Castori, termite si project management

Toata lumea stie cum castorii isi construiesc baraje, dar… v-ati intrebat vreodata de ce?
Raspunsul poate fi surprinzator: barajul este numai ultima parte a unui procedeu complex care are ca scop final obtinerea unui adapost cat se poate de sigur.
De fapt, un castor sapa imediat langa apa o vizuina cu diverse camere unde, la nivelurile superioare, va trai cu familia, va creste pui, va pastra rezerve de hrana – toata aceasta munca de constructie fiind facuta in solul uscat.  Numai cand a terminat constructia casei, castorul va cladi barajul in asa fel incat apa sa inunde nivelurile inferioare ale adapostului: asa, el si familia lui vor fi protejati de pradatorii de apa, pentru ca de fapt traiesc pe uscat, si vor fi protejati de pradatori terestri, pentru ca acestia ar trebui sa se scufunde ca sa intre in adapostul respectiv.
Chiar daca nu luam in considerare cladirea adapostului si a barajului – care sunt in sine niste capodopere de inginerie – este evident ca, daca un proiect de acest gen ar fi pus in practica de catre un om, nu ne-am indoi nici un moment ca este produsul unei minti inteligente, desigur cu o inteligenta mult mai mare decat cea pe care credem noi ca o are un castor. Totusi, in cazul la care ne referim, noi rezolvam lucrurile spunand ca e vorba de “instinct”.

Fiind vorba de un singur animal, poate ca performanta sa nu pare atat de impresionanta… Ce spuneti atunci de un musuroi de termite, care e cladit de mii si mii de indivizi, care este mai complex decat orice zgarie nori construit de oameni si care are, de exemplu, un sistem de aerisire si de pastrare a temperaturii constante la interior ce declanseaza admiratia oricarui inginer (si nu in sens metaforic: musuroaiele de termite chiar sunt studiate pentru a descoperi idei noi si performante aplicabile la sistemele de aerisire si de incalzire ale cladirilor.)
Sa nu mai vorbim de faptul ca nu avem nici cea mai mica idee despre cum pot sa stie termitele ce au de facut in cursul constructiei si cum comunica intre ele pentru a reusi sa regleze fluxurile de aer, fiind vorba de un proces de o complexitate nemaipomenita. Tot “instinct”?

Exemple de acest gen gasim la orice pas, daca ne uitam la lumea animala, dar si daca ne uitam la noi insine: va preocupati cumva de circulatia sangelui? De cresterea parului? De pastrarea temperaturii corpului? De digerarea alimentelor? De tinerea la distanta a microbilor?
Nu, evident: noi stim ca exista programe „oarecum“ inteligente, in care avem totala incredere – nu avem incotro… –, care se ocupa de aceste aspecte, fara nici o nevoie sa fie deranjata mintea rationala.

Nu prea are sens sa ne intrebam daca aceste programe se datoreaza interventiei unei fiinte superioare – pe care de obicei o numim Dumnezeu – sau sunt produsul a milioane de ani de evolutie.
Fiecare poate sa aleaga raspunsul pe care il prefera.
Dar un lucru este cert: aceste programe inteligente exista, si, daca ne gandim mai bine, suntem obligati sa admitem ca fiecare fiinta care exista pe planeta – si poate in univers… – este echipata din nastere cu toate resursele necesare sa isi gasesca rostul si sa isi indeplineasca “misiunea”.
Pun punctul pe i: in ADN-ul nostru este pastrata o cantitate uriasa de programe care ne-au permis supravietuirea, infruntand cu succes in cursul istoriei tot felul de sfidari si amenintari. De multe dintre aceste programe nu suntem deloc constienti, iar in societatea contemporana multe dintre ele nu vor fi folosite niciodata, dar la nevoie – si poate spre surprinderea noastra – unele vor fi “activate” cand situatia (nevoia de supravietuire) o va cere.
Este vorba de asa-zisa “tacit knowledge” sau cunoastere ascunsa. Este un patrimoniu de cunostinte imens, gata sa ne vina in ajutor, si care formeaza partea fundamentala a oricarei cunoasteri de nivel superior.
De fapt, orice noua “tehnica”, in orice domeniu, nu poate fi formata decat de programe de nivel inferior sau elementar, si este extrem de interesant ca aceasta cunoastere elementara nu poate fi “predata”, ci numai “activata”: se poate intr-adevar explica cuiva cum sa mearga cu bicicleta?
Are vreun sens sa citesti carti despre mersul pe bicicleta, sa studiezi istoria respectiva, sa te uiti la materiale video? Ne vor invata toate astea cum sa mergem pe bicicleta? Nu, evident. Iar cand, in fine, vom urca pe bicicleta, nimeni nu ne poate “invata” cum sa stam in echilibru: pur si simplu, la un moment dat trupul va simti un “aha” care ii spune ca “asta este” si care ii va semnaliza care dintre aceste programe pastrate in tacit knowlege vor trebui sa fie activate pentru a indeplini scopul respectiv.

Din pacate, o mare parte dintre programele care formeaza cunoasterea tacita sunt blocate din cauza educatiei, din cauza fricii, din cauza credintelor limitative.
Uneori chiar am impresia ca educatia formala are ca sigur scop sa ascunda potentialitatile noastre innascute, in loc sa le foloseasca.

Nu ma credeti? Aruncati in apa un copil de cateva luni si el va sti perfect sa pluteasca, sa tina gura inchisa sub apa si sa scoata capul pentru a respira. Cine l-a invatat?
Si cum se explica faptul ca aceluiasi copil, dupa niste ani, ii e poate frica de apa si “nu stie sa inoate”? (apropo, iata un exemplu perfect de learned disability, despre care am vorbit in alte ocazii).

Si ce sa spunem despre un copil care invata sa mearga? E frustrat pentru ca cade? Se da batut? Se deprima? Renunta? Nu: cade, se ridica, mai cade, iar se ridica, pana reuseste. Adica are toate resursele psihologice ale unui winner, in stare sa infrunte cu succes si entuziasm o sarcina extrem de complexa.
De ce acelasi copil devine un adult deprimat si frustrat, care se da batut in fata dificultatilor?

Si ce sa zicem de sensibilitatea sociala a unui copil de sase ani, care stie perfect cum sa-si manipuleze parintii, care este cel mai bun vanzator din lume… si care – o data adult – devine un prost care nu se descurca in situatiile cele mai elementare?

As putea sa continuu la nesfirsit, evident. Dar intrebarea mea inevitabila este: cate alte proceduri exista inauntrul nostru care asteapta numai sa fie activate? Cate dintre aceste programe fantastice sunt blocate din cauza fricii, lipsei de incredere, educatiei gresite? Cum sa accesam acest imens patrimoniu de cunostinte pe care nici nu simtim ca il avem la dispozitie? Chiar avem deja inauntrul nostru toate resursele si toate cunostintele de care avem nevoie – dupa cum ne spune evidenta biologica, dupa cum sustineau Socrate si Platon si dupa cum afirma descoperirile de ultima ora ale unor coachi?

E clar ca raspunsul depaseste cu mult posibilitatea unui articol, dar am incredere ca v-am starnit curiozitatea si v-am pus pe ganduri. Asa ca va astept pe 9 octombrie la Marriott, pentru un workshop pe tema “Tacit knowledge, how to access it and use it”.
Poate vom reusi impreuna sa incepem o calatorie in ceea ce eu sunt convins ca este adevaratul domeniu al posibilitatilor nelimitate.