Cand clientii va vin pe tava…

/0 Comentarii/în , , , /de

S-a tot vorbit de importanta tehnicilor de vanzare, a marketingului sau a reclamei, dar s-a acordat destul de putina atentie celui mai bun, mai ieftin si mai eficient sistem de crestere a vanzarilor – castigarea de noi clienti prin intermediul clientilor satisfacuti pe care deja ii aveti.

Daca faceti afaceri de un oarecare timp, ati avut cu siguranta ocazia de a aprecia valoarea publicitatii din gura in gura: nu costa nimic si va aduce clienti foarte pretiosi, deja interesati de produsul pe care il oferiti. Este foarte natural ca un client care a fost multumit de produsul sau serviciul vostru sa va vorbeasca de bine in fata unui prieten sau a unui partener de afaceri, de aceea voi nu trebuie decat sa va dati silinta pentru ca acest lucru sa se intample cat mai des.
De ce clientii castigati pe aceasta cale sunt atat de pretiosi? Simplu:
1. Se rezolva de la bun inceput problema increderii. Sentimentul de incredere sta la baza oricarei relatii de afaceri si stim foarte bine cat de greu este sa castigam increderea unui client nou (si cat timp se consuma pentru asta). Sa nu uitam ca, intotdeauna cand citeste despre o oferta care i se face, orice persoana se gandeste cam in felul urmator: Da, da… cuvinte frumoase… Dar de ce ar trebui sa am incredere in firma aceasta?. Ca urmare, fiecare firma cauta sa-si mareasca credibilitatea si de aceea investeste bani grei in pliante scumpe sau in birouri aspectuoase. Nimic insa nu poate inlocui credibilitatea pe care o da recomandarea din partea unui prieten. O astfel de recomandare rezolva imediat problema increderii, fara alte intrebari.
2. Se reduc in mod considerabil cheltuielile. Un calcul pe care putini intreprinzatori il fac se refera la costul achizitionarii unui nou client din punct de vedere al publicitatii necesare pentru a-l aduce la usa firmei si al timpului alocat. Faceti acest calcul si veti descoperi cat de pretios este cineva care va aduce clienti noi (si cat de important este sa aveti grija de clientii deja existenti).
3. Va mariti reteaua de potentiali clienti. Ca o paranteza, conceptul de retea, mai ales acum, cand se dezvolta comertul pe Internet, are o importanta extraordinara si merita sa ii dedicam un articol special in viitor. Deocamdata, sa nu pierdeti din vedere faptul ca fiecare client nou aduce cu el propria lui retea de cunostinte, prieteni, parteneri de afaceri etc. si ca el va poate recomanda acestei retele.

Metode pentru a creste numarul clientilor recomandati

Acum, dupa ce am vazut cat de importanti sunt acesti clienti adusi, se pune, logic, intrebarea: ce puteti sa faceti pentru ca ei sa fie cat mai multi? O posibilitate, evident, este sa va imbunatatiti permanent produsul sau serviciul si sa lasati lucrurile sa se intample natural, adica sa stati si sa asteptati ca persoanele multumite de serviciile voastre sa va recomande si altora. Este si aceasta o varianta, dar, din pacate, ea nu da rezultate decat pe termen lung. Alta varianta consta in a trece pur si simplu la faza activa, care inseamna a cere clientilor actuali sa va furnizeze nume ale altor potentiali clienti! Intrebati-i pe toti cei cu care veniti in contact daca nu va pot recomanda pe cineva care e posibil sa aiba nevoie de serviciile voastre. Desi s-ar putea sa vi se para banala, aceasta strategie, daca este urmata cu inteligenta, va poate dubla dintr-un foc volumul vanzarilor, cu un efort minim in comparatie cu alte strategii. Cei pe care trebuie sa-i intrebati sunt:
A. Evident,clientii actuali. E mai mult decat clar ca grosul clientilor adusi vin din directia clientilor deja existenti, dar subliniez aceasta posibilitate pentru ca este de necrezut cat de putin este ea luata in considerare. Daca un client este intr-adevar multumit de voi si de felul in care l-ati tratat, el nu va avea nici o retinere in a va indica potentiali noi clienti, ba chiar va face acest lucru cu placere. Iar potentialii clienti indicati vor fi mult mai dispusi sa faca afaceri cu voi daca le spuneti ca ii cautati la recomandarea unei persoane pe care ei o cunosc.
B. Prietenii. Cercul propriu de prieteni si cunostinte poate fi o sursa extraordinara de clienti noi, din acest motiv este foarte important ca toti apropiatii vostri sa stie foarte precis cu ce va ocupati. Mai mult chiar, daca aceste persoane stiu exact ce fel de clienti cautati, le va fi mult mai usor sa va ajute.
C. Toti cei care, intr-un fel sau altul, au intrat la un moment dat in contact cu firma voastra. Cineva care a venit sa se intereseze de produsul vostru, chiar daca nu a cumparat, se poate dovedi o persoana foarte utila. Faptul ca nu a cumparat nu inseamna neaparat ca nu i-a placut produsul, ci pur si simplu ca n-a avut chiar atat de multa nevoie de el sau ca traversa o perioada mai proasta din punct de vedere financiar. O asemenea persoana, incercand sa compenseze cumva jena ca nu a cumparat nimic, va fi dispus sa va furnizeze lista tuturor cunostintelor sale care v-ar putea fi clienti.
D. Alte firme. Relatiile bune cu alte firme se pot transforma intr-o sursa permanenta de clienti noi, mai ales daca acestea activeaza intr-un domeniu inrudit (fara sa va fie concurente). De exemplu, daca vindeti calculatoare si cunoasteti pe cineva care vinde mobilier de birou, contactati-l pentru a face un schimb de adrese ale clientilor (e putin probabil ca cineva care cumpara mobilier de birou sa nu aiba nevoie si de calculatoare). Nu uitati, asadar, ca orice persoana poate fi o sursa valoroasa de venituri, chiar daca nu direct, ci prin intermediul persoanelor pe care le cunoaste. Si, cum nu stiti de unde poate aparea un client valoros, e bine sa nu va lipseasca niciodata cartile de vizita!

Doua consideratii finale

1. Acest articol a plecat de la presupunerea ca cei mai multi dintre clientii vostri sunt satisfacuti de produsul pe care il oferiti, de sistemul de plata, de promptitudinea livrarii etc. si ca, in consecinta, ei nu vor avea retineri in a va trimite prieteni de-ai lor. Daca nu este asa… dat fiind ca lucrurile rele se raspandesc mult mai repede decat cele bune, e clar ca strategiile descrise mai sus nu va vor fi de nici un ajutor. Ca urmare, trebuie ori sa va schimbati stilul de a face afaceri, ori sa va lasati de afaceri.
2. (Cu referire directa la situatia din Romania) In spiritul acestui articol, a indica cuiva un potential client este o treaba care trebuie facuta din placere, nu cu speranta de a castiga un comision. In multe cazuri, asa cum am observat in Romania, cel care aduce un client ingreuneaza deliberat colaborarea cu scopul de a-si mari importanta. Si o asemenea relatie incurcata isi pierde tocmai acel capital de credibilitate pe care-l aduce o recomandare sincera si dezinteresata. Nu cred ca e nevoie sa mai spun ca si voi insiva trebuie sa recomandati prietenilor si cunostintelor firmele de care ati fost multumiti, contribuind astfel la buna functionare a acestei strategii.
Incercati chiar acum sa gasiti modalitati prin care sa profitati de aceasta sursa extraordinara de a va gasi noi clienti. Nu veti regreta. Noroc!

Tehnici de vanzare V

/0 Comentarii/în , , , /de

Dupa cele scrise in ultimele articole referitor la vanzare, cred ca a devenit clar tuturor cat de mare este puterea cuvintelor si cat de usor se poate intoarce aceasta impotriva noastra, daca este folosita prost.
Firesc, subiectul este departe de a fi inchis si vom vedea in urmatoarele numere cum poate fi folosita aceasta putere in timpul unei vanzari sau negocieri si felul cum putem descoperi, prin intrebarile potrivite, care sunt cuvintele cele mai “convingatoare” pentru clientul cu care avem de-a face intr-o anumita situatie.
Dar inainte de a aborda problema aceasta, trebuie neaparat sa subliniem doua concepte extrem de importante (chiar daca ele ne-ar putea parea banale), pentru ca neluarea lor in considerare ne va garanta esecul de la bun inceput in orice tip de vanzare (si, in general, in orice tip de relatie interpersonala). Haideti sa le vedem:

1) Ceea ce NU spuneti poate fi mult mai convingator decat ceea ce spuneti

Toti avem in minte stereotipul vanzatorului care zapaceste clientul si il scufunda sub o mare de cuvinte. Va asigur ca acesta este felul cel mai prost de a proceda. Ar trebui sa fie evident ca, inainte de a face orice propunere, trebuie sa cunoasteti clientul si sa stiti care este maniera optima de a-i prezenta lucrurile, si asta nu puteti face daca nu-l lasati sa se exprime liber. In timp ce cineva vorbeste, el dezvaluie fara sa-si dea seama o cantitate imensa de informatii despre sine, informatii care ne vor fi extrem de pretioase pentru a hotari strategia de vanzare cea mai potrivita pentru acel client.
In plus, a lasa clientul sa vorbeasca (si, bineinteles, a-l asculta!) ne va permite ulterior sa formulam propunerile noastre incepand cu “Pe baza a ceea ce ati spus, cred ca…”, folosind, poate, chiar cuvintele clientului.
Asa cum v-am promis, vom vedea in articolele viitoare care sunt intrebarile cele mai eficiente pentru a ne da seama foarte rapid care sunt dorintele adevarate ale clientului si cum putem descoperi informatiile care ne vor fi de folos. Deocamdata, nu uitati niciodata ca succesul in vanzari se bazeaza pe ideea: “Sa descoperim ceea ce doreste clientul si sa il ajutam sa obtina acel lucru”. Si asta se poate atinge numai daca avem suficient autocontrol pentru a-l lasa pe client sa vorbeasca. Daca va este mai comod, amintiti-va mereu regula aceasta: “Cu cat clientul vorbeste mai mult, cu atat este mai probabil sa cumpere!”.
2) Ceea ce spuneti este mult mai putin important decat felul cum spuneti

Oricat ni se poate parea de ciudat, cercetarile in domeniul comunicarii demonstreaza ca numai 7% din ce intelegem dintr-un mesaj depinde de cuvintele in sine, in timp ce restul vine in proportie de 38% din componentele paraverbale (ton, viteza, volum s.a.m.d,) si de 55% din partea non-verbala, adica din limbajul trupului.
Practic, asta inseamna ca, daca in cursul unui mesaj continutul verbal il contrazice pe cel non-verbal, cea mai mare parte a ascultatorilor va avea mai multa incredere in tonul pe care este rostit mesajul. Si, ca sa-si explice contrazicerea, acestia se vor gandi pur si simplu ca le-a scapat ceva sau ca au inteles prost vreun cuvant.
A va transmite acest concept fara a va da exemple concrete, asa cum as proceda in timpul unui curs, este cam greu. Totusi, daca vreti sa experimentati direct incredibila putere a tonului, incercati intr-o situatie oarecare sa spuneti cea mai mare prostie care va vine in minte folosind un ton cat se poate de serios si veti vedea cat de putini vor indrazni sa va contrazica. (Imi amintesc ca odata am vrut sa demonstrez aceasta idee unui prieten: am fost invitati la o petrecere destul de importanta si, fiindca am ajuns cam tarziu, m-am justificat in fata gazdei spunandu-i: “Imi cer scuze, dar a trebuit s-o injunghii pe matusa mea si treaba asta mi-a luat mai mult timp decat credeam”, pe un ton de parca o anuntam ca am avut o pana la masina. La care gazda a zambit stramb si a spus “Nici o problema, nu face nimic” si totul a decurs perfect normal in continuare, in ciuda prietenului meu care nu reusea sa-si tina rasul.)
Nu este nevoie sa va mai spun ca acest truc este permanent folosit de catre oameni politici, ziaristi etc.: daca va uitati la orice dezbatere la televizor, puteti verifica imensa cantitate de prostii si minciuni care sunt spuse fara nici o rusine, cu tonul dezvaluirii unor mari adevaruri…

Folosirea corecta a tonului este extrem de importanta in randul tehnicilor de convingere si ea poate fi aprofundata numai cu exemple directe. De aceea vom vorbi in continuare despre tonul de baza care trebuie folosit cand vrem sa fim foarte convingatori, adica asa-numitul “ton de parinte”.
Din motive psihologice, a caror analiza ne-ar lua prea mult timp, creierul nostru are automat o reactie de supunere si ascultare cand aude ceva spus cu acest ton, in timp ce nu va acorda atentie exact aceluiasi lucru spus cu un ton, de exemplu, de copil. Si, de fapt, este si normal: cine dintre voi ar fi in stare sa asculte sfatul unui copil? Probabil, nimeni. In acelasi fel, veti lua foarte putin in considerare ceva spus cu acest ton, chiar daca cel care va vorbeste este un adult, o persoana cu greutate.
Or, se intampla deseori, intr-o situatie de stres cum ar fi cea a unei negocieri, ca persoanele neantrenate sa aiba tendinta de a modifica tonul personal obisnuit, noul lor ton apropiindu-se de cel al unui copil suparat si care se smiorcaie. Firesc, acest ton opreste orice posibilitate de a-l convinge pe cel care ne asculta: pe cat de pregatiti suntem sau pe cat de bune sunt argumentele noastre, la nivelul inconstient ascultatorul ne va considera copii nesiguri si ne va trata in consecinta.
Viceversa, vom obtine cel mai mare efect si cea mai mare atentie folosind “tonul de parinte”. (E imposibil sa-l descriu: puteti lua exemplu de la un parinte in timp ce ii reproseaza fiului sau ceva sau puteti asculta la televizor discursul unei persoane cu o functie mare de conducere: presedintele unei tari, un lider politic, un expert intr-un domeniu etc. Veti observa poate spre surprinderea voastra, ca toti vorbesc aproape la fel.)
Acest fel de a vorbi transmite un mesaj subliminal de incredere, competenta si ordine, pentru ca ii evoca (inconstient) ascultatorului vocea propriilor lui parinti atunci cand erau suparati pe el. Tonul acesta creeaza o impresie de “figura autoritara”, gata sa sfatuiasca, sa invete, sa conduca (adica exact rolul unui parinte). Este un ton care ne invita, politicos, dar hotarat, sa ascultam si sa ne supunem pentru binele nostru.

In concluzie: incepeti sa acordati atentie felului in care vorbiti, tonului pe care il folositi. Cu putin antrenament, e posibil sa ajungeti rapid la o imbunatatire a rezultatelor pe care le veti obtine.
In acelasi timp, incercati de fiecare data cand ascultati pe cineva care chiar obtine rezultate mai bune sa descoperiti cum face. Probabil, veti descoperi ca, in mare parte, succesul lui se datoreaza felului de vorbi si tonului pe care il foloseste. Deci… la treaba!

Tehnici de vanzare IV

/0 Comentarii/în , , , /de

Am vazut in ultimul articol ca instrumentul cel mai important pe care-l are la dispozitie un vanzator pentru a convinge un client sa cumpere il constituie chiar cuvintele. Cuvintele pe care le foloseste vanzatorul au rolul nu atat de a furniza informatii despre un produs sau pentru a spune cat de bun si ieftin este acesta fata de cel al concurentei, ci de a-l pune pe potentialul client in starea emotionala cea mai potrivita pentru a cumpara.
Daca ne gandim la cuvinte nu numai ca la un mijloc de a realiza comunicarea, ci si ca la un instrument cu care se poate actiona asupra mintii si sufletului interlocutorului, este usor sa ne dam searna ce forta au acestea. Cuvintele sunt o adevarata arma, arma pe care trebuie sa invatam sa o folosim cu cea mai mare grija. Or, cand invatam sa manuim o arma, primele lucruri pe care ni le arata instructorul sunt masurile de precautie: cum sa procedam ca sa nu ne facem rau noua insine, in primul rand! (Oricine a facut armata stie ca intotdeauna se gaseste un cretin care reuseste sa se impuste singur…)

Cum se aplica cele spuse mai sus in cazul cuvintelor? Altfel formulat, cum pot cuvintele pe care le folosim sa ne faca rau noua insine? Simplu: cum fiecare cuvant aduce cu sine imagini, emotii, informatii despre noi s.a.m.d., este clar ca un cuvant gresit poate foarte usor induce in interlocutor reactii emotionale (deseori complet irationale si imprevizibile) care sa ne impiedice sa ne atingem scopul propus.
Vom vedea in continuare o lista de cuvinte care, din diferite motive, au capacitatea de a crea asociatii negative in mintea interlocutorului si de aceea ele trebuie evitate pe cat posibil. Firesc, este vorba de o lista personala, dar ea se bazeaza pe ani si ani de experienta in domeniul vanzarilor si adevarul ei poate fi confirmat de orice profesionist. Spun asta pentru ca unele chestii va vor parea cel putin ciudate. De asemenea, nu voi lua in considerare toate variantele (sinonimele) posibile, pentru ca important este sa intelegeti principiul. Si, inainte de a incepe enumerarea, mai fac o precizare: cuvintele si expresiile urmatoare nu au nimic negativ in sine; pur si simplu s-a constatat ca, daca le folosim intr-o negociere, ele vor stimula impresii defavorabile noua, indiferent daca acest lucru ni se pare sau nu credibil.

Lista cuvintelor interzise

1. Expresii din familia “negarea negativului”. Stergeti-va din vocabularul de vanzator toate expresiile prin care se neaga ceva. Motivul? Chiar daca la nivelul constientului cel care va asculta va intelege perfect, la nivelul subconstientului creierul nu intelege negarea si se va forma chiar imaginea pe care nu o vreti! Adica, daca spuneti “Nici o problema”, subconstientul celor care va asculta va retine existenta unei probleme; daca spunefi “Nu va ingrijorati”, se va intelege ca exista niste motive de ingrijorare; daca spuneti “Nu-i grav”, se va intelege tocmai ca e grav…
Vi se pare ciudat? Atunci sa facem urmatorul experiment: va rog sa NU va ganditi nici o clipa la un elefant galben. Ganditi-va la ce vreti, dar in nici un caz la un elefant galben. Ei, ce spuneti? Ati reusit sa NU va ganditi la un elefant galben?… Sper ca acum totul e clar.
Asadar, de fiecare data cand sunteti tentat sa folositi o expresie cum sunt cele de mai sus (ele se grupeaza sub denumirea “negarea negativului”), mai bine cautati o formulare echivalenta, dar pozitiva. De exemplu, in loc de “Nu va suparati…”, spuneti “Fiti amabil…” (Apropo de aceasta expresie tipica – “Nu va suparati…” – nu cumva ea se leaga strans de faptul ca unii au draci de dimineata pana seara?)
2. “Da, dar..” Aceasta expresie, pe care unii o recomanda chiar ca tehnica de vanzare (“Este scump!”, “Da, este scump, dar este frumos”) trebuie in mod categoric eliminata. La nivelul subliminal, clientul percepe oricum un “nu” (o pozitie diferita de a lui, o critica la ceea ce a spus) si, in loc sa asculte ceea ce urmeaza dupa “dar”, va deveni mai rigid.
Ceea ce aveti de facut este sa incercati sa inlocuiti “dar” cu “si”. Din punctul de vedere a ceea ce aveti de spus, sensul expresiei nu se va modifica, in schimb clientul nu va mai percepe critica implicita.
3. “Va rog”. De ce ar trebui sa rugati clientul? Sunt alte modalitati de fi politicosi si atenti… “Va rog” este o expresie servila si copilareasca, care arata lipsa de siguranta. A fi prea politicos este perceput ca un semn de slabiciune, iar slabiciunea nu convinge niciodata.
4, “Imi pare rau”. Vanzatorii incompetenti folosesc des aceste cuvinte, singurul “rezultat” pe care-l obtin fiind pierderea respectului din partea clientului. Daca exista un motiv pentru care trebuie sa va cereti scuze, puteti sa formulati altfel, de exemplu: “Ceea ce s-a intamplat este, intr-adevar, ceva foarte neplacut. Haideti sa vedem cum putem gasi o rezolvare”.
5. “Voi incerca”. A spune “O sa incerc” sau ceva asemanator inseamna, evident, a pregati terenul pentru a putea spune mai tarziu “Am incercat, dar nu a fost posibil”. Verbul “a incerca” nu creeaza deloc incredere si-i da imediat de banuit clientului. (Ganditi-va la un medic chirurg care va anunta: “Voi incerca sa fac operatia.”) Daca rezultatul pe care-l va aduce produsul/serviciul vostru nu este garantat, este mult mai profesionist sa spuneti ceva de genul: “Statisticile noastre arata ca produsul nostru este eficient in 80% din cazuri”.
6. “Nu sunt sigur”. Cum sa convingeti un client atata timp cat voi insiva nu sunteti convinsi (si lasati si sa se vada lucrul acesta)? Daca va aflati in dificultate cand trebuie sa raspundeti la o obiectie, iata ce veti spune: “Intrebarea dvs. e foarte interesanta si, desigur, specialistii nostri va pot explica totul in amanunt. Dati-mi cateva minute (ore, zile) ca sa obtin un raspuns cat mai exact”.
7. “Ca sa fiu sincer…” (“Daca tot trebuie sa spunem adevarul…”, “Vorbind serios…”). Ce sa-ntelegem? Ca pana acum s-a glumit ori s-au spus minciuni? Stiu ca este o expresie care subliniaza mesajul unei fraze, dar, departe de a linisti clientul, ea va mari neincrederea. La fel, declaratiile de genul “Pe onoarea mea” nu fac decat sa declanseze suspiciuni. Onoarea se demonstreaza cu fapte, nu cu declaratii.

Lista aceasta este departe de a fi completa. Totusi, ea constituie un bun punct de plecare. Daca veti face niste experimente, veti vedea cat de mult se schimba rezultatele activitatii voastre de vanzatori.
Evident, expresiile de mai sus pot fi folosite, chiar trebuie folosite, in orice conversatie obisnuita. Sper ca nu s-a inteles ca recomand sa uitam de “Va rog” si “Imi pare rau” in viata de zi cu zi!

Tehnici de vanzare III

/0 Comentarii/în , , , /de

Am scris deja ca tehnicile de vanzare nu sunt decat un sector al tehnicilor de comunicare si ca ele urmeaza aceleasi reguli. La fel, am mai spus (dar nu voi obosi niciodata sa repet) ca obiectivul fiecarei comunicari este un anumit comportarnent pe care vrem sa-l obtinem din partea interlocutorului nostru, comportament care trebuie sa ne fie foarte clar in minte INAINTE de a incepe sa vorbim. Atingerea acestui obiectiv este singurul indicator al eficacitatii noastre.
Ca urmare, intr-o situatie de vanzare, comportamentul pe care vrem sa-l obtinem ca rezultat final trebuie sa fie tocmai incheierea vanzarii. Dar acest rezultat nu se poate obtine intotdeauna pe loc: poate ca uneori vrem numai sa punem bazele unei relatii viitoare sau, de exemplu, daca ni se pare ca oferta noastra actuala nu raspunde deocamdata foarte bine la nevoile clientului, poate ca ne gandim ca e mai bine sa renuntam acum la a incheia cu orice pret vanzarea, in perspectiva de a castiga increderea clientului si de a obtine, in viitor, un castig mult mai mare.
In afara, insa, de aceste situatii specifice, lucrurile sunt foarte clare: cand pornim sa facem o vanzare, vanzarea insasi inseamna rezultatul pe care vrem sa-l obtinem. Restul e literatura.

S-ar putea ca aceste consideratii de mai sus sa vi se para banale, dar va atrag atentia asupra unui lucru: in viata de zi cu zi irosim o mare cantitate de cuvinte numai pentru placerea de a avea dreptate intr-o discutie, pentru a parea mai destepti si mai bine pregatiti, pentru a face pe cineva sa se simta prost etc., in timp ce ar fi mult mai simplu sa ne intrebam ce efect vor avea vorbele noastre asupra interlocutorului si, mai mult, daca acest efect va fi avantajos pentru noi.
Unii se vor intreba care e legatura intre ceea ce se spune si comportamentul care se obtine. La intrebarea aceasta raspunde una dintre cele mai importante legi ale psihologiei, care spune ca felul in care se comporta o persoana depinde direct de starea mentala in care se afla ea in acel moment. Asadar, daca vrem sa obtinem un anumit comportament, mai intai trebuie sa ne aducem interlocutorul intr-o stare mentala corespunzatoare acelui comportament.
Pentru atingerea acestui scop, avem nevoie de instrumente potrivite: un muzician actioneaza asupra noastra cu un pian sau cu o vioara; un pictor – cu o pensula; un regizor – cu imagini; iar noi, ca scriitori sau oratori, folosim cuvintele. Si stim cat de mare este puterea cuvintelor. Un singur cuvant nepotrivit a dus adesea la izbucnirea de razboaie, schimband istoria unui popor, asta ca sa nu mai vorbim de multitudinea de afaceri care sunt ratate din cauza unei exprimari gresite.
In mod logic, deoarece cuvantul este principalul instrument al unui vanzator, acest instrument trebuie perfectionat la maximum, dar – atentie – nu pentru a furniza explicatii lungi si plictisitoare (si inutile) despre produs si calitatile acestuia, ci pentru a putea aduce clientul in starea mentala cea mai potrivita pentru a cumpara.
Ar lua prea mult spatiu sa dam acum o explicatie stiintifica a legaturii dintre cuvinte, imagini evocate si starea mentala finala a interlocutorului. Intervin aici componentele nonverbale si paraverbale ale limbajului (sa nu uitam ca tonul si limbajul trupului pot schimba complet semnificatia unui mesaj verbal); de aceea, eu raman la parerea ca observatia directa si un pic de bun-simt sunt cei mai buni profesori.
Legat de ceea ce se refera la vanzare si la convingerea clientului, in urmatoarele doua articole vom examina in detaliu “cuvintele care vand”, precum si altele care, din contra, trebuie sterse din vocabularul nostru de vanzator, pentru a nu ne vedea propunerile refuzate de la bun inceput (si va promit niste cuvinte-tabu care vor fi o surpriza pentru multi…).
Deocamdata, sa incepem sa analizam felul in care comunicam, punand accentul pe urmatoarele observatii:

• Fiecare cuvant este un simbol sau, mai bine zis, o sinteza a unei descrieri. Pentru a fi inteles, cuvantul trebuie sa se bucure de o semnificatiie impartasita de cel care ne asculta.
• Fiecare cuvant este un instrument folosit pentru a face distinctii, pentru a semnala o diferenta. Cu cat vocabularul este mai bogat, cu atat mai bogata este experienta care poate fi transmisa (si viceversa).
– Fiecare cuvant aduce cu sine, in afara de sensul propriu, o cantitate de “informatie paralela” despre cel care foloseste respectivul cuvant: varsta, profesia, nivelul cultural, poate ideile politice…
– Fiecare cuvant contine o judecata, o opinie despre obiectul pe care-l descriem.
– Fiecare cuvant, pentru a fi inteles, trebuie sa fie asociat unei imagini mentale si, ca o consecinta, aceasta imagine ne va veni in minte de fiecare data cand auzim sau folosim cuvantul respectiv.
– Daca un cuvant se refera la o stare emotionala, pentru a fi inteles el trebuie sa fie asociat cu starea respectiva, dar aceasta relatie poate fi parcursa si in sens invers (constatarea aceasta sta la baza celor mai puternice tehnici de manipulare oculte, despre care am avut deja ocazia sa scriu in revista).

In aceste afirmatii este continuta, practic, intreaga teorie a comunicarii si ne-ar trebui zeci de exemple pentru a aprofunda toate consecintele fiecareia dintre ele. Tinand cont de obiectivele practice pe care le avem, vom aborda aceste exemple in limita spatiului avut la dispozitie, cu referiri la cazuri concrete pe care le putem intalni in situatii de negociere sau de vanzare. Sper ca v-am facut sa va dati seama de complexitatea si delicatetea acestei probleme.

IN CONCLUZIE: daca vrem sa obtinem un anumit comportament din partea cuiva (sa cumpere ceva de la noi, sa semneze un contract, sa ne imprumute bani s.a.m.d), este mult mai eficient sa ne concentram in a provoca starea emotionala care determina acel comportament.
Instrumentul pe care-l avem la dispozitie in acest scop il constituie cuvintele, deci trebuie sa fim foarte atenti la efectul pe care-l avem asupra celor care ne asculta, fara sa uitam ca acest efect poate fi diferit de la un interlocutor la altul. In asteptarea articolelor viitoare, incercati sa va imaginati ca fiind niste artisti care, in loc de instrumente specifice (vioara, pensula, dalta, mijloace cinematografice), folosesc cuvinte, pentru a modifica starea emotionala a celor cu care vorbesc. S-ar putea sa descoperiti in voi insiva o putere pe care niciodata nu v-ati gandit ca o posedati.

Tehnici de vanzare II

/0 Comentarii/în , , , /de

Sa ne imaginam urmatoarea situatie: in timpul unui zbor, un avion de pasageri sufera o avarie si e nevoit sa aterizeze de urgenta in plina jungla.
Aterizarea reuseste, toti cei o suta si ceva de pasageri scapa nevatamati, dar, din nefericire, radioul e distrus si nu se poate lua legatura cu nimeni pentru a cere ajutor.
Este foarte probabil ca, indiferent de meseria avuta sau de nivelul cultural al fiecaruia, toti cei aflati in avion se vor preocupa de aceleasi lucruri: unde se poate gasi niste apa, ceva de mancare si un adapost destul de sigur pentru a petrece prima noapte feriti de fiarele salbatice. Si toata energia lor va fi canalizata pentru resolvarea acestor probleme.
La fel de probabil este ca, a doua zi, grupul de pasageri se va organiza pentru a cladi un adapost mai confortabil si mai stabil si pentru a gasi surse care sa le asigure pe termen lung apa si hrana. Apoi, dupa ce si aceste nevoi vor fi satisfacute, oamenii vor incerca sa se cunoasca mai bine, vor aprofunda colaborarea dintre ei etc., incercand, in acelasi timp, sa-si imbunatateasca situatia individuala: o haina mai buna, o saltea, o periuta de dinti, o patura s.a.m.d.
Si de abia acum, dupa ce au avut loc toate aceste actiuni, e de presupus ca, asteptand sa vina ajutoarele, fiecare se va dedica activitatii care ii place lui cel mai mult (in limita posibilitatilor): sa citeasca o carte, sa joace sah, sa discute despre fotbal…

———————————

Oricine a studiat cat de putin psihologia sau marketingul a recunoscut in aceasta poveste “piramida nevoilor” a renumitului psiholog Abraham Maslow. Desi teoria sa este foarte cunoscuta, mi se pare util sa-i fac un mic rezumat, pentru ca, asa cum am spus in articolul trecut, intregul concept al vanzarii se bazeaza pe satisfacerea nevoilor.
Astfel, dupa Maslow, comportamentul oamenilor este mereu rezultatul incercarilor lor de a-si satisface una sau mai multe dintre cele cinci nevoi fundamentale („forte motivationale“). El face o clasificare a acestor nevoi intr-o secventa numita „ierarhia nevoilor omenesti”. Iata aceasta clasificare, incepand de la nivelul elementar pana la cel mai complex:
1. Nevoi fiziologice: includ foamea, setea, reproducerea, adapostirea, odihna etc.
2. Nevoi care tin de siguranta si protectie: practic sunt aceleasi ca mai inainte, dar pe termen lung, aceasta insemnand stabilitate, protectie, loc de munca, pensie, asigurare.
3. Nevoi sociale: acceptarea de catre grup, prietenie, iubire, familie.
4. Nevoi care tin de ego: respect din partea celorlalti, recunoastere, raspundere, importanta.
5. Nevoi care tin de autorealizare: satisfactie personala, atingerea propriilor obiective, realizarea propriilor aspirati.
Dupa ce am parcurs aceasta lista, putem face imediat doua comentarii:

a) odata ce o nevoie de nivel inferior a fost satisfacuta, ea nu mai este (in acel mo ment) o forta motivanta, dar va fi inlocuita de o nevoie de nivel superior. De exemplu, dupa ce am rezolvat pentru moment problema hranei sau a imbracamintei, intra in joc nivelul doi, adica incepem sa ne gandim cum putem sa ne garantam noua insine ca aceste nevoi vor fi satisfacute si pe viitor;

b) pana cand o nevoie de nivel inferior nu este satisfacuta, omul nu este motivat de o nevoie de nivel superior. Este o observatie cruciala, nu numai pentru ceea ce inseamna tehnicile de vanzare, ci pentru orice evaluare a comportamentului: este destul de evident ca, daca nu ai mancare, putin iti pasa de prieteni sau de cultura. Dar de cate ori luam aspectul acesta in considerare? In plus, situatia oamenilor este mereu foarte dinamica, asa ca, daca ne doare burta sau capul, ne va fi foarte greu sa ne concentram asupra unei carti de Platon, si asta in ciuda faptului ca ne place foarte mult filosofia.
Pana aici teoria lui Maslow este foarte convingatoare (cu niste exceptii interesante, de care ne vom ocupa ceva mai incolo). Sa mai spunem doar ca modul in care se satisface o anumita nevoie nu este intotdeauna acelasi: sa luam, de exemplu, nevoia de hrana – in funtie de situatie, putem manca prima porcarie, care ne cade in mana sau, din contra, putem fi foarte mofturosi (desi ne e foame). Si, bineinteles, nevoile oamenilor se schimba de la an la an, pe masura ce se face trecerea de la copilarie la maturitate si apoi la batranete, dar toate isi pot gasi usor locul in piramida lui Maslow.

Cum se aplica toata aceasta poveste in cazul marketingului si vanzarii mi se pare destul de evident. Fiecare vanzare, pentru a fi dusa la bun sfarsit, trebuie sa satisfaca o nevoie anume care, asa cum s-a vazut in articolul trecut, poate fi foarte departe de adevarata utilitate a obiectului vandut.
Dar, chiar daca ni se pare ca stim la perfectie ce nevoie poate satisface produsul nostru si ce beneficiu va avea clientul, este fundamental sa intelegem, inainte de a ne lansa oferta, care este nivelul care-l motiveaza pe potentialul client in acel moment. Vom vedea in articolul viitor care sunt intrebarile ajutatoare in acest sens.

O situatie foarte interesanta (una dintre exceptiile de care vorbeam mai inainte) si care poate fi foarte pretioasa in cursul unei vanzari este urmatoarea: persoanele care au dificultati la nivelul trei (de integrare sociala) au tendinta de a compensa aceasta stare de fapt sarind in mod nejustificat la satisfacerea unor nevoi de nivelul patru (prestigiu, importanta). Practic, asta inseamna ca semenii nostri care, intr-un fel sau altul, nu se simt la inaltimea celorlalti vor avea tendinta sa incerce sa ascunda aceasta slabiciune in spatele unor simboluri ale puterii, ale realizarii (masini de lux, bijuterii, imbracaminte scumpa etc.), fiecare dupa posibilitati.
Daca este dus la extrem, acest fel de a actiona ii poate determina pe oameni sa-si incalce nevoi personale de ordin inferior! Ganditi-va la cineva care mananca paine cu ceapa, dar umbla cu Mercedes; mai vorbim despre asta.

In concluzie: exista niste nevoi fundamentale, acelasi pentru toata lumea, care se schimba in functie de diversi factori. A nu tine cont de ele inseamna a rata multe vanzari sau (daca acesta este obiectivul) posibilitati de a convinge. Vom vedea in numarul urmator cum se poate descoperi “indirect” ceea ce motiveaza un potential client. Pana atunci sa observam modul in care aceasta piramida a nevoilor actioneaza asupra noastra si asupra relatiilor noastre cu ceilalti; vom fi surprinsi de ceea ce vom constata.

Tehnici de vanzare I

/0 Comentarii/în , , , /de

Odata, la o receptie in Geneva, un ziarist l-a intalnit pe presedintele firmei Rolex si l-a intrebat care mai era situatia in acel moment piata ceasurilor.

>Habar nu am, a raspuns presedintele, nu prea ma intereseaza piata ceasurilor.

>Ce vreti sa spuneti cu asta?, s-a mirat ziaristul. Vindeti ceasurile cele mai celebre in lume si nu urmariti piata?

>Stimate domn, a explicat marele om de afaceri, firma noastra nu vinde ceasuri, ea vinde sensatia de lux!

*********

Orice intreprinzator care actioneaza in domeniul comercial stie perfect ca succesul sta in capacitatea si posibilitatile lui de a gasi clienti dispusi sa cumpere produsul pe care el il propune. Calitatea, organizarea, productia s.a.m.d. nu sunt de nici un folos pana cand nu gasim pe cineva dispus sa ne dea ceea ce dorim noi (de obicei, bani, dar nu neaparat) in schimbul a ceea ce avem de oferit.
In acelasi fel, oricine a gasit timp pentru a reflecta acestei probleme si-a dat probabil seama (cum am spus in articolul trecut) ca mecanismul vanzare-cumparare nu se limiteaza deloc la tranzactii comerciale: practic, el joaca un rol in toate activitatile omenesti. De fapt, de fiecare data cand ne aflam in orice fel de relatie cu ceilalti, schimbam permanent cate ceva (firesc, bani, marfa, informatii, servicii, dar si salutari, complimente, placeri, etc.) si bineinteles trebuie sa convingem interlocutorul ca aceasta tranzactie va fi profitabila pentru amandoi.

Daca insist asupra conceptului de >vanzare> este pentru ca eu consider ca neintelegerea a ceea ce inseamna intr-adevar vanzarea si obiectul ei constituie una dintre cauzele principale ale falimentului in afaceri.
Mai mult, folosirea cuvintelor >vanzare> si >vanzator> atunci cand chiar nu este cazul (vezi mai jos)) creeaza deseori o confuzie suplimentara.

Asadar, sa definim >vanzarea> ca fiind o tranzactie in care ambele parti au schimbat anumite lucruri despre care au convenit ca au aceeasi valoare.

Evident, ar fi o gramada de spus despe aceasta definitie; important este faptul ca valoarea unui lucru este stabilita in functie de situatie si in mod subiectiv. Cine isi aminteste articolul meu din August ’98, unde spuneam ca ceea ce se schimba intr-adevar in orice tranzactie este >puterea>, si ca contextul influenteaza enorm perceptia noastra in privirea valoarei de ce se schimba, poate se va da seama ca aceasta definitie poate fi folosita in aproape toate feluri de interactiune omenesti)

In consecinta, definim >tehnici de vanzare> strategiile cale le punen in act cu scopul ca interlocutorul nostru sa fie de acord cu valoare pe care noi punem in ceea ce avem de propus, si il gaseasca corect si atragator.

Din nou, daca ne gandim cu atentie, putem observa ca acesta definitie gaseste aplicatie de fiecare data cand intram in legatura cu altcineva, si depaseste de mult domeniul strict comercial.

Discutia asta poate parea un pic prea teoretica, dar vom vedea ca intelegerea exacta a principiilor de aceste mecanisme ne va fi extraordinar de folos cand vom trece la actiune practica.

Dar nici o tehnica ne va fi de folos daca nu intelegem ce intradevar avem de vanzare. Intrebarea asta poate arata destul de stupida, in timp ce este cheie succesului sau falimentului unei afaceri.
Practic, este vorba de a intelege care este >idea> si >utilitatea> care este perceputa din partea clientului; ASTA este ceea ce trebuie vandut, in timp ce obiectul este numai pretextul.
A descoperi idea asta uneori este usor, dar deseori trebuie analizat cu atentie:

-Cati si-au luat celularul pentru a avea o eficienta mai mare in munca ei?
-ªi cati in schimb l-au luat pentru a face prietenii invidiosi?

-Cine s-a cumperat un Mercedes, a apreciat intr-adevar tehnologia germana, sau a vrut pur si simplu sa arate ca a facut bani frumosi?

-Cine se cumpera instrumente de gimnastica, le va folosi intradevar, sau vrea numai sa apreasca sinsurile de vinovatie fata de ei insusi, asa pot spune ca >au incercat tot posibilul, dar n-au slabit?

-Si cineva a facut o statistica despre cartile care se vand si timpul de care ar fi nevoie pentru a le citi, care ar depasi de mult populatie mondiala

-ªi cineva se va gandi care ar fi potut sa fie nevoia satisfacuta de >Tamagochi>? (unul dintre succesele comerciale mai mari din ultimele ani?

Analiza ar fi fara sfarsit, dar ceea ce ma intereseaza sa arat este ca, dupa cum vedeti, motivatiile clientului pot sa nu aiba nici o legatura cu obiectul respectiv.
Deci, orice avem de propus, trebuie sa ne punem doua intrebari cheie:
-Ce vand intr-adevar?
-De ce cineva ar trebui sa-l cumpere? (Adica, de ce cineva mi-ar da in schimb ceea ce doresc?)
ªi in cautarea raspunsurile, trebuie sa tinem cont ca ceea ce apare este deseori foarte departe de realitate.
O sa vedem in viitor cum lucrurile pot sa fie prezentate intr-un fel care sa fie avantajos pentru noi; dar sa nu uitam niciodata ca intelegerea utilitatii adeverate pentru >clientul>(si deseori ascunsa) de ceea ce avem de propus, indiferent sa fie vorba de un obiect, de un serviciu, de o idee, va fi la baza de oricare tehnica urmatoare.

Ce NU este vanzarea!
Daca vi s-a intamplat de a intra intr-un magazin pentru a cumpera ceva de care aveati nevoie, si tot ce a facut >vanzatoara> a fost de a va spune pretul si de a lua bani, este evident cat de departe suntem de conceptului de vanzare.
Mai ales, cum deseori se intimpla, daca nici v-a spus buna ziua si o ati scos cu greu di activitatea ei principala, ca de exemplu de a se vopsi unghii sau a citi o revista pentru femei.
Felul acesta de a infrunta clientii, ca pentru cei care ajung din occidente este complet de necrezut, ar fi in parte de inteles daca ar apartine numai angajatilor care, platiti cu salarii de foame, nu au nici o interes in afacerea magazinului; dar dupa cum se stie, sunt o gramada patronii care se pare ca iti fac o placere sa te serveasca.
Chiar aici, la redactie, s-a discutat deseori despre atitudinea acesta, care nu reprezinta altceva decat pura si simpla >sinuciderea> comerciala, si despre posibile explicatii, si s-a ajuns la concluzia ca acest fel de a conduce afacerea se datoreaza in parte la stilul invatat pe vremuri la magazinele de stat; pe de alta parte, se datoreaza la situatie specifica a Romaniei dupa revolutie, unde pentru mult timp pentru anumite marfuri cererea a depasit oferta, concurenta practic nu a existat, orice se expunea gasea un cumperator si felul mai obisnuit de a castiga mai mult a fost cel de a mari preturile.
Evident, acum incepem sa asistam la falimentele celor care nu au inteles ca situatia s-a schimbat, (si, parerea mea, intr-un viitor apropiat vor fi o multime) si se vor intreba la nesfirsit de ce inainte era asa de usor a face bani, in timp ce acum…
Dar lasam analizele acestea economistilor..)

Tehnici de vanzare – Introducere

/0 Comentarii/în , , , /de

Ati incercat vreodata sa convingeti un politist sa nu va dea o amenda?
V-ati prezentat vreodata la un interviu pentru a obtine slujba?
Ati invitat vreodata o fata la o intalnire?
Ati discutat, nu conteaza cu cine, politica?
Ati cerut vreodata un imprumunt unui prieten?
Ati propus cuiva o afacere?
Ati cumparat vreodata o masina la mana a doua?
Ati incercat vreodata sa tineti regim sau sa va lasati de fumat?

Daca ati facut vreunul dintre aceste lucruri (si sigur ati facut), cum a mers?
Ati reusit sa obtineti ceea ce vroiati, ati stapanit situatia?
Sau v-ati dat seama ca tentativele voastre nu ajung la nici un rezultat?

In orice caz, trebuie sa stiti ca, de fiecare data, erati angajati in cea mai obisnuita, necunoscuta, grea si fascinanta dintre arte: arta vanzarii.

Ce invatam la scoala….

Unul dintre lucrurile care nu inceteaza sa ma surprinda in ceea ce priveste invatamantul din scoali este distanta care se pastreaza fata de lumea reala.
Ni se cere sa invatam toate bataliile castigate de Stefan cel Mare, dar nimeni nu ne explica in ce fel sa cheltuim banii cat mai inteligent (si, bineinteles, nici cum putem sa ii castigam).
Ni se cere sa stim sa calculam aria unui tetraedru (apropo, cati dintre voi au avut vreodata nevoie sa calculeze o astfel de arie, in afara orelor de clasa?), dar nimeni nu ne invata sa ne presentam convingator ideile.
Suntem obligati sa invatam ce au spus si ce au gandit marii filosofi, dar nimeni nu ne arata cum sa gandim cu capul nostru.
Si as putea continua ore in sir cu asemenea exemple.
Asta se intampla, pe de o parte, pentru ca este mult mai usor sa-l invati pe un student cum se resolva ecuatiile diferentiale decat cum se poate reactiona pozitiv la o critica si, pe de alta parte, pentru ca profesorul ar trebui sa demonstreze cu exemplul lui personal cum isi pune in pratica propriile lectii (ar fi foarte distractiv….)
Oricare ar fi motivul, ramane faptul ca lucrurile intr-adevar importante pentru viata de zi cu zi nu ne sunt transmise la scoala. Suntem lasati sa invatam singuri strategii si feluri de a infrunta problemele, strategii care, de fapt, sunt cunoscute de mii de ani (dupa parerea mea, asta este o crima, fiind ca uneori platim un pret foarte piperat pentru ignoranta noastra, in timp ce cunoasterea facila a unor principii elementare ne ar scapa de o multime de necazuri si ne-ar permite sa ne exploatam la maximum potentialul, in loc sa pierdem timp pentru a inventa din nou roata…)

…ce ar trebui, de fapt, sa invatam

Sunt lucrurile fundamentale care nu ni se arata tn scoala si lipsa cea mai grava este desigur, totala indiferenta a scolii in ceea ce priveste tehnicile de vanzare!

Cum? Nu vi se pare asa de grav?
Credeti ca sunt alte lucruri mult mai importante?
Tehnicile de vanzare vi se pare ceva care ar putea interesa, eventual, numai pe cei care au intentia de a munci ca agenti comerciali? Daca ganditi asa, inseamna ca si voi (ca aproape toata lumea, de fapt), ati cazut in cea mai raspandita greseala de evaluare a importantei vanzarii in viata de zi cu zi.

In realitate, vanzarea este cea mai des intalnita activitate umana, cu ea ne confruntam la fiecare pas. Ganditi-va un moment: de fiecare data cand intram in legatura cu cineva, vandem dorintele, parerile, calitatile noastre, ne vandem, de fapt, pe noi insine….
Ati convins o fata sa vina la cinema cu voi? Ati facut o vanzare!
Ati obtinut de la sef o marire de salariu? Ati facut o vanzare!
Ati gasit o sotie? Ati facut o vanzare!!!!
ª.a.m.d.
Cum stau insa lucrurile in cazul in care noi suntem cei care cumpara? Nu conteaza, este la fel: v-ati gandit vreodata ca de fiecare data cand cumparati ceva, de fapt scoateti la vanzare banii pe care ii aveti si vreti sa fiti platiti cu un obiect? Ati realizat ca, de fapt, si voi trebuie sa-l convingeti pe proprietarul obiectului ca schimbul este convenabil?
Deci, tot vanzare.
>Dar> – poate spune cineva -, >ce vindem atunci cand suntem singuri?> >Nimic, evident>, ar veni raspunsul. Gresit!
Vanzarile cele mai importante le facem tocmai atunci cand suntem singuri si ne vindem lucruri noua insine!
Poate nu ne dam seama, dar creierul nostru este permanent intr-un dialog cu sine insusi si este un dialog de vanzare!
Cand incercam sa ne convingem sa respectam un program, sa ne punem la munca, sa ne ducem undeva, sa…. orice va vine in minte, creierul trebuie sa fie un vanzator foarte bun pentru a ne convinge sa facem alegeri cele mai potrivite. (si de cate de ori nu da gres….)

Iata deci ca, daca privim lucrurile di acest unghi, stapanirea tehnicilor de vanzare nu mai este ceva care priveste doar o categoria mica de oameni, ci o necesitate pentru fiecare dintre noi, mai ales daca dorim sa actionam in domeniul comercial.
Iata deci ca un profesionist al vanzarii nu mai este cineva care nu a gasit altceva mai bun de facut, ci o persoana care trebuie sa stapaneasca notiuni de psihologie, marketing, negociere, etc.
Iata deci ca a stapani tehnicile de vanzare poate fi cheia care ne va deschide usile succesului, in timp ce necunoasterea lor nu poate duce decat la faliment.

Poate cineva isi aminteste ca atunci cand am inceput colaborarea cu >Idei de Afaceri>, acum aproape patru ani, chiar promisesem niste articole despre vanzare.
Atunci se gasea destul de putin in domeniu si anumite lucruri erau intr-adevar noi pentru Romania.
De atunci s-au intamplat multe: economia si societatea s-au schimbat, cartile despre vanzare se pot gasi oriunde, informatia circula mult mai usor, marile companii au adus din strainatate expertii lor, care au inceput sa formeze adevarati profesionisti al vanzarii.
Referitor la mine, cred ca am reusit sau am o contributie in acest sens, cat de mica, fie cu articolele mele, fie (pentru cei care au putut sa profite), cu seminariile si cursurile de tehnici de vanzare si comunicare pe care le-am tinut.

Deci, pentru ceea ce se refera la tehnici de vanzare dintr-un punct de vedere strict profesional, nu cred ca e cazul sa folosesc paginile revistei pentru a da informatii care acum pot fi gasite oriunde.
In schimb, fiindca asta nu veti gasi nicaieri, in urmatoarele articole vom vedea cum tehnicile acestea ne pot fi de folos in viata de zi cu zi. Cei care le cunosc deja pot sa se uite la ele dintr-o perpectiva mai originala, cei care nu le cunosc, poate vor gasi o cale mai distractiva de a le invata.

Pentru cei care mai sunt dubiosi de acest felul de a infrunta lucrurile (toti academicienii, desigur…), vreau sa amintesc ca un baiatel care se duce la o discoteca pentru a-si face o prietena noua, face de fapt o cercetare de piata (se uita in jurul lui), gaseste nisa de piata (fata care-i place), propune un produs (el insusi) caruia i-a gasit o confectie (imbracaminte), trimite un mesaj publicitar, face un studiu de fesabilitate, da drumul la toate tehnicile de vanzare,… mai trebuie sa continuu?

Sper ca va am vandut ideea!!!

Am dreptate, deci gresesc

/0 Comentarii/în , , , /de

Ce sunt iluziile cognitive si cum se manifesta ele

Un individ, obligat prin natura meseriei lui sa calatoreasca foarte des cu avionul, era foarte ingrijorat ca vreun terorist ar fi putut pune o bomba in avionul cu care zbura el. Statisticile aratau ca aceasta probabilitate era extrem de scazuta, totusi asta nu il linistea deloc. Asa ca, intr-o buna zi, a gasit o “solutie”: aceea de a lua mereu o bomba cu el in avion, fiindca citise ca niciodata nu se intamplase sa se afle doua bombe intr-un avion, in acelasi timp.
Stupid, nu? Ati reusit sa descoperiti unde este greseala logica?

S-ar putea ca unii cititori sa-si aminteasca de seria mea de articole de anul trecut despre tehnicile de manipulare. In acele articole incercam sa explic unele mecanisme psihologice prin care evaluam deciziile si actiunile noastre si modul cum manipulatorul, cunoscand aceste mecanisme, poate sa ne determine sa actionam intr-o maniera favorabila lui, fara sa fim constienti de acest lucru.
Acele articole mi-au adus o mare satisfactie, intrucat, pe baza scrisorilor primite, mi-am dat seama ca pentru multi a fost o adevarata surpriza sa descopere multitudinea de cai prin care pot fi influientati in deciziile lor si sa afle ca niste actiuni pe care dredeau ca le-au intreprins in deplina libertate au fost, de fapt, abil determinate de cineva care stia “cum se face”. Dar, daca este surprinzator sa descoperim mecanismele mentale prin care ceilalti pot sa ne induca in eroare, si mai important este sa intelegem felurile in care noi insine ne inselam in perceperea si evaluarea situatiilor. Este evident ca motivele pentru care gresim in alegerile pe care le facem sunt o multime: poate ne bazam pe informatii insuficiente sau incorecte, poate facem greseli de rationament, sau poate ne lasam influientati de emotii, s.a.m.d. Mai mult, pentru fiecare dintre noi pot exista motive psihologice care sa ne determine sa vrem neaparat sa credem in anumite lucruri sau sa nu acceptam adevaruri evidente pentru oricine altcineva.

Analiza greselilor de perceptie, a cauzelor acestora, este unul din principalele domenii de cercetare in psihologia cognitiva si, desigur, nu e cazul sa intram aici in prea multe amanunte. Una dintre aceste cauze merita totusi sa fie cunoscuta mai bine, pentru ca este periculoasa si ne afecteaza pe toti. Este vorba de fenomenul numit iluzie cognitiva. Pentru a intelege exact despre ce este vorba, fara a complica lucrurile degeaba, haideti sa ne gandim la un fenomen analog, cel al iluziilor optice. Priviti desenele alaturate: din cauza felului in care sunt construite, ele pacalesc ochiul, acesta devenind incapabil de a evalua corect forma sau marimea unei linii sau a unei imagini. Desigur, fiecare dintre voi le-a vazut deja de mai multe ori, dar nu le-a considerat mai mult decat o curiozitate amuzanta, fara a se gandi la implicatia lor cea mai importanta: chiar si cand creierul recunoaste, din punct de vedere rational, iluzia, ochiul continua sa perceapa desenul in mod eronat.

Haideti sa vedem cateva situatii: o iluzie cognitiva extrem de raspandita este lipsa de incredere in asa-zisa “probabilitate neconditionata”. Exemplul cel mai evident este cel al jocurilor de noroc: orice copil stie ca bila de la ruleta nu are memorie si ca, la orice aruncare, fiecare numar are exact aceeasi probabilitate de a iesi castigator. Totusi, in ciuda acestei evidente, in toate cazinourile veti gasi jucatori ocupati sa-si noteze numerele iesite castigatoare la aruncarile precedente, pentru a intelege, chipurile, tendinta jocului. Sau, si mai clar, multi sunt convinsi ca, dupa un lung sir de “negru” un “rosu” devine din ce in ce mai probabil. Logica ne spune ca o asemenea impresie e o tampenie, totusi, in situatia respectiva, 95% dintre oameni ar paria pe “rosu”.

Ca sa nu mai vorbim de lipsa totala de sens a jocurilor de tip “bani in lant”: un simplu calcul matematic ne arata ca dupa numai 15 ramificatii, ar trebui sa fie implicata in joc toata populatia mondiala, inclusiv nou-nascutii. Totusi, in multe tari, a fost necesar sa se interzica prin lege asemenea jocuri, pentru ca intotdeauna se gaseau cateva zeci de mii de oameni dispusi sa creada ca e posibil sa dai acum o anumita suma de bani si sa primesti dupa catva timp de 100 de ori mai mult.

Am inteles, cred, ce e cu iluzia cognitiva. Si ganditi-va: daca in situatii asa de clare, cu atat de putine variabile, faceam asemenea greseli grosiere, ne putem inchipui cum stau lucrurile in situatii mai complexe. Vom analiza in numarul viitor felul in care aceste mecanisme functioneaza pe piata bursiera, in stabilirea planurilor de marketing, in alegeri, s.a.m.d., in speranta de a contribui la mersul lucrurilor in bine.

Intre timp, puteti sa fiti un pic suspiciosi si sa va intrebati: “trebuie sa cred tot ceea ce vad?”

Bruno Medicina

In lupta cu birocratia

/0 Comentarii/în , , , /de

“Se pare ca in viitor lumea va fi locuita numai de birocrati; fiindca toti ceilalti se vor sinucide din disperare”

Acum cateva zile am pierdut o intreaga dimineata la Registrul Comertulul pentru depunerea cererii de eliberare a unui “certificat constatator”, care
(bineinteles cu taxa de urgenta) va fi gata peste o saptamana, cand voi pierde alta dimineata sa-l scot. Uitandu-ma la acele sute de oameni obositi si transpirati, toti avand nevoie de o stampila, de o adeverinta, de un certificat, nu am putut sa nu ma gandesc ca, in acelasi moment, in intreaga lume, zeci, poate sute de milioane de oameni, se lupta cu birocratia (in fata sau in spatele unui ghiseu, nu prea conteaza), in loc sa-si foloseasca timpul pentru ceva productiv. Si m-am intrebat: de ce? Chiar nu exista un sistem de a scapa de nebunia asta colectiva?

Trei dusmani de moarte: stampila, semnatura, adeverinta

Poate nu multi stiu, dar ca cetatean strain, la fiecare sase luni, pentru prelungirea vizei de sedere, trebuie sa depui o cantitate de acte care, de fapt, repeta de nenumarate ori aceleasi informatii: contractul apartamentului in care locuiesti, contractul sediului, toate actele firmei, balanta si bilantul contabil, chitante cum ca ai platit taxele s.a.m.d. si, bineinteles, acest certificat constatator care nu-mi este clar ce constata (ma astept in curand sa mi se ceara un act care sa constate faptul ca sunt in viata…).
Fiecare hartie depinde de un lant de birouri si de functionari si de fiecare data se descopera ca mai este nevoie de o semnatura, de o stampila, de o adeverinta. Ca urmare, obtinerea acestei autorizatii de sedere ma forteaza sa incep sa ma gandesc la ea cu cel putin doua luni inainte de data expirarii si am calculat ca imi cere aproape zece zile de alergatura in dreapta
si-n stanga. Daca la asta adaugam si alte mici nevoi, cum ar fi schimbarea numarului la masina, unde pierd timp cu Politia, ajung la concluzia ca eu pierd doua saptamani Ia fiecare sase luni, adica o luna pe an.
O luna pe an! Remarcati ca nu vorbesc de toate celelalte nenorociri de care te lovesti la fiecare pas daca vrei sa faci ceva, o afacere. Nu! Simplul fapt de a sta aici, in Romania, imi cere o luna de zile de alergatura, de timp pierdut. Din fericire, de fiecare data cand pot, trimit pe altcineva, dar asta nu schimba problema: tot este cineva care pierde timpul la coada (plus ca are nevoie de delegatie Ia notariat si, oricum, nu sta pe gratis).

Se poate rezolva problema birocratiei?

Sunt sigur ca fiecare dintre voi s-a confruntat de nenumarate ori cu acest gen de probleme, mai ales daca a incercat sa intre in lumea afacerilor. Ma intorc, deci, la intrebare: cui foloseste? Chiar nu se poate scapa de birocratie?
Fiind birocratia o problema asa de mare si care creeaza probleme fiecaruia dintre noi, am inceput sa ma gandesc daca exista vreo rezolvare practica. Rezultatele reflectiilor mele sunt foarte pesimiste si incerc sa va explic de ce:
In primul rand, trebuie lamurit un lucru: multi, mai ales daca-i asculta pe strainii care se plang de birocratia romaneasca, cred ca si asta este o problema a tranzitiei, o mostenire a trecutului, si care se va rezolva in viitor, odata cu dezvoltarea economiei si a societatii. Imi pare rau, este o parere gresita. Mai mult chiar, lucrurile stau exact pe dos. Cu cat o tara se dezvolta mai mult, cu atat birocratia devine mai halucinanta: cine a incercat sa se descurce in diverse institutii din Italia, din Statele Unite, din Japonia cred ca ma intelege perfect. Faptul ca strainii se plang inseamna ca nu inteleg legile romanesti si aplicarea lor, nu ca aceste legi sunt mai rele. Asadar este vorba de o problema mondiala, nu locala.

Primul lucru care iti sare in ochi daca analizezi sistemele si regulile birocratiei este chiar prostia lor: este evident ca fiecare regula avea initial un scop, doar ca acest scop nu a fost atins. ªi intre timp s-a complicat degeaba viata oamenilor. Unele reguli sunt asa de idioate incat ni se pare imposibil ca cineva sa poata nascoci asa ceva.
Dar intrebarea care se pune este alta:
daca ceva este in mod evident asa de prost si de daunator, de ce nu este schimbat?

Ar fi suficient ca parlamentarii sa modifice niste legi si viata oamenilor s-ar usura imediat. De ce nu fac acest lucru? Sunt cumva politicienii un grup de nebuni sadici carora le place sa vada oamenii pierzand timp si bani, alergand dupa certificate?
Evident ca nu este asa. Atunci?
Raspunsul devine evident daca se lamuresc niste lucruri:

orice structura care are un obiecfiv de atins (firma, stat, armata, spital etc.) trebuie sa aiba niste reguli interne, iar birocratia este cea care permite controlul si aplicarea regulilor;

fiecare pozitie in structura ierarhica trebuie sa fie independenta de omul care o ocupa. Adica orice functionar trebuie sa fie, la nevoie, inlocuit usor si fara paguba pentru structura;

o structura birocratica se comporta ca un organism viu: tinde sa creasca la nesfarsit. Englezul Parkinson a calculat ca o birocratie creste in medie cu 5% in fiecare an, chiar daca nu apare nimic in plus de facut.
Si cum cresterea aduce noi probleme de rezolvat, se vor tot produce noi regulamente si proceduri (atentie, 5% inseamna ca birocratia se dubleaza la fiecare 15 ani!);

in orice structura ierarhica, intra in joc principiul lui Peter, care spune ca fiecare individ va fi promovat pana cand va atinge nivelul lui personal de incompetenta. Cu alte cuvinte, atata timp cat cineva munceste bine, este promovat intr-o functie superioara; cand incepe sa faca prostii, ramane unde este.
Concluzia este ca fiecare functionar este incompetent pentru pozitia pe care o ocupa;

in orice structura, functioneaza si o alta lege a lui Parkinson: incompetentul va ascunde propria incompetenta prin marirea competentelor.
Adica: daca un functionar ar fi in stare sa rezolve o problema, asta ar face pur si simplu; dar, fiind incompetent, ce face?
Adauga alte sarcini, alte responsabilitati, produce mereu noi regulamente, care vor cere ca alti functionari sa se ocupe de ele s.a.m.d., in timp ce problema originala ramane nerezolvata. Doar ca ea este mai usor de ascuns in maldarul de hartii care se produc.
Evident, fiecare functionar, pe cat de proaste sunt regulile si procedurile pe care Ie-a gandit, pe atat de strict va pretinde sa fie aplicate de catre subalterni. ªi asta aduce in prim-plan o trasatura psihologica tipica a birocratilor – descarcarea responsabilitatii. La orice nivel, un functionar va aplica in mod strict un regulament, chiar daca este complet lipsit de sens, pentru ca:

a) sigur va gasi un superior care il pedepseste daca nu procedeaza asa;
b) oricat de mare ar fi dezastrul pe care-l va produce actiunea lui, el se poate apara perfect sustinand ca n-a facut altceva decat sa aplice legea.

In loc de concluzie
Fiecare structura birocratica este formata fie din “roboti care se vor limita sa aplice un regulament, fie din functionari incompetenti, care se vor folosi de puterea lor pentru a crea un numar din ce in ce mai mare de norme si proceduri, fara a rezolva adevaratele probleme (si folosirea din ce in ce mai raspandita a calculatorului va impiedica si acele momente rare de bunavointa care, uneori, rezolva o situatie incurcata: cu un functionar, uneori, se poate discuta, dar cu un calculator… Oricum, amintiti-va intotdeauna ca obiectivul vostru nu este de a reforma sistemul sau de a educa pe functionar (oricum nu veti reusi), ci de a obtine hartiuta de care aveti nevoie. Concentrati-va asupra acestui aspect si veti scapa mai repede.

Eliminati barierele de gandire!

/0 Comentarii/în , , , /de

Vi s-a intamplat vreodata sa va confruntati cu o problema anume si sa va simtiti inchisi in niste tipare de gandire care v-au impiedicat sa gasiti o solutie satisfacatoare? Sau sa participati la o discutie unde faptele si parerile sa se suprapuna dezordonat, fara sa se ajunga la o concluzie concreta? Sau sa aveti cu disperare nevoie de o idee, dar sa nu va vina nimic in minte?
In astfel de cazuri, nu cumva v-ati gandit cat de frumos si util ar fi sa posedati un obiect magic care sa va ajute sa ganditi si sa creati cu claritate si imaginatie?

Metoda celor sase palarii

Povestile fantastice sunt pline de obiecte magice care au proprietati neobisnuite: inele care te fac invizibil, pantofi vrajiti care iti dau posibilitatea sa alergi cu viteza vantului, lanturi care te fac sa devii invulnerabil etc.
De ce nu ar putea exista, sa spunem, o palarie care, daca ne-o punem pe cap, sa ne ajute sa producem idei, sa evaluam corect o situatie, sa gasim solutia Ia o problema? Inchipuiti-va: daca suntem confuzi, nesiguri, ezitanti, …voila’! Am putea sa ne punem palaria noastra magica si iata ca am descoperit ideea potrivita, strategia invingatoare, actiunea eficace.
Da, intr-adevar, ar fi foarte frumos. Din pacate, in momentul actual, se pare ca nu putem avea asa ceva la indemana. Totusi, ce putem face in timp ce asteptam ca cineva sa inventeze >palaria pentru a gandi”? Simplu, am putea sa ne imaginam ca o avem deja la dispozitie. Si cum e vorba de o fantezie, de ce sa nu ne imaginam ca avem mai multe palarii, de culori diferite, fiecare repartizata pentru o functie specifica a gandirii?
Ideea aceasta sta la baza unei metode pentru sporirea eficacitatii discutiilor si procesului de gandire, metoda pusa la punct de profesorul Edward De Bono, considerat drept cea mai mare autoritate mondiala in domeniul gandului creativ.
Ideea de a ne imagina ca, in cursul unei discutii sau in timp ce reflectam asupra unei probleme care ne chinuie, ne punem in cap palarii de culori diferite, poate sa para destul de puerila si fara folos. Dar, inainte de a o respinge cu un zambet de superioritate, tineti cont ca firme multinationale ca IBM, Kodak, NTT, Exxon, pentru a nu le mentiona decat pe cele mai cunoscute, au platit sume uriase de bani profesorului De Bono pentru a preda metoda si aplicarea ei angajatilor si managerilor firmei.

Cum functioneaza metoda?

Evident, nu putem intra in prea multe detalii intr-un articol de doua pagini, dar principiile de baza sunt extraordinar de simple si, odata intelese, permit obtinerea imediata de rezultate nesperate. Practic, este vorba de a ne imagina ca avem la dispozitie sase palarii de culori diferite, fiecare corespunzatoare unei anumite functii a gandului, adica:
Palaria alba – evaluarea obiectiva a situatilor: fapte, cifre, informatii. Cu palaria aceasta pe cap, este mai usor sa vedem lucrurile asa cum sunt, fara nici o parere, interpretare, critica, emotie;

Palaria rosie – se refera la emotii, la senzatii si la intuitii. Cand gandim cu palaria rosie pe cap, nu este nevoie sa dam nici o justificare;

Palaria neagra – ganduri negative, critica, pesimism, tot ceea ce poate merge prost. (Aici nu e nevoie
de prea multe explicatii, fiindca se pare ca multi au in permanenta palaria neagra pe cap);

Palaria galbena – oportunitati, ganduri pozitive, optimism. Cu aceasta palarie pe cap, trebuie sa gandim pozitiv si sa vedem numai avantajele situatiei;

Palaria verde – creativitate, ganduri neobisnuite, ipoteze fantastice, brainstorming. Cu palaria verde in cap, nu exista nici o limita in calea gandurilor (veti avea tot timpul sa v-o puneti pe cea neagra).

Palaria albastra – permite observatii asupra gandurilor si corectarea lor. Controleaza folosirea palariilor.

Deci, fie in cursul unei discutii, fie in timpul unei reflectii personale, sa ne imaginam ca ne punem pe cap una dintre palariile pe care le avem la dispozitie si astfel infruntam problema din punctul de vedere corespunzator. Atunci cand ni se pare ca functia palariei pe care “o avem” s-a terminat, trecem la o alta culoare. Asta nu interzice, bineinteles, sa ne intoarcem, la nevoie, la o palarie “deja folosita” (asta este chiar functia palariei albastre, aceea de a coordona folosirea palariilor).
In ciuda aparentei simplitati, metoda aceasta ne permite sa obtinem rezultate extraordinare, mai ales cand este vorba de o discutie in grup, unde prea des ne preocupam mai mult de a ne apara punctul de vedere, in loc sa muncim impreuna pentru a gasi solutia creativa cea mai buna.

De ce metoda aceasta s-a dovedit asa de eficace?

In primul rand, pentru ca ne permite sa intram si sa iesim dintr-un anurnit rol (emotiv, critic, optimist, creativ s.a.m.d.) fara sa ne simtim implicati la nivel personal. De fapt, a ne pune o palarie (atat de metaforica), ne permite “sa ne jucam rolul” fara sa mai tinem cont de limitele obisnuite.
De exemplu, cineva poate ca nu se simte in largul lui daca e vorba sa-si exprime emotiile aparent nerationale in legatura cu o afacere, in timp ce, daca este “obligat” sa poarte palaria rosie, o va face liber.
Sau poate ne e frica sa expunem o idee noua si aparent ciudata, dar cu palarie verde “pe cap” suntem chiar incurajati sa o facem.
Sau, mai sugestiv: de obicei a critica si a primi critici duce la discutii, la nemultutimiri si la apararea pozitiilor respective. Dar daca aceste critici se fac “cu palaria neagra pe cap”, elementul negativ al acestei actiuni este privit ca un moment necesar pentru dezvoltarea unei idei.

Al doilea motiv al eficacitatii este ca metoda ne permite sa analizam o problema din toate punctele de vedere, concentrandu-ne de fiecare data asupra unui singur aspect, in timp ce, de obicei, functiile acestea se suprapun, incurcandu-se una cu alta, iar alte aspecte sunt neglijate.
De exemplu, cand muncim in faza de “palarie alba”, trebuie analizate pur si simplu faptele certe si nu avem voie deloc sa spunem pareri personale sau senzatii. Daca se foloseste palaria verde, putem da frau liber capacitatilor noastre inventive, fara frica de a fi criticati sau de a ne face de ras.

Un alt motiv este comoditatea metodei. Metafora palariilor este un sistem optimal pentru a ne cere, noua insine sau celorlalti, sa schimbam “registrul”: uneori, cand ne simtim incurcati intr-o situatie negativa si aparent fara iesire, “a schimba palaria” poate fi sistemul cel mai simplu de a gasi solutia. Si, viceversa, uneori a gandi cu “palaria neagra> poate fi un sistem foarte valabil de a opri la timp actiuni imprudente, datorate unui exces de optimism sau lacomiei.
In plus, folosind destul de des acest sistem, este posibil sa cream un fel de reflex conditionat, care va face procedura din ce in ce mai eficace. Adica, daca “a ne pune pe cap” palaria verde inseamna sa dam drumul creativitatii si a o folosi pe cea alba inseamna a evalua obiectiv situatia, dupa un anumit timp, simpla idee a palariei respective ne poate fi de folos pentru a stimula creativitatea sau capacitatea de analiza, dezvaluind posibilitati nebanuite.

Ca ultim motiv, aceste “sase palarii pentru a gandi” ne permit sa stabilim un fel de “reguli ale jocului” si de a descoperi ca a gandi, in afara de a fi o functie utila si productiva, poate fi si o sursa de distractie, ba chiar mai mult decat atat…