sunt eu responsabil pentru ceea ce mi se intampla, circumstantele decid pentru mine.
2. Daca dau faliment o data, voi da faliment pentru totdeauna si nici nu mai merita sa incerc.
3. Afacerile merg bine numai daca exista mult noroc.
4. Munca este o povara si un blestem din ceruri.
5. Rezultatele ar trebui sa se obtina imediat si fara prea multa greutate.
6. Ar trebui sa facem totul singuri si sa nu ne incredem in nimeni.
7. Ceea ce fac eu ar trebui sa fie considerat pretios, chiar daca nu este util nimanui.

Nu este asa ca argumentele aceste le auzim tot timpul si apartin celor care nu reusesc sa realizeze nimic pozitiv in viata? Subliniez inca o data, faptul ca noi suntem aceia care decidem in ce credem. Deci, atentie, in acest caz noi alegem daca suntem invingatori sau invinsi.
Reflectati bine!

Comunicati exact ceea ce ganditi!

octombrie 1, 1995/0 Comentarii/în Articole, Blog, Idei de Afaceri, Programare Neuro Lingvistica/de Bruno

“Orice lucru trebuie explicat in cel mai simplu mod posibil, dar nu mai simplu decat atat”. A. Einstein

Aceasta celebra afirmatie mi-a venit in minte in timp ce ma pregateam sa scriu acest articol si nu-mi este greu sa inteleg motivul.
Daca e intotdeauna dificil sa rezumi spatiul unei pagini, cu atat mai mult fara suportul exemplului direct, concepte si tehnici care ar cere cu totul alte aprofundari, cu argumentul de astazi atingem temeritatea: vom vorbi deci despre Metamodelul Lingvistic, un instrument comunicativ care a revolutionat tehnica psihoterapeutica a ultimilor ani si care are aplicatii infinite in fiecare domeniu al vietii cotidiene.
Asteptand inceputul serilor de seminarii prevazute va trebui deci sa fac apel la intuitia voastra si la capacitatea de a gasi singuri exemple, dezvoltari si aplicati din putinele si sinteticele note pe care spatiul mi le permite.

Am vazut deja ca mintea noastra, in baza stimulilor senzoriali receptati din mediul inconjurator, are in interiorul ei o harta a realitatii care contine toate credintele noastre personale despre lume. Dar aceasta harta nu este realitate, ea doar are o structura asemanatoare care ne ajuta sa ne explicam ce se intampla.

Formarea hartii noastre e supusa la trei procese distincte, fapt care o face unica si diferita de cea a altor fiinte umane:

SELECTIA – deoarece, dintre toate datele pe care le avem la dispozitie in mediul inconjurator, putem selectiona doar o mica parte
DISTORSIUNEA, deoarece datele pot fi gresite sau alterate de prejudecatile noastre
GENERALIZAREA, cand trasportam in situatii asemenatoare cea ce am invatat intr o situatie particulara.

Aceleasi mecanisme intra in joc cand comunicam verbal cu noi insine sau cu altii, sau cand incercam sa dam o descriere verbala a modelului nostru in lume.
Este fundamental deci sa avem la dispozitie un instrument lingvistic care sa ne permita, dincolo de procedurile de selectie, distorsiune si generalizare, sa recuperam experienta senzoriala care sta la baza unei afirmatii specifice.
Sa nu uitam ca aceste studii s-au nascut in domeniul psihoterapiei, unde este fundamental sa se inteleaga ceea ce se ascunde in spatele a ceea ce spune pacientul.
Cind acesta foloseste fraze ca: “Sunt intotdeauna deprimat”, “Toti sunt impotriva mea”, “Nevasta-mea ma infurie” este evident ca utilizeaza etichete care nu descriu deloc tipul de experienta la care se refera.

In ani ’60 un grup de lingvisti condusi de N. Chomsky au elaborat un model formal al limbajului care se numeste “Gramatica Transformationala”. Din opera lor, iata ceea ce ne intereseaza pe noi:

– limbajul operaza constant la doua niveluri: are o structura superficiala, care e formularea frazelor, si o structura profunda care e experienta efectiva senzoriala ce sta in spatele limbajului.
– exista reguli despre care fiecare vorbitor stie ca permit sa se stabileasca daca o fraza este bine formata, din punct de vedere gramatical, sintactic, semantic.
– se incalca modelul sau fraza nu este bine formata, cand de una singura nu este posibil sa ajunga la structura profunda.

Explicatiile date de Korzybski si de Chomski erau atat de complicate incat erau aproape inutile, pana cand J.Grinder si R.Bandler (fondatorii PNL) au elaborat Metamodelul Lingvistic.
Insa, chiar si acesta e un instrument complex, care ocupa doua volume din “The structure of magic” (1975, Palo Alto, California), si care cere un studiu serios. Noi dam aici o versiune a Metamodelului, care, chiar simplificat, ne permite sa obtinem rezultate care vor fi deasupra asteptarilor.

O axioma a comunicatiilor spune: “Mai intai incearca sa intelegi si pe urma fa-te inteles”.
Pentru a intelege ceva ce nu ne este clar, cel mai bine este sa pui intrebari.
Dar nu intotdeauna este usor sa pui intrebarea potrivita, mai ales cand nu stii exact ce cauti.
Metamodelul a definit citeva categorii de cuvinte care ne semnaleaza ca interlocutorul nostru nu ne comunica precis gandurile sale.
Aceste categorii sunt: cuvinte universale, obligatii, verbe, nume, comparative.
Sa le vedem pe rand, invatand sa le recunoastem si sa punem intrebarile corespunzatoare.

CUVINTE UNIVERSALE
Cand le intalnim este clar ca se face o generalizare. Ele se identifica in cuvinte ca: “toti, nimeni, intotdeauna, niciodata”, chiar daca acestea sunt, uneori, doar subantelese.
Universalele sunt optime cand descriu adevaruri evidente (“toti indivizii au nevoie de oxigen”), dar de obicei sint doar suportul lenei mentale si limiteaza mult posibilitatile pe care le avem la dispozitie.
“Tinerii de astazi nu au chef de munca” (se subintelege: toti, niciodata).
“Pentru a incepe o activitate este nevoie de mult capital” (se subintelege- intotdeauna).
“Toti scotienii sunt avari”
si s-ar putea continua la infinit.
Pentru a intrerupe acest proces, este suficient sa se puna cateva intrebari simple: “Chiar toti?”, “intr-adevar intotdeauna?”, “Chiar nimeni?”, cu toate variantele posibile, astfel incat sa se defineasca cazul specific in care acea afirmatie este adeverata (admitand-o ca atare).

OBLIGATII
Obligatiile, se exprima cu cuvintele: “trebuie, nu trebuie, nu se poate, necesita, este nevoie, incluzand toate expresiile echivalente.
De fiecare data cind auzim aceste cuvinte, avem in fata o obligatie sau limitare care poate sa fie adevarata sau nu.
De obicei se reactioneaza cu “De ce?” care serveste numai la a produce justificari, rationalizari, exemple de cazuri precedente sau regulamente.
in schimb, intrebarile pot fi:
“Ce s-ar intampla daca as face-o? Sau daca n-as face-o?”
“Cine sau ce ma determina sau ma impiedica?”
“Cine o zice?”
Iar, de obicei, raspunsurile deschid o serie de posibilitati la care nu v-ati gindit.

VERBE
In aceasta categorie, ca si in urmatoarea, obiectivul e acela de a verifica semnificatia pe care interlocutorul o atribuie cuvintelor, iar aceasta poate fi obtinuta simplu, in cazul verbelor, cu un cuvant: “Cum?”.
“Dumneavoastra trebuie sa aveti incredere in mine” (nu se intelege daca i se poate accepta un sfat sau daca i se pot lasa portmoneul si cheile casei).
Intrebare: “Cum anume? Ce ar trebui sa fac pentru a avea incredere?”
“Anul acesta vom bate concurenta!” (poate sa insemne ca vrem sa marim cheltuielile cu publicitatea sau ca intentionam sa dam foc fabricilor concurente).
Intrebare: “Cum anume o vom bate? Ce actiuni vor fi efectiv intreprinse?”.
Un caz particular este verbul “A incerca sa…” care inseamna sa ai deja un alibi in caz de faliment (“am incercat tot posibilul, dar nu a funtionat”).
Inca o data, sa se verifice cum intentioneaza concret sa actioneze cel care vorbeste.

NUME
Si aici este suficient sa se intrebe: “Ce anume?”.
Va amintiti cand am citat oameni politici care vorbesc de “prosperitate”, “dezvoltare”, “libertate”, etc?
Intrebarea este: ”Ce intelegeti exact prin prosperitate?” si, daca nu va lipseste curajul sau rautatea: “Cu ce mijloace intentionati sa o realizati? Si cind?”.
Atentie la substantivele nespecifice care incetoseaza imediat conversatia: fraze ca “ei nu ma inteleg”, “statul nu ne ajuta” nu au nici o semnificatie daca nu definesc cine sunt “ei” sau cine este “statul”.

COMPARATIVE
In aceasta categorie includem toate adjectivele la gradul comparativ ca: “mai bun”, “mai rau”, “prea mult”, “prea putin” etc.
“Este mai bine sa faci asa”.
“Este lucrul cel mai rau care mi se putea intampla”.
“Acest obiect e prea scump”.
“Inveti prea putin”.
Si aici reactionam din obisnuinta cu un “de ce?” sau negand, sau furnizand justificari. in schimb, intrebarea cheie este: “Fata de ce anume?”. Din nou, raspunsurile va vor ajuta sa evaluati mai bine situatia si sa gasiti solutii creative.

ATENTIE!
In ciuda aparentei inofensivitati, va veti da seama, din cazuri concrete, ca aceste intrebari se infig ca spadele.
Daca cel care va vorbeste este de rea-credinta, se va simti descoperit, daca este de buna-credinta, se va afla in fata propriei confuzii; in ambele cazuri, asteptati-va la reactii agresive si ostile.
In special la inceput, limitati-va sa puneti intrebari numai cand vi se pare intr-adevar necesar sa identificati mai bine problema sau gandul interlocutorului, sau sa elaborati solutii creative; evitati in orice caz de a le pune pe un ton agresiv (doar daca nu vreti sa atacati delibera interlocutorul).
Sa ne amintim ca este nevoie intotdeauna sa se comunice avand in minte un obiectiv specific.
Un bun mod de a invata aceste lucruri si de a apela la ele automat este sa asculti interviuri la televiziune (chiar inregistrandu-le) si sa imaginezi intrebarile cele mai potrivite.
Ajunsi aici, in timpul unui seminar s-ar putea trece la exemplificari si aplicatii practice a ceea ce s-a spus.
Ma limitez sa furnizez citeva exemple, increzator inca o data in inteligenta si intuitia cititorilor:

Bogdan, 7 ani, vine de la scoala:
– Mama, astazi colegii si-au batut joc de mine toata ziua!
– Intr-adevar toata ziua?
– Ei, nu. In timpul recreatiei.
– Chiar toti copiii care erau acolo?
– Nu, Iulian cu gasca.
– Si sunt multi?
– Sunt Iulian, Mihai si George.
– Si cum si-au batut joc de tine?
– Au spus ca sunt urechiat!
– Iar ceilalti?
– Ei bine, m-au aparat.

Cit de mult se schimba situatia fata de afirmatia initiala?

O intimplare in timpul unei vanzari:
– Seminarul dvs. este prea scump!
Aici, de obicei, se raspunde ca nu este adevarat si se incearca sa se explice de ce.
Dar solutia corecta este urmatoarea:
– Prea scump fata de ce?
– Fata de celelalte seminarii la care am participat.
– La care seminarii ati participat?
– La x,y,z.
– Bine. In ce sens erau la fel cu al meu?
– Stiti, de fapt nu erau la fel.
– Interesant. Ce s-ar intampla daca ati descoperi ca seminarul meu merita timpul si banii cuveniti?
– Atunci l-as gasi pe gustul meu.
– Ce as putea face pentru a va ajuta sa ganditi asa imediat?
– Iata ce: daca in seminariul dvs. s-ar vorbi despre W, J, K, as fi satisfacut.
– Perfect. Vedeti, in pliantul de prezentare nu se poate scrie totul, dar noi abordam chiar ceea ce va intereseaza.
Evident, contractul a fost semnat.

Un ultim lucru: folosirea extrem de productiva a modelului pe care vi l-am propus, cand acesta a fost invatat corect, este aplicatia la dialogul nostru interior. Sa ne obisnuim a gandi, cu maxima atentie pentru generalitatile noastre, la limitele pe care NOI de obicei ni le punem si vom descoperi ca adesea nu au nici un sens real si pot fi foarte simplu depasite. Lumea contine mult mai multe posibilitati decat mica noastra harta mentala poate sa ne faca sa credem, si aceste intrebari pot sa va ajute sa le descoperiti.
Inchei, legat de aceasta, cu un citat dintr-un anonim persan, care intotdeauna m-a fascinat: “Sunt o suta de drumuri care duc spre paradis: nouzeci si noua sunt pentru persoanele inteligente, iar unul pentru ceilalti”.
Pe curand!

Formulati-va stiintific obiectivele!

septembrie 1, 1995/0 Comentarii/în Articole, Blog, Idei de Afaceri, Programare Neuro Lingvistica/de Bruno

Alice se intalni cu motanul la o intersectie.
– Domnule motan, ati putea sa-mi spuneti pe ce drum sa o iau?
– Aceasta depinde in buna masura de locul in care intentionezi sa ajungi, raspunse motanul.
– in ceea ce ma priveste, imi este indiferent…, spuse Alice.
– Atunci, fiecare drum este bun, raspunse motanul.
-… numai sa ajung totusi undeva, incerca sa explice Alice.
– Ah, dar vei ajunge, fara indoiala, spuse motanul, daca vei merge atat cat trebuie.
“Alice in tara Minunilor”, de L. Carrol

As vrea sa introduc astazi un subiect de importanta fundamentala: acela al OBIECTIVELOR (Daca va intrebati ce legatura are cu tehnicile de vanzare si comunicare, aveti putina rabdare).
Fiecare dintre noi, in orice moment, se afla intr-o stare pe care o definim ca “stare prezenta” si se confrunta cu o serie de nevoi, mai mult sau mai putin mari, mai mult sau mai putin importante.
Vom analiza mai amanuntit teoria nevoilor (A. H. Maslow) cand vom aborda tehnicile de vanzare; pentru moment sa spunem doar ca ele pot fi considerate ca fiind nevoi fiziologice (cum ar fi cele de hrana, de siguranta personala), psihologice (apartenenta la un grup, recunoasterea capacitatilor proprii) sau de autorealizare (nevoi carora individul se dedica dupa ce si-a satisfacut problemele de supravietuire).

A decide cum vom considera ca este posibil sa se satisfaca o nevoie anume inseamna sa alegem un obiectiv, pe care il vom defini ca “stare dorita”.
A decide in ce mod putem sa ne atingem obiectivul in termenul stabilit, utilizand in mod optim resursele disponibile inseamna sa vorbim de PLANIFICARE si STRATEGIE.

Stare prezenta + Resurse = Stare dorita.

Aceasta este valabil atat pentru microobiective (Mi-e sete = stare prezenta; as bea o bere = stare dorita; sa ma ridic si sa o iau din frigider = utilizarea resurselor) cat si pentru actiuni de cea mai mare importanta si complexitate.

Cu cat este mai clara pentru toti importanta planificarii si strategiei ori de cate ori se incearca atingerea unui obiectiv (nimeni nu ar incepe sa cladeasca fara sa fi facut mai inainte un proiect precis si fara sa fi calculat cu maximum de precizie materialele necesare, persoanele necesare, timpul necesar precum si banii necesari), cu atat mai putin evidenta este necesitatea unei metode pentru alegerea si definirea cu maxima precizie a propriilor obiective; insa importanta sa este majora. Sa vedem de ce.

Toate actiunile noastre, prin definitie, au ca scop un obiectiv, fie constient, fie inconstient si, in mod sigur, vor produce un REZULTAT (chiar si nimic reprezinta un rezultat).
Daca rezultatul corespunde cu “starea dorita” inseamna ca obiectivul a fost atins; in caz contrar, este nevoie sa schimbam strategia, dupa modelul cibernetic TOTE (Test Operation – Test Exit).

Stare Prezenta -> Test Operation ->Nu <-Test Exit -----Da-------> Starea dorita

In esenta, este vorba despre un model care poate fi utilizat in orice situatii, aparand simultan doua intrebari:

1. Ce vreau sa obtin (TE)?
2. Aceasta actiune (TO) ma va duce la “Starea dorita”?

Lucrul cel mai important, in acest model este definirea cu maxima precizie a conditiei de iesire (TE) si reactia initiala (TO). Nici un obiectiv nu este independent, dar serveste ca treapta pentru un alt obiectiv (de ex.: vreau sa invat limba engleza, astfel as putea cauta de lucru, astfel as putea castiga bani, astfel as putea sa-mi cumpar un apartament, astfel voi putea sa ma casatoresc, astfel as putea sa fac multi copii, astfel as putea…).

A nu intelege obiectivul unei anumite actiuni sau, mai rau, a nu intelege obiectivul unui obiect (cu alte cuvinte METAOBIECTIVUL) este modul cel mai bun de a-ti risipi energia si de a nu ajunge nicaieri.
Aceasta inseamna ca mai inainte trebuie sa ne definim obiectivele pe termen lung, pentru a putea verifica daca si obiectivele pe termen scurt se afla pe aceeasi directie; in al doilea rand trebuie sa verificam daca fiecare dintre noi obiective are caracteristicile de precizie pe care le vom discuta acum. In caz contrar vom avea visuri, dorinte, veleitati, nu obiective; si aceasta este, in mod sigur, motivul pentru care multa lume, chiar daca lucreaza din greu, se pare ca nu ajunge nicaieri.

Creierul nostru, ca un computer, este un aliat formidabil daca este programat in mod corect; cu o programare incorecta sau confuza va da, evident raspunsuri incorecte sau confuze.
Sa vedem deci ce caracteristici trebuie sa aiba un obiectiv pentru a putea fi urmarit cu maximum de eficacitate.

Deci, un obiectiv trebuie sa fie in primul rand SPECIFIC si definit in modul cel mai clar posibil. intrebarea este: Ce voi vedea, auzi, descoperi cand il voi fi atins?
Apoi, trebuie sa fie MASURABIL astfel incit sa i se poata evidentia realizarea. Aici, intrebarea care se pune este: cum voi face in asa fel incit sa stiu ca l-am atins?
in mod evident, trebuie sa fie ACCESIBIL si REALIST si aici este vorba despre folosirea bunului simt: intrebarea este – a facut-o cineva pana acum? Cum? Oare am si eu aceasta posibilitate?
Si mai presus de orice, trebuie sa tin cont de TIMP: cand vreau eu ca acest obiectiv sa fie realizat?
Numai in acest moment, pot sa decid care sunt pasii de urmat, structurand actiunile necesare pana cand le aduc la dimensiuni usor “manevrabile” si orientand actiunile cotidiene in directia buna.

Probabil, cei mai multi dintre voi vor gandi ca fac parte din procentul de 2% din populatie (chiar asa este, credeti sau nu) care isi urmareste obiectivele clare in mod constient.
Si atunci, va rog, incetati imediat sa cititi si scrieti principalele dvs. obiective, pasii necesari, modul in care va ganditi si actionati si cand anume. Dupa cateva crize de inceput, poate ca veti descoperi ca este vorba despre actiunile cele mai concrete pe care le-ati facut in ultima vreme!

As dori ca, in final, sa repet caracteristicile unui obiectiv bine formulat:

– Specific
– Masurabil
– Accesibil
– Realist
– Temporal (bine stabilit in timp).

Cati dintre cititorii mei cei mai atenti si-au notat oare initialele cuvintelor de mai sus si au descifrat, zambind, sensul cuvantului rezultat (in limba engleza)?
Spor la treaba si… pe curand!

Dictatura normelor!

Cand alegi un tel, tinteste Luna!

Puterea gandului bun

“Ancora” succesului

Nu va ganditi la un elefant galben! …

Arta de a deveni… simpatic

Forta de vanzare in economia de piata

Principiile intreprinzatorilor de succes

Comunicati exact ceea ce ganditi!

Formulati-va stiintific obiectivele!

Ultime articole

Search site

Newsletter

Contact

Follow us on Facebook