– Va inspaimanta ideea de a calatori cu avionul’?
– Va este frica de batranete?
– Sau de saracie?
– Sau de boli?
– Sau de somaj?
– Va este teama sa luati decizii?
– Sa va aparati drepturile?
– Aveti alte spaime specifice?
– Sau le aveti pe toate?

Dar ce este exact frica? Este ceva la care suntem obligati sa ne supunem? Este ceva de care trebuie sa scapam cu orice pret sau este ceva ce putem folosi in avantajul nostru?

Am scris cu ceva timp in urma in paginile acestei reviste ca in drumul spre succes intalnim de fapt numai doua obstacole reale: frica si lenea. Dar cum lenea nu este altceva decat teama de a ne pune la treaba, devine evident faptul ca frica, sub toate formele ei, este unicul adevarat dusman al visurilor noastre de succes. Va propun sa incercam a cunoaste ceva in plus despre acest inamic, pentru a vedea daca nu este cumva posibil sa-i anihilam.
Montesquieu spunea ca lucrurile cele mai evidente sunt acelea care se lasa cel mai greu definite. In cazul de fata, toata lumea stie ce este frica, toti am simtit-o si totusi ne este foarte greu sa dam o definitie precisa, (de fapt aceasta este o parte esentiala a problemei: e greu sa infrunti ceva ce nu cunosti cu precizie). Sa facem o mica analiza pentru a incerca sa ne clarificam ideile.

In primul rand este usor de verificat faptul ca exista cel putin trei nivele, trei “paliere” ale fricii.

La primul nivel intalnim temerile comune, legate de o problema specifica; frica de a vorbi in public, frica de boli sau de accidente, frica de a fi agresat etc. Fiecare dintre noi are temeri specifice, care sunt de obicei legate de experienta personala. Daca le vom analiza cu rabdare vom constata insa ca in ciuda varietatii lor, aceste temeri pot fi clasificate in cateva “categorii” mai importante.

Astfel ajungem la temerile de nivelul doi care, despartindu-se de specificul anumitor situatii, devin legate de o anumita stare sufleteasca. La acest nivel “locuiesc’ printre altele: frica refuzului, falimentului, dezaprobarii singuratatii, s.a.m.d.
Evident, aceste temeri de nivelul doi tind sa aiba un caracter integrator, cuprinzand diferite situatii cu care ne intalnim cotidian. Refuzul, de exemplu, este refuz independent de forma prin care se manifesta sau este exprimat, si confruntarea cu acesta poate induce conditionari care ne vor influenta perioade lungi din viata.

Varful „piramidei” fricii, frica de „nivelul III” este, oricat de ciudat ni s-ar parea, reprezentat de o unica angoasa: teama ca nu vom reusi – frica de esec, de a nu face fata.
Sunteti surprinsi? Reflectati cu atentie si o sa descoperiti ca la baza fiecarei temeri se afla convingerea ca nu vom fi in stare sa infruntam ceea ce realitatea ne pune in fata.

Cu alte cuvinte, frica nu exista „in sine” ci numai in legatura cu o anumita situatie. In plus, nu se raporteaza la momentul prezent ci numai la viitor (viitor in sens de 10 minute sau de 10 ani, nu conteaza). Cand ceva de care ne era teama se intampla intr-adevar noi nu ne mai luptam cu teama ci chiar cu problema pe care trebuie sa o rezolvam, ceea ce este cu totul altceva.
Frica este deci o imagine mentala pe care ne-o formam despre un eveniment posibil a surveni in viitor, imagine formata plecand de la ideea ca in momentul in care acel eveniment se va intampla, nu vom fi capabili sa facem fata.
Sa intram putin in amanunte:

– frica de somaj se bazeaza pe imaginea mentala conform careia daca mi-as pierde servciul nu as fi in stare sa infrunt situatia;

– frica de boli se bazeaza pe imaginea conform careia daca as fi bolnav nu as sti cum sa ma descurc;

– frica de singuratate se bazeaza pe imaginea conform careia daca as ramane singur nu as sti ce sa fac.

Merita deci sa ne intrebam: daca am sti cum pot fi infruntate aceste probleme, de ce ne-ar mai fi frica? Raspunsul este evident: de nimic.
Prin urmare frica nu este altceva decat convingerea noastra ca suntem lipsiti de raspunsuri eficace la o anumita problema, o anumita situatie cu care inca nu suntem confruntati. Sa incercam in continuare sa descoperim si alte laturi ale acestui adevar.

In primul rand trebuie sa evitam caderea in echivoc: v-ati gandit probabil daca nu ar fi bine sa gasim un sistem prin care sa putem scapa de frica odata pentru totdeauna.
Eroare: in afara faptului ca frica este un sentiment natural si sanatos care ne obliga sa punem atentie in ceea ce facem si prin aceasta ne permite autoprotectia, trebuie sa admitem cateva principii:

Atat timp cat suntem capabili a ne dezvolta, frica va fi mereu prezenta.
Unicul sistem de a anula sentimentul de frica este sa ne obligam a ne misca numai in domenii pe care deja le cunoastem, ceea ce este echivalent cu a ne autocondamna la „moarte” intelectuala si spirituala. Independent de experienta si capacitatile pe care le deprindem, de fiecare data cand vrem sa infruntam un domeniu care pentru noi este necunoscut, o sa simtim frica. Numai atunci cand domeniul respectiv devine parte a experientei noastre, frica specifica va disparea.

Aceasta ne conduce catre un al doilea principiu.
Actiunea este o conditie neaparat necesara pentru anularea fricii. Aceasta este calea prin care ne putem asigura dezvoltarea personala. Orice om pe care il invidiati pentru curajul, v-ar putea confirma faptul ca s-a confruntat cu frica, dar a ales sa o infrunte actionand.

Astfel ajungem la cel de-al treilea principiu.
A infrunta o situatie de care ne este teama este mult mai putin inspaimantator decat a trai cu o frica ascunsa care ne poate „dinamita” increderea in propriile noastre forte. Cu cat limitam mai mult existenta noastra pentru a „evita temerile” cu atat mai mult scade respectul fata de propria persoana. Este vorba de exemplul clasic al strutului care isi ascunde capul in nisip.
Ironia sortii consta in faptul ca refuzand sa infruntam o anumita problema, evitam sa ne expunem unui stres, unui consum nervos mult mai mare decat cel pe care I-ar pretinde actiunea concreta…

Concluzie
Acum cateva saptamani am gasit pe Internet o stire care mi-a atras atentia: intr-o suburbie a Los Angeles-ului exista un club de persoane bolnave de SIDA care constientizand ca sunt de fapt condamnate la moarte, au inteles ca nu mai au nimic de pierdut si in consecinta, se dedica unor activitati pe care “inainte” nu ar fi indraznit niciodata sa le desfasoare: parasutisrn, alpinism, curse auto, etc.
Aceasta m-a determinat sa ma gandesc la faptul ca, in fond, fiecare dintre noi (fie ca ne place sau nu gandul acesta), suntem „condamnati la moarte”. Mi s-a parut interesant si extrem de emotionant faptul ca abia in momentul in care constientizam inevitabilitatea mortii avem cele mai mari sanse de a trai o viata mai intensa si incarcata de semnificatii, distrugand limitele pe care temerile noastre ni le-au creat.
Mi-a venit in minte un vechi sfat al samurailor: „Atunci cand esti in lupta, aminteste-ti ca oricum vei muri”

Ce am vrut sa spun de fapt in aceste randuri? Frica este, pana la un punct, un sentiment sanatos care ne determina sa privim cu seriozitate consecintele actiunilor noastre, dar se poate transforma foarte usor intr-o capcana care ne va limita existenta impiedicandu-ne inaintarea catre obiectivele vizate si consumandu-ne inutil energia intr-o „lupta cu fantasmele”.

Daca vom reusi sa acceptam faptul ca unicul lucru in fata caruia suntem lipsiti de putere este moartea, ne va fi mult mai usor sa intelegem ca de fapt suntem in stare sa facem fata la orice ni se poate intampla.
Un vechi proverb spune: „Nu-i da, Doamne, romanului cate poate sa indure!” Cred ca aceste cuvinte pot fi interpretate si altfel decat intr-o cheie fatalista.
Ce-ar fi ca din cand in cand sa ne punem intrebarea: ce castig daca in loc de a o infrunta aleg sa imi „conserv” frica?
Raspunsul ii puteti afla ACTIONAND!

“Mintea intuitiva este un dar divin, iar mintea rationala este fidelul servitor al acesteia. Noi am creat o societate care onoreaza servitorul si a uitat darul”
Albert Einstein

– Vi s-a intamplat vreodata sa intalniti o persoana, pe care nu ati vazut-o de mult timp, dupa ce fara nici un motiv special v-ati gandit la ea cu putin inainte?
– Ati deschis vreodata la intamplare o carte sau o revista, gasind chiar informatia de care aveati nevoie in acel moment?
– Nu vi s-a intamplat niciodata sa fiti frapati de o fraza, de o expresie neobisnuita si apoi sa o reauziti in cursul zilei, in situatii complet diferite?
– Vi s-a intamplat ca exact in momente de “jena” financiara cineva sa va plateasca o datorie de care nu va mai aduceati aminte?
– Uneori, dupa ce intreaga zi v-ati chinuit sa gasiti solutia unei probleme, vi s-a intamplat sa gasiti raspunsul, ca din intamplare, vorbind cu un necunoscut sau apteptand pur si simplu tramvaiul?
– Cate decizii importante pentru existenta dumneavoastra ati luat datorita unor mici evenimente, aparent fara sens?

Daca in existenta dumneavoastra v-ati intalnit cu cel putin o parte din aceste situatii inseamna ca sunteti gata pentru a invata sa folositi

Puterea coincidentei!

Inainte de a lua startul este necesar sa fixam o premisa. S-a spus ca scopul cunoasterii nu este euristic ci hedonistic; cu alte cuvinte, cand noi gasim o explicatie pentru un fenomen nu tindem atat spre a stabili un “adevar” cat spre a gasi un model coerent, care poate satisface necesitatea noastra de a intelege lumea ce ne inconjoara.
lata un exemplu: in Grecia antica orice elev invata si prin urmare “stia” ca fulgerele sunt expresia supararii lui Zeus, in timp ce orice elev de azi invata si deci “stie” ca ele sunt produsul descarcarilor electrice intre nori.
Dincolo de aparente, eu nu vad mari diferente intre cele doua explicatii, deoarece amandoua servesc perfect unui singur scop – a lamuri un fenomen. Mai mult, nici una dintre explicatii nu schimba efectul real: daca sunt lovit de un fulger ma prefac in cenusa.

De ce am dat acest exemplu? Pentru ca de fiecare data cand ne aflam in fata unui argument “border line” (de granita). este foarte usor sa comitem doua erori comune: prima este excesul de scepticism care ne determina sa negam tot ce nu reusim sa analizam si sa masuram, definind faptul sau lucrul respectiv drept o banala superstitie; a doua eroare, de “semn contrar”, este aceea de a crede orbeste, a pune ceea ce percepem ca un fenomen foarte interesant pe seama unor speculatii de genul fenomenelor paranormale, spiritismului etc.

O analiza aprofundata asupra fenomenului coincidentelor ne-a lasat celebrul psiholog Carl Jung. El a definit coincidenta sau sincronicitatea ca “relatia dintre doua evenimente asociate intre ele de o semnificatie, dar nu si de o conexiune cauza-efect”. Ca orice alt fenomen, sincronicitatea poate gasi explicatii variate in functie de sistemele de valori, credinte, viziuni asupra lumii care ne sunt caracteristice fiecaruia dintre noi. Argumentele pot fi mistice, rationale, psihanalitice, istorice sau religioase. O analiza completa care ar tinti catre satisfacerea tuturor acestor puncte de vedere ar cere, evident, mult mai mult spatiu decat un articol de revista si va reamintesc ca ceea ce am obtine in final ar servi numai pentru a satisface nevoia noastra de a gasi explicatii. De aceea mult mai interesant mi se pare sa raspundem la doua intrebari:

1. Exista ceva ce am putea defini drept “coincidenta semnificativa”?

2. Daca aceasta exista, putem gasi o modalitate de a o folosi?

Pentru cea mai mare parte a oamenilor de stiinta raspunsul firesc va fi “nu”. Ei sustin ca experientele de acest tip (coincidente semnificative) chiar daca frapeaza prin ciudatenie si o frecventa destuI de importanta, nu sunt determinate de divin, nu pot fi explicate mistic, ci sunt doar o expresie normala a intamplarii, a realului care este accesibil sau nu perceptiei noastre. Ignorarea legilor naturii, spun ei, determina pe cale de consecinta apelul la superstitii, inventarea unor cauze supranaturale care sa explice fenomenul.
Sa presupunem ca acest punct de vedere este cel mai apropiat de adevar .
Dar, cum explicam atunci acele coincidente care ne conduc catre un sens clar, pentru ca survin prea ordonat si sunt prea „semnificative” pentru a mai putea crede ca nu sunt altceva decat simplul produs al intamplarii.
Mie mi se pare surprinzator faptul ca ceea ce acesti oameni de stiinta “hiper-rationalisti” uita complet (sau, cel putin, refuza sa ia in considerare) sunt chiar descoperiri stiintifice in domeniul mecanicii cuantice, geometriei fractale si matematicii haosului care ne demonstreaza faptul ca spatiul si timpul sunt concepte relative, ca observatorul influenteaza lucrul observat, ca exista anumite limite a ceea ce poate fi cunoscut cu metodele pe care noi ne-am obisnuit sa le numim stiintifice si mai ales ca legile clasice bazate pe axa cauza-efect functioneaza doar la un nivel “superficial” al realitatii.

La un nivel mai profund cercetari recente incep sa demonstreze ceea ce misticii de toate religiile ne-au invatat de milenii: orice lucru care exista in Univers – atomi, celule, molecule, plante. animale, oameni – nu exista independent, ci participa la o retea dinamica de interconexiuni careia abia acum incepem sa-i intrevedem unele semnificatii. Pentru ca nu am spatiul necesar sa aprofundez aceasta problema ii trimit pe cititorii interesati la extraordinara carte a lui Fritjof Capra -“Taofizica” – tradusa acum si in limba romana.

Va propun sa ne intoarcem la problema ridicata de intrebarea noastra initiala: “Coincidentele au o semnificatie?”. Daca in ciuda parerii scepticilor admitem raspunsul “da”, trebuie sa fim gata sa acceptam o “revolutie” in felul nostru de a vedea lumea. In principal trebuie sa admitem ca numeroase evenimente nu sunt intamplatoare, ci urmaresc un “desen” preordonat, pe care noi trebuie sa-I descoperim si sa-I folosim. Fireste, este la latitudinea fiecaruia dintre noi sa gaseasca propriul raspuns la intrebarea “Cine determina coincidenta?”. Poate fi divinitatea, karma, inconstientul colectiv, sansa, fatalitatea s.a.m.d. Important este sa realizam ca:

1. coincidentele exista;
2. ele contin un mesaj;
3. acest mesaj trebuie decodificat;
4. depinde de starea noastra mentala recunoasterea coincidentelor si decodificarea mesajului respectiv.

De aici incolo renunt la explicatii si va adresez rugamintea de a testa practic valabilitatea afirmatiile mele. Va reamintesc ca rezultatele nu pot fi obtinute decat apeland la “sectorul” intuitiv al psihicului cu o atitudine mentala de incredere si deschidere.
Prin urmare, data viitoare cand veti intalni o coincidenta care va surprinde, in loc de a da din umeri sau de a gasi o “explicatie” paranormala este mai bine sa va puneti intrebariie: “Cumva Universul incearca sa-mi comunice ceva?”, “De ce s-a intamplat chiar acest lucru?”, “Care este mesajul pe care ar trebui sa-l inteleg?”.
Folosindu-va intuita cu maximum de deschidere, uitand pe cat posibil de prejudecati si convingeri “osificate” de experienta este foarte probabil sa ajungeti la rezultate surprinzatoare.
Dupa ce ati obtinut aceste prime rezultate urmatoarea intrebare la care va invit sa gasim raspuns este “Numai coincidentele surprinzatoare, iesite din comun, contin un mesaj pentru noi, sau suntem pur si simplu inconjurati de mesaje de acest tip, dar opacitatea noastra ne impiedica sa le percepem si sa le intelegem?”.

Daca inca mai cititi aceste randuri, si vi se pare ca ceea ce spun are un sens, va asigur ca sunteti gata pentru a incerca sa faceti inca un pas care fireste este reprezentat de o noua intrebare: “Nu cumva fiecare persoana pe care o intalnim este de fapt o coincidenta semnificativa?”. Atentie insa la faptul ca raspunzand la aceasta intrebare, puteti pune in discutie intreaga dumneavoastra imagine despre lume, sistemul de valori pe care l-ati folosit pana acum.
Daca veti raspunde prin “da” inseamna ca admiteti faptul ca nimic nu este intamplator, deci FIECARE PERSOANA PE CARE O INTALNIM ARE UN MESAJ PENTRU NOI. Consecinta logica ar fi ca data viitoare cand vom intalni pe cineva, in loc sa schimbam mesaje pline de banalitati si lucruri comune sa incercam sa ascultam cu atitudine corecta daca respectiva persoana nu are ceva a ne spune. Multi dintre dumneavoastra vor fi probabil surprinsi de bogatia de idei si resurse pe care semenii ne-o pot pune la dispozitie daca suntem dispusi sa-i acceptam.
Desigur multi vor obiecta ca este cel putin imprudent sa intram in vorba cu toti necunoscutii. Sunt de acord, dar daca sunteti dispusi sa acceptati faptul ca o persoana are un mesaj pentru dumneavoastra, in scurt timp va veti dezvolta capacitatea de a intui cand este cazul sa intrati in comunicare si cand nu. Cu toate riscurile, imi permit sa va dau cateva sugestii pentru a intelege cand merita sa incercati un dialog cu o persoana necunoscuta:

1. cand al saselea simt va determina sa credeti ca recunoasteti pe cineva, desi ratiunea va spune ca nu v-ati intalnit niciodata cu respectiva persoana;

2. cand aparent din intamplare are loc un schimb de priviri ce vi se pare interesant chiar daca pe moment nu-i gasiti o semnificatie clara;

3. cand intalniti de mai multe ori aceeasi persoana in conditii care nu sunt favorizate de factori obiectivi.

Este foarte probabil ca la inceput nu veti reusi sa intelegeti imediat si cu claritate mesajul emis de persoana respectiva, dar daca veti persevera rezultatele nu vor intarzia sa apara.

Va reamintiti desigur ca cealalta intrebare pe care v-am propus-o era: Este posibil sa folosim “coincidentele semnificative” in scopuri practice? Pentru a gasi raspunsul va invit sa faceti urmatorul exercitiu:

1. Retrageti-va pentru cateva minute intr-un loc linistit si incercati si intrati intr-o stare de calm mental.

2. Gasiti si definiti cat mai precis posibil intrebarea sau dorinta care va preocupa cel mai mult.

3. Concentrati-va exclusiv asupra dimensiunii “Ce?” evitand orice griji in privinta “Cum?”. Cu alte cuvinte focalizai-va asupra scopului ignorand mijloacele.

4. Intoarceti-va la ocupatia cotidiana, dar pastrandu-va o atitudine de incredere si deschidere si incercati sa observati ce se intampla.

5. Veti constata ca daca nu interveniti asupra acestui “mecanism” cu factori perturbatori de genul anxietatii, fricii, grabei, raspunsurile vi se vor revela mai repede si mai clar decat ati crezut ca este posibil.

Nu dezarmati daca nu obtineti de la primele incercari rezultatele dorite.
Procesul mental care este usor de descris in cuvinte este mult mai greu de tradus asa cum se cuvine in realitate. Este vorba si in acest caz de “antrenament”, de practica.
Treptat veti descoperi ca anumite evenimente par sa aiba loc tocmai pentru a va conduce catre destinatia dorita. Veti descoperi ca deseori un eveniment aparent dezastruos ascunde un mesaj esential pentru succesul dumneavoastra, ca fapte si situatii aparent potrivnice se pot transforma in borne de orientare pe drumul evolutiei personale.

Inchei exprimandu-mi speranta ca nu am fortat prea mult sistemul dumneavoastra de valori, viziunea pe care o aveti asupra lumii. In articolul din numarul trecut mi-am permis sa spun ca fiecare dintre noi are o misiune de indeplinit pe Pamant, ca aceasta misiune nu poate fi aleasa, ci trebuie descoperita. De data aceasta am adaugat ca Universul ne furnizeaza toate mijloacele pentru a indeplini aceasta misiune, cu conditia sa invatam cum trebuie sa privim si sa ascultam folosindu-ne capacitatea intuitiva.
Poate ar fi fost potrivit sa va ofer mai multe exemple, sugestii, explicatii, dar pentru a nu deveni plictisitor am incercat sa folosesc un minimum de spatiu.
Spor la lucru si… bune coincidente!

Desigur, daca stiti sa folositi o bicicleta, va va fi foarte usor sa dati curs invitatiei mele: incercati sa va aduceti aminte momentele de inceput cand va chinuiati a invata sa “stapaniti” acest vehicul si binenteles de modul in care ati reusit sa atingeti acest obiectiv.

Cred ca vom fi de acord asupra urmatorului “algoritm”:
in primul rand a fost necesar sa castigati incredere intr-un obiect care aparent nu putea sa se tina singur in echilibru, dar realitatea dovedea ca poate fi totusi folosit ca un mijloc foarte simplu de deplasare.
Evident, veti fi avut ocazii diverse de a vedea pe altii stapanind acest “armasar” naravas, dar era vremea ca propriile impresii sa se transforme in convingeri, deci experienta altora sa fie impartasita de catre dumneavoastra.
Problema numarul doi a fost dobandirea curajului de a renunta treptat la spijin si in paralel castigarea dexteritatii de a va mentine echilibrul doar prin intermediul energiei momentului creat prin exercitarea fortei proprii.
O a treia etapa facea tranzitia catre “rafinament”. Trebuia sa invatati a va inclina atunci cand abordati curbele, luptand inpotriva tendintei naturale care va indemna sa evitati ceea ce parea o situatie periculoasa. Daca nu ati fi avut drept proba reusita altora, ati fi crezut vreodata ca “sistemul” cel mai sigur de a evita esecul (caderea) nu este optiunea de a “sta pe margine”, ci abordarea curajoasa a curbelor?
Dupa ce ati traversat obstacolele anterior prezentate, sunt sigur ca ati fost tentati de posibilitatea unor “pauze”. Ati descoperit insa ca desi era posibil sa va odihniti putin, din cand in cand, fara reluarea pedalarii nu ati fi putut ajunge foarte departe.
Finalmente, mai important decat oricare alt lucru ati descoperit ca daca dorim sa atingem obiectivul, necesitatea clara era cea de a ne urca in sa dupa fiecare cadere. Oricat de dureroasa ar fi fost o anumita lovitura, aceasta era doar o oparte din pretul pe care trebuia sa-l platim pentru a obtine ceea ce doream – abilitatea de a merge pe bicicleta.

Din cand in cand ma gandesc la impresionanta cantitate de carti, programe, seminarii, manuale, despre sisteme de a atinge succesul (oricare ar fi semnificatia acestui termen pentru dumneavoastra), fiecare prezentand “retete” (deseori foarte discutabile ca utilitate) si la ce rezultate am obtine in schimb daca am incerca sa facem apel la acea parte din noi care “stie” perfect ce sa faca si care daca nu este blocata cu indoieli, critici, suspiciuni, angoase, ne-ar duce inevitabil la succes. Cu alte cuvinte ce s-ar intampla daca am incerca sa utilizam “copilul din noi care odata, in trecut, a invatat sa mearga cu bicicleta”.

In ceea ce ma priveste gasesc aceasta metafora foarte sugestiva, motiv pentru care va propun sa o analizam in detaliu.

In primul rand pentru a invata sa mergeti cu bicicleta a trebuit sa stiti ca exista ceva care se chiama “a merge cu bicicleta”, sa stiti care este semnificatia acestui ceva si binenteles sa hotarati ca va intereseaza ca acest ceva sa devina parte din experieta voastra. Firesc? Desigur.
Este clar ca nu putem dori si obtine ceva daca nu stiu ce este, ce inseamna acest ceva.
Dar, incredibil, in viata de zi cu zi ignorarea acestui subiect este unul dintre cele mai des intalnite obstacole in calea reusitei noastre.
Cei mai multi dintre noi, sub presiunea miilor de indatoriri ce trebuie indeplinite zilnic, bombardati de o imensa cantitate de mesaje publicitare despre succes si reusita sociala, ajungem sa nu avem o idee clara despre ce muncim.
Cu totii ne dorim succesul, dar daca ati face un mic test asupra dumneavoasrtra si a celor pe care-i cunoasteti, o sa descoperiti ca foarte putine persoane reusesc sa va dea un raspuns corect la intrebarea “Ce inseamna succesul pentru dumneavoastra?”.
Daca raspunsul este, cum se intampla deseori, “o gramada de bani”, aprofundati putin subiectul si o sa descoperiti ca cea mai mare parte a oamenilor habar nu au de ce sa faca cu ei.
Nu ma credeti? Intrebati pe cineva ce ar face cu, sa spunem, 10 milioane de dolari si probabil in noua cazuri din zece veti primi acest raspuns: “O vila sau doua, poate si cu piscina, doua Mercedes-uri si un Jeep, o gramada de imbracaminte, aparatura electronica, calatorii in strainatate, compania unor fete atragatoare… si de obicei aici fantezia se cam termina.
In afara cazului in care vorbiti cu un adevarat om de afaceri, care este obisnuit sa trateze banii drept ceea ce sunt, adica un instrument de munca, o sa descoperiti ca aproape toti ar face cu banii ceea ce au facut asa-zisii “miliardari de carton”, adica nimic inteligent.

Ce putem face pentru a evita drumul catre esec?
Nimic mai mult decat sa respectam o succesiune logica in eforturile noastre.
Sunteti gata? Bine… incepem cu primul pas, capacitatea de…

a alege obiective motivante

… este o calitate atat de importanta, incat sta la baza oricarui succes, oricarei realizari personale, si de aceasta tema ne vom ocupa in detaliu intr-un viitor articol. Deocamdata va propun sa tinem cont de faptul ca o “calatorie” eficace necesita o tinta bine precizata. In caz contrar este numai o pierdere de timp.
Poate ne face pur si simplu placere sa ne plimbam, ar putea sustine cineva, dar desigur in cazul acesta nu trebuie sa ne surprinda daca ajungem intr-un “loc” care nu ne place. Admitand ca ne-am hotarat asupra unei tinte, asupra unei “destinatii” pentru atingerea careia ne concentram toate energiile si resursele noastre, sa ne intoarcem la ceea ce ne invata “copilul din interiorul nostru”. Este necesar…

a avea o totala incredere

… in atingerea obiectivului pe care ni l-am propus. Ideea aceasta a fost exprimata de atat de multe ori, incat pare sa fi devenit o banalitate, dar ramane una din legile vesnice ale succesului: daca nu sunteti convinsi ca ceea ce faceti o sa aiba succes, n-o sa reusiti a va concentra energia asupra obiectivului.
Ce fel de angajament poate mobiliza o sarcina in privinta indeplinirii careia avem indoieli? Pentru acelasi motiv, in lipsa unui bagaj de incredere nu o sa aveti niciodata curajul de…

a parasi punctul de sprijin

Nici o estimare cladita prin verificarea experientelor altora nu poate inlocui actiunea dumneavoastra si binenteles riscul pe care aceasta il contine.
Chiar daca va rezervati timp pentru a observa, evalua, masura, controla, la un moment dat trebuie sa “luati bicicleta si sa porniti” cu toate riscurile pe care aceasta le implica. Din acel moment toate analizele pe care le-ati intreprins vor deveni literatura.
Urmatorul punct pe lista preocuparilor trebuie sa devina castigarea capacitatii de…

a ne inclina la curbe

in foarte multe situatii lucrul cel mai sigur si eficace este chiar cel care aparent este mai greu si mai periculos. Incercarea de a evita riscurile poate deveni un izvor de necazuri.
Orice obiectiv pe care doriti sa-l atingeti presupune traversarea unor situatii in care o sa va aflati cu adevarat in “echilibru instabil”.
Pentru a iesi “cu fata curata” trebuie sa aveti capacitatea de a infrunta si stapani aceste situatii.
Aceasta este parte din pretul pe care terbuie sa-l platim pentru a atinge obiectivul respectiv. Incercarea de a gasi un drum prin care sa ocolim astfel de situatii este intr-un fel similara cu incercarea de a sta drepti in sa atunci cand intram in curba – adica, sistemul cel mai sigur de a iesi de pe traiectorie. Urmeaza…

a pedala continuu

… o necesitate in privinta careia nu cred ca mai este nevoie de explicatii. In ciuda unor reclame idioate si a serialelor care ne povestesc despre cum unii se imbogatesc “peste noapte”, succesul in lipsa unui efort constant nu este posibil.
Daca vom urmari existenta adevaratilor oameni de succes, nu a parazitilor si hotilor, o sa gasim oameni care in ciuda unor averi de milioane sau miliarde mentin un ritm de munca impresionant: vedetele de cinema, marii campioni, industriasii, oamenii politici, scriitorii de succes nu termina ziua de munca la ora 17.00. In fine am ajuns la conditia de…

a urca din nou in sa

De-a lungul anilor, am avut norocul de a cunoaste, un numar foarte mare de oameni de succes dintre care multi sunt persoane publice. Ei bine, am constatat ca nici una dintre aceste persoane nu a reusit de la prima tentativa.
Mai bine spus, cu totii inregistrasera esecuri, falimente, caderi, frustrari, dar au gasit intotdeauna forta de a intra din nou in joc, pana cand au gasit drumul ce i-a condus catre succes.
Capacitatea de a reactiona pozitiv la esec (despre care deja am scris) este poate cea mai pretioasa dintre calitatile pe care ar fi bine sa le dobandim.
Imaginati-va cat de ciudat vi s-ar parea daca ati auzi un copil spunand ceva de genul “O las balta! Nu vreau sa risc sa cad din nou, mai bine las bicicleta si plec pe jos”.

Desigur multi dintre noi vom continua sa cautam “secrete” poate chiar “scurtaturi” in drumul catre indeplinirea obiectivelor.
Totusi, eu cel putin, nu am intalnit o persoana care sa fi obtinut succesul fara a plati un pret pentru aceasta.
Privindu-i pe cei care incearca sa “triseze” si care in final abandoneaza, nu pot sa nu ma gandesc la ce rezultate minunate am fi in stare sa obtinem daca am incerca sa investim in activitatile noastre curajul, increderea si de ce nu chiar incapatanarea unui copil care doreste sa invete a merge cu bicicleta…

Cred ca fiecare dintre noi o cunoaste, nu?
In timp ce sunteti pe cale de a adormi, vine si va “sopteste” la ureche: “Ai uitat sa scrii acel raport”.
Abia v-ati trezit si ea incepe: “Astazi chiar ca trebuie sa dai acel telefon”. Va luati o pauza pentru o cafea si iat-o din nou: “Ar fi mai bine sa incepi a te ocupa de proiectul acela”.
Sunteti pe cale de a incheia o afacere care vi se pare extrem de rentabila, si chiar atunci cand va pregatiti sa semnati contractul o auziti ca va avertizeaza: “Dupa mine, este o inselatorie!”
Fie ca o numim “inger pazitor”, “inspiratie” sau un produs al subconstientului, este clar ca toti dispunem de “serviciile” unei voci interioare care uneori pare ca se distreaza, alteori ne chinuie cu avertismente, detalii peste care am fost tentati sa trecem, in general subiecte mai mult sau mai putin urgente, mai mult sau mai putin importante, pe care din variate motive le-am plasat in planul secund al atentiei.

Cum reactionati cand auziti “vocea”? Deseori, probabil, ii spuneti “Lasa-ma in pace!”.
Desi ea va aminteste de o problema importanta ramasa nerezolvata, sau de un detaliu care poate prejudicia rezultatul unor eforturi de durata, sunteti tentati sa va ganditi ca lucrurile nu sunt chiar atat de grave, ca aproape singur acel detaliu va fi ignorat de catre toti sau pur si simplu ca o anumita problema se va rezolva de la sine.
Atunci cand argumentele “vocii” sunt de domeniul evidentei, veti prefera probabil sa nu le infruntati direct, gasind un raspuns de genul “incearca mai tarziu”.
Astfel, amanati “inventarierea” argumentelor pe care vi le propune sau incercati sa realizati un compromis: “Stiu ca ar trebui sa scriu acel raport, dar acum chiar ca nu am chef. Mai bine o sa vin la birou maine dimineata la sase. In doua ore treaba va fi gata”.
O sa vorbim alta data despre metodele prin care putem profita de aceasta uimitoare capacitate a intelectului nostru. Important este ca actionand doar pe baza a ceea ce numim “bun simt”, daca dorim intr-adevar sa fim oameni de succes, unicul raspuns inteligent la mesajele “vocii” este aceasta: “Multumesc pentru ca m-ai avertizat!”.
Este adevarat ca deseori vocea aceasta va deranja, este sacaitoare, intervine in momente “nepotrivite”, dar daca vreti sa ajungeti la succes, ar fi mai bine sa va rugati pentru ca “ea” sa vorbeasca cat mai des posibil.
Daca o ascultati si eliminati obstacolul semnalat, oricat de mic ar fi acesta, este probabil ca veti ajunge in situatia in care numai aveti nici o scuza pentru a pierde.

Ce inseamna aceasta? Va propun sa luam in considerare urmatorul exemplu:
Marian X, director comercial in cadrul unei firme de constructii, pregateste o oferta pentru un potential client a carui putere financiara nu poate fi neglijata.
Munceste cu pasiune, face toate analizele de piata si calculele necesare si finalizeaza oferta in interval de timp stabilit.
In timp ce imprimanta printeaza filele ofertei pregatite, Marian scrie repede o scurta scrisoare de prezentare adresata presedintelui firmei cliente. In timp ce parcurge pentru o ultima corectura continutul scrisorii, Marian aude cum “vocea lui interioara” ii atrage atentia ca numele de familie al destinatarului ar putea sa fie scris incorect. Desi o aude, Marian prefera sa nu-i dea crezare: este obosit, numele nu pare a avea o rezonanta ciudata asa ca o pierdere de timp pentru un control suplimentar i se pare inutila. Inchide plicul si trimite oferta.
O saptamana mai tarziu, oferta lui Marian este respinsa. Intre timp el si-a dat seama ca intr-adevar a facut o greseala atunci cand a scris acel nume. Dar acum este prea tarziu. De fiecare data cand se va gandi la acest insucces, el va da vina pe faptul ca oferta sa a fost respinsa doar pentru ca a scris gresit numele presedintelui.

De fapt ce s-a intamplat? De ce acest individ, dupa ce a petrecut saptamani pentru a pune la punct o oferta competitiva, nu a gasit cele doua minute necesare pentru a verifica si corecta acel nume? Ce credeti ca simte el acum? Isi face poate procese de constiinta? Este posibil ca cineva sa respinga o oferta pregatita cu grija numai datorita faptului ca numele sau nu a fost scris corect in scrisoarea de acompaniament?
Marian nu va sti niciodata. Totusi va folosi intotdeauna aceasta “scapare”drept scuza pentru insuccesul sau. Neluand in considerare un detaliu aparent nesemnificativ, de care era totusi constient, Marian a lasat usa deschisa pentru nenumarate indoieli, remuscari si mai ales va ramane cu acea obsedanta incertitudine: cu un pic de atentie in plus ar fi putut obtine un important succes?

Personal, am vazut atat de des prestatii potential exceptionale compromise din cauza unor mici erori, unor detalii aparent nesemnificative care puteau fi rezolvate cu un minim de efort, incat refuz sa cred ca este vorba de ceva intamplator. Mai aproape de adevar mi se pare ideea ca aceste greseli au fost comise intr-un mod mai mult sau mai putin constient.
Este oare posibil sa fie asa? In cazul acesta care ar fi motivatia individului care se autosaboteaza aproape deliberat?

Fapt este ca, daca pot afirma ca am facut tot ceea ce statea in puterea mea (apropo, iata o intrebare ce poate fi folosita in orice situatie: “in acest moment fac intr-adevar tot ceea ce este posibil pentru a atinge rezultatul dorit?”), nu mai am nici o scuza cu care sa-mi justific esecul: m-am exprimat la maximul posibilitatilor mele si practic am dat tot ce pot.

Ei bine, pentru foarte multi dintre noi aceasta este o “statie terminus” periculoasa. Daca intr-adevar am facut tot ceea ce ne statea in putere si rezultatul este un esec, aceasta ar putea fi o lovitura prea tare pentru orgoliul personal. Asa se explica nevoia de a cauta sa avem la indemana ceva sau pe cineva asupra caruia sa putem descarca vina, “fentand” asumarea propriei responsabilitati. Din nefericire acest comportament este extraordinar de raspandit si pentru multi a devenit practic un automatism.
Astfel devine posibil ca:
– managerul sa descarce vina unui insucces asupra colaboratorilor lui;
– atletul sa “cedeze” vina antrenorului, sau regimului de pregatire pe care l-a parcurs;
– studentul sa dea vina pe profesor, pe lipsa de timp sau de carti;
– comerciantul sa dea vina pe clienti;
– guvernul sa dea vina pe opozitie.

Si aceasta lista ar putea continua la nesfarsit…
De obicei, putine lucruri ne plictisesc mai mult decat explicatiile prin care cineva incearca sa justifice un esec. Imi permit totusi sa va sugerez ca data viitoare cand cineva va simti nevoia sa “va planga pe umar” sa incercati sa il ascultati cu atentie: veti descoperi ca acuzatiile, plangerile nu sunt folosite decat drept arguimente pentru a justifica esecul.
De fapt ceea ce respectivul vrea sa va comunice este: “Nu-i vina mea, as fi reusit daca…”
Atentie mare la ce urmeaza dupa acel “daca”. In noua cazuri din zece veti constata ca este vorba de ceva care ar fi putut fi prevenit sau corectat fara mari eforturi.
Departe de mine gandul de a sustine ca totul poate fi tinut sub control. Si aceasta ar fi o utopie.
In acelasi timp insa revin la ideea ca ori de cate ori “vocea interioara” va avertizeaza asupra unei probleme, a unui detaliu care v-a scapat, este cazul sa va adunati rezervele de rabdare si atentie pentru a infrunta si depasi respectivele piedici.
Intre noi fie vorba, nu sunt atat de periculoase problemele mari, evidente, cat cele aparent minore care sunt ignorate datorita unei mentalitati gresite de tipul “Lasa ca merge si asa”.
Cunoasteti proverbul “Buturuga mica rastoarna carul mare”. Acele detalii pe care din comoditate ne simtim indreptatiti sa le ignoram vom incerca ulterior sa le folosim drept scuze pentru esecul nostru.

Consecinta logica este o propozitie care pare cel putin curioasa: cei mai multi dintre noi au pregatite scuzele inainte de a cunoaste rezultatul.
Avem tendinta de a ne face o rezerva de scuze, de a avea mereu un alibi la indemana: “Daca mi se intampla…, o sa am pregatita scuza aceasta…”. Astfel ne simtim mai linistiti, in siguranta.
Ce se intampla insa, atunci cand eliminati scuzele pentru ca dati ascultare “vocii” care va sfatuieste? Cum puteti gasi o iesire atunci cand efectiv ati facut tot ce era posibil, cand nu ati lasat nimic sau pe nimeni care sa poata “prelua” vina? Cum va descurcati atunci cand intr-adevar nu mai aveti nici o scuza pentru esecul dumneavoastra? Raspunsul oricat de ciudat vi s-ar parea este ca astfel ati atins cu adevarat idealul de forta.
A sti ca am pus in exercitiu, la maximum, posibilitatile noastre de a accede la succes este o senzatie extraordinara. De ce?
Pentru ca altfel, desi folositi scuze poate foarte abil pregatite, “vocea” nu o sa va lase in pace si o sa va “toace” mereu demonstrandu-va ca alibiul dumneavoastra nu este valabil. In schimb atunci cand ati mers “pana la capat” oricare ar fi rezultatul, constiinta dumneavoastra va ramane intacta.
Experienta demonstreaza ca daca sunteti capabili a va asuma total responsabilitatea, oricat de multe obstacole veti intalni, pana la urma veti gasi calea catre succes.
Daca intrati in competitie fara a va pregati scuze pentru esec ati castigat din start meciul cel mai greu – cel cu voi insiva.